Amintiri din tranzitie: zapezile de-alta data

Anul de gratie 2010: zapada se asterne peste Romania, asa cum e normal sa se intample iarna. Autoritatile se caca pe ele, drumurile se inchid, trenurile intarzie, femeile nasc acasa asistate de politistul satului. Doctorul-primar inchide scolile, deszapezirea arunca zapada de pe strazi pe trotuare, pensionarii isi rup oasele si ziarele titreaza cu litere de-o schioapa “Apocalipsa zapezii” si alte asemenea.

In 2010 ne sperie zapada si o vedem ca pe inamicul public numarul 1. Zilele astea zapada a depasit in popularitate chiar si mult-hulita gripa porcina si tzatzele lu’ Mantea. Dar lucrurile n-au stat tot timpul asa.

Anul de gratie 1996. Ciorbea e premier si ne serveste reforma pe paine. Eram  in clasa a 4a si ma durea in cot de reforma. Basescu nu scosese inca faimoasa fraza “iarna nu-i ca vara” si Mircea Badea nu-si pusese inca pene pe cur pentru ca facea emisiune la Tele7ABC cu Teo. Zapada a luat si atunci, ca in fiecare an, autoritatile prin surprindere. Dar masini erau mai putine, si n-a sarit nimeni cu microfonul in gura soferilor blocati in trafic pentru ca si moguli cu televiziune erau mai putini. Sau deloc.

In fine, sa revenim la zapada: a nins si in 1996, poate mai mult decat a nins anul asta. Sau poate eram noi mai mici de varsta si inaltime si ni se pareau troienele mai mari. Insa am mers la scoala, fara grija de gripa porcina, febra caineasca, tuse magareasca si troiene. Ne bulgaream in curtea scolii, aveam apa-n cizme, purtam pantaloni de lana si sosete asemenea, si ne durea in cot de frig. Dupa scoala si in weekend construiam de zor la cazemate – adevarate fortarete de zapada la care munceam cate 7, 8 copii odata ruland bulgari mai inalti decat noi si asezandu-i in forma de zid langa gardul curtii lui “nenea Tzicu” , a carui casa pe pamant supravietuise nu se stie cum sistematizarii comuniste si arata ca o farama de sat picata intre doua blocuri.

Nu ne dadeam sms`uri si nici buzzuri, ca n-aveam de pe ce, in schimb mergeam din usa-n usa cu “saru`mana, Cutarica iese afara?”. Si uite-asa ne faceam “echipa” de constructii si in doua zile cazemata era gata. Pentru siguranta, seara turnam si apa pe ea ca sa inghete peste noapte. Iar apoi, ascunsi dupa ziduri si cu provizii de bulgari insirati pe un fel de “rastel” improvizat, ne aparam “cetatuia” de “invadatorii” de la “scranciobele celelalte” – atat de mare era lumea noastra incat locul de joaca de la blocul vecin ne parea un fel de teritoriu strain, iar copiii de acolo, invariabil invadatori care vroiau sa ne distruga cazemata.

Si proiectele “arhitectonice” nu erau singura noastra ocupatie de iarna. Trotuarul de langa bloc, inclinat, drept, si lung de vreo 800 de metri (pana la prima intersectie) ne servea de derdelus de la prima ninsoare si pana dadea primaria cu sare pe el. Si ce daca treceau oameni pe acolo? Ii avertizam, se dadeau din calea noastra si nimeni nu era ranit. Nu tipa nimeni la noi ca incurcam circulatia, cu toate ca ne adunam pe trotuarul ala copii de la toate blocurile din jur. Ba mai mult, faceam “boburi” – siruri de cate 7, 8, 10 sanii – conducatorul primei sanii statea pe burta, se agata cu picioarele de a doua sanie, cel de pe a doua facea la fel, si tot asa pana obtineam un veritabil “trenulet”. Ne distram pana se lasa intunericul si nimeni nu si-a rupt vreodata picioare, maini, si alte oase.

Cert e ca iarna era cu totul altfel cu doar 15 ani in urma – mult mai putina panica, mult mai putine griji, mult mai putina mediatizare. Si ningea. ningea abundent in fiecare an, pentru ca asa e normal sa se intample iarna in climat temperat continental. Nimeni nu se mira ca ninge, cum se mira acum autoritatile si presa, de parca ar fi un miracol dumnezeiesc ca in decembrie, ianuarie, februarie, NINGE. Am auzit chiar voci care spuneau cu naduf ca incalzirea globala (!!!!!) ar fi de vina pentru ca ninge.

Adevarul e, insa, ca vorba aia veche cu zapezile de alta data e acum mai adevarata ca niciodata: nici nu mai ninge ca alta data, nici nu mai suntem noi obisnuiti, si nici copiii de acum nu se mai bucura de zapada cum ne bucuram noi. In fond, de ce s-ar bucura, cand pot sa arunce cu bulgari virtuali pe facebook?

Din troiene pe cale sa se topeasca, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Sex!

OK, acum ca v-am captat atentia, e momentul sa fac retrospectiva lunara a celor mai cretine cautari de pe google. Se pare ca fac o lectura foarte amuzanta, si eu rad ca tampitu’ cand le scriu, asa ca, fara prea multe brizbrizuri, sa intre campionii lunii ianuarie!
celebritati pe stop – iti urez din suflet s-o vezi pe amy winehouse pe stop, noaptea, dupa ce iese de la baut; daca iti revii psihic, poate alta data nu mai cauti imbecilitati pe google
scoate-i ochii – cum spunea to`arshu inainte sa fuga cu elicopteru` de pe CC, “faaahra violentsa tovaahrashi! faahra violenta!”

amintiri gen poezie de terminarea clasei – gen, maica-ta stie ca stai pe net in loc sa-ti faci temele, gen? gen, daca vrei sa termini clasa, gen, ca sa ai ce poezie sa spui, gen, pune mana si, gen, invata.

sa ne cacam – eu vreau sa ma cac in baia lui ionut; ca la el miroase frumos in baie. tu unde vrei sa ne cacam?

vand viermi de salcie – si eu vand gandaci de colorado si acarieni de parchet, te intereseaza? poate facem un schimb

panoul electric face scantei – nu-ti face probleme, e normal; de fapt, cand face asa trebuie sa bagi degetele la el, face bine la sanatate.

dedicatii de inveselire – de la gigel din cucuieti pentru vasilica din ciorograrla: te iubesc, fah!

portofele mov – numai la oferta, iei un portofel, primesti o flacara violet bonus.

text de clasele primare despre rabdare – cu rabdarea, treci marea; nu si clasa – pentru asta trebuie sa iti faci temele din carti, nu de pe google.

aseara am ramas fara bunic – l-ai pierdut sau a murit? daca a murit, condoleante; daca l-ai pierdut, sa stii ca “motor de CAUTARE” nu inseamna ca gaseste si oameni.

mother fucker traducere – futaretz de mame, in traducere literala; daca vrei o definitie mai exacta uita-te in buletin.

Si acuuum, in rapait de toobeee, sa intre campionul absolut al lunii ianuarie: coaie pe toba – asta ori e un fel excentric de mancare pe care-l faci la pomana porcului, ori cautatorul neinfricat e in cautare de senzatii noi, tari si dureroase. Ii multumim pentru ca, prin curajul sau, a contribuit la nasterea unui nou gen muzical: percutia testiculara. Premiul sau este o centura de castitate din otel inoxidabil, ca sa-i fie mai usoara sederea cu coaiele pe toba.

V-am pupat  pe portofele, si sa gugaliti bine!

Apple, o companie foarte egocentrista

A trecut ceasul rau, Salam n-a ajuns la Eurovision, asa ca, infinit mai linistit, am renuntat temporar la practica masochista de a citi tabloide, si rasfoiesc ziare mai “quality” (tot o apa si`un pamant, da’ macar nu scriu despre ce tzatze si-a mai pus Mantea si ce vedeta au mai fotografiat ei stand pe buda si citindu-le ziarul). Eh, si citind am aflat (ma rog, eu sunt in urma, vestea circula pe internet de multa vreme) ca Apple s-a bagat in sfarsit in rand cu lumea si a scos un tablet PC. N-o sa intru in detalii tehnice, insa din punctul meu de vedere, chestia asta e “too little, too late” avand in vedere ca HP face tableturi de ani de zile, si ca noul iPAD nu e altceva decat un iPOD mai mare. Prea mare ca sa intre in buzunar, prea mic ca sa fie un laptop eficient. Nu stiu ce-o fi fost in capul lu’ tatuca Jobs dar un lucru e cert (si, de fapt, asta e si tema postarii de azi): omul are o problema grava de personalitate. Ori e complexat, ori e al naibii de egoist: toate produsele Apple din ultima vreme au un I in fata: iMAC, iPhone, iPOD, iPAD…bine, ati putea spune ca i`ul acela vine de la altceva…insa din punctul meu de vedere (si acum imi pun ochelarii de Freud, ii scot bustul pe birou si imi mangai filosofic barba) toate produsele Apple urla de egocentrismul “tatucului” lor: nu sunt customizabile, nu poti umbla in ele, te tin legat de produse software specifice, orice problema cu un produs Apple se intoarce tot la Apple.
Revenind la noul iPAD: are toate sansele sa devina un accesoriu de moda, la fel ca o geanta sau un hanorac, cum sunt, de altfel, si iPOD`urile si iPhoneurile: exista 10001 mediaplayere portabile cu sunet mai fidel decat ipodul, si care nu te tin legat de itunes; exista 10001 modele de telefoane mobile cu conectivitate la internet wireless, ecran tactil si alte aplicatii similare cu ce gasesti pe iphone. Insa, cu toate astea, nebunia Apple se extinde. Pentru ca e pur si simplu “la moda” sa ai un gadget de la Apple in buzunar. Nu pentru ca ar fi mega-performante, nu pentru ca ar avea cine stie ce aplicatii mirifice (mai mult decat atat, unele sunt de-a dreptul cretine: lanterne, sabii Jedi, halbe de bere, etc etc) . Ci doar pentru ca sunt niste jucarele dragute pe care sa le arati prietenilor.
Nu ma erijez in expert, insa n-o sa fiu convins niciodata sa intru in nebunia Apple. Pe de alta parte, insa, astept cu nerabdare urmatorul produs al lui Steve Jobs: iSUCK!
V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Parizer la Eurovision?!

Soc si groaza! Citesc azi intr-un tabloid mizer ca manelistul cu nume de mezel si-a tradus doua din vomitivele(pentru manelisti – vomitiv vine de la voma, sau mai pe limbajul vostru – boratura) sale “hituri” in engleza si vrea sa participe cu ele la selectia nationala pentru Eurovision. Ceea ce inseamna, fratilor, ca a venit sfarsitul lumii. Daca lumea civilizata nu credea inca suficient de mult ca toti romanii sunt tigani, daca ajunge maneliciunea excrementala (pentru manelisti – cautati pe goagal ce inseamna “excrement”) sa ne reprezinte la Eurovision s-au dus dracu’ toate sansele sa fim considerati vreodata altceva decat tiganii Europei.
Asta e, dormim cum ne-am asternut. Multumim din inima Antenelor si Protvului pentru propaganda pe care au facut-o pentru tampirea natiei prin manelizare. Multumim din inima tututor posturilor care au promovat tiganimea, tiganii, si neamurile lui gutza-putza-de-maimutza, salam tiganesssc, piticul-minune-de vito, si altii ca ei. Multumim pentru toti sorineii, pushtii, boshii, sefii, regii si imparatii manelelor, luati direct de la cersit si facuti “vedete” de boratura aia de bursuc, si apoi folositi pentru intoxicarea si manelizarea romanilor, ani de zile pana au ajuns nenorocitii sa aiba suficient tupeu incat sa participe la selectia pentru eurovision. Pe cand manele la Cerbul de Aur? Pe cand un recital extraordinar Salam la Ateneul Roman? Oricum pe adevaratii muzicieni ai tarii nu stiti sa-i apreciati si-i lasati sa moara in mizerie.
Salame, ia-ti neamul si pe bighidoaica aia de Seling si plecati impreuna in desert unde sa nu mai fiti discriminati, mergeti acolo sa fiti boshi de boshi, sefi de sefi, si sa urlati in gura mare ca educatia nu are nici o valoare, ca munca cinstita nu are nici o valoare, si ca din hotie si evaziune fiscala se pot face averi.
Salame, ia zi tu…tot in fundu’ curtii te caci? Sau ai reusit sa-ti tragi apa curenta la palat? Cu asta vrei tu sa mergi la eurovision? Cu satra ta de nespalati? dati cu 3 tone de parfum contrafacut si imbracati la 4 ace din complexul Europa?
Nu e sanatos sa urasti. Si tocmai de aceea cuvintele de mai sus nu le-am spus cu ura. Le-am spus cu greata, cu sila, cu acelasi sentiment pe care il ai cand strivesti un gandac sau intri intr-o buda ecologica – pentru ca mi s-a acrit, mi s-a urat, mi-a ajuns pana-n varful capului nemernicia, mizeria, gunoiul in care inotam, emasculati cultural (pentru manelisti – emasculati = castrati, adica fara coaie, frate, ma`ntelegi, sa moara mama?!) de o satra de analfabeti nespalati cu aere de vedete. Si, ca sa-mi arat totusi si latura prietenoasa, dupa atata oboseala (cred ca tre’ sa fie tare obositor sa ragi despre dusmani, bani, masini si femei la toate nuntile si botezurile la care iti lipeste nasu’ mare euro falsi de cur) le urez sa se odihneasca in pace, cat mai curand, la loc cu verdeata, unde nici manea nu e, nici euroi, nici dusmani si nici femei.
Indignat peste masura, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Traiasca economia subterana!

Recunosc, sunt un om cu vicii. Nu sunt multe, dar le am. Unul dintre ele e fumatul. Fumez dupa masa, fumez inainte de masa, fumez de bucurie ca m-am trezit dimineata, fumez in pauze la munca, fumez pe buda, fumez in 1001 alte conditii si circumstante. Insa in ultima vreme a inceput sa devina tot mai scump viciul asta al meu. De cand s-a facut 10 lei un pachet de tigari, ma gandeam serios fie sa reduc numarul motivelor pentru fumat de la 1001 la vreo 500, fie sa-mi caut surse alternative de tutun. Deja descoperisem in Suceava tigarile Ashima (pentru fumatori – seamana la gust si tarie cu kentul lung), fara timbru, aduse din Ucraina – la infima suma de 3.8 lei pachetul, insa azi mi s-au terminat ultimele tigari din stocul adus dupa craciun de acasa. Asa ca m-am pornit agale spre Piata Sudului, in speranta ca o sa gasesc pe-acolo ceva contrabanda cu care sa-mi potolesc viciul.
Eh, si de-aici incepe aventura. M-am invartit precum bine-cunoscutul coi intr-o caldare, intreband personaje care mai de care mai dubioase daca au tigari. Raspunsul invariabil a fost un “NU” raspicat si suspicios, de parca toata lumea ma credea un Colombo pus pe destramat retele de contrabanda. Intr-un tarziu, obosit, dezamagit si aproape sa ma dau batut, vad langa metrou un nene care vindea umerase. Imi zic “puii mei…am o sansa de unu la 1 milion ca nenicu` asta sa aibe tigari…da` nu strica sa-l intreb.”. Conversatia ce a urmat e halucinanta. Omul nu avea tigari…insa m-a trimis la o FLORARIE…unde un alt nene vindea, evident, flori. CU emotiile in gat, cu vocea sufocata de adrenalina elevului de liceu care invita pentru prima data o fata in oras, il intreb sfios daca are tigari. Ma asteptam la un NU ferm, insa omul ma masoara din cap pana`n picioare, si ma`ntreaba “de care vrei?”. Ce a urmat e istorie: mi-am refacut stocul de Ashima pe cel putin 2-3 saptamani, la un pret ceva mai mare ca in Suceava – 5 lei pachetul, insa la jumatate din pretul pietei – ceea ce inseamna o mare bucurie si usurare pentru buzunarul meu acum, si in viitor.
Ma gandesc acum ca inteleg perfect cum putea fi tutunul moneda forte pe vremea comunistilor. Atunci nu se gasea, acum se gaseste pe toate drumurile dar e scump. SI daca valurile de scumpiri continua, prevad ca in viitorul apropiat vom cumpara si benzina de contrabanda de la pet-shop, telemea de sibiu de la service-ul auto si carne, pe sub mana, de la buticul de ziare de la colt.
Poate va intrebati daca ma simt vinovat ca alimentez economia subterana. Raspunsul e nicidecum. Daca guvernantii vor sa ne alinieze la preturile uniunii europene, sa fie sanatosi, nici o problema. Cand o sa-mi asigure un nivel de trai (venituri, servicii, calitatea vietii) similar cu cel din tarile UE, atunci promit solemn ca o sa fumez numai tigari legale si accizate, de la magazin. Pana atunci insa, imi rezerv dreptul de a fuma ce gasesc mai ieftin, indiferent de sursa. La urma urmei, unde nu exista cerere, nu exista nici oferta, asa ca sunt absolut sigur ca nu sunt singurul client al florariilor din pietele patriei
Din nori de fum, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Back in business!

Noroc si bine v-am gasit in 2010. Cu speranta ca n-o sa murim de frica  gripei porcine anul asta, ca se termina criza, ca ne indreptam spre mai bine si ca viata e frumoasa, ma intorc in blogosfera cu forte noi si sper ca nu v-ati suparat tare rau pe mine ca am disparut. Ohooo, si`acu’ cu ce sa-ncep?

Hai sa`ncepem anul in ton bahic si sa va povestesc despre o berarie foarte misto pe care am descoperit-o recent cu niste prieteni. Ea exista de ceva vreme, numai ca nu trecusem pe-acolo pana atunci. Se cheama Berestroika, e un local ENOOORM, desfasurat pe doua etaje (dar la subsol e mai misto), si face cinste cuvantului “berarie”. In sensul ca au o micro-fabrica de bere in incinta, unde fac 3 soiuri (si le fac bine!) – black stout (daca va place Guiness, o sa va placa si asta), red ale (bere roscata, foarte buna) si berea clasica blonda.

Si acum sa detaliez motivele pentru care-mi place atat de mult locul acela: cand eram mai tinerel si mai student, singurul criteriu care conta in alegerea locului unde ieseam era pretul; cu cat mai ieftin, cu atat mai bine. Insa de cand am crescut si mi-am luat servici, au inceput sa conteze si locul, servirea, atmosfera, muzica. Si aici Berestroika indeplineste toate criteriile cu brio: e un loc spatios, luminos, muzica e foarte buna (nu se aud playbackuri, houseuri, manele, dance, si alte cacaturi – doar rock, jazz, blues) si nu urla in boxe de sa trebuiasca sa te intelegi cu comesenii in limbajul semnelor, personalul e extrem de amabil si prompt, ti se re-umplu halbele (nu cu forta, evident ) imediat ce le golesti, atmosfera e foarte placuta, aerul respirabil cu toate ca se fumeaza inauntru (chiar daca sunt fumator, nu-mi plac locurile unde spatiul e mic si inghesuit si tai fumul cu cutitul). Si, poate mai important (pentru un gurmand ca mine) decat toate celelalte e un lucru: MANCAREA E GENIALA, FRATILOR!!! E drept, e ceva mai scump decat shaormeria de la colt…dar MERITA FIECARE CENT!!! au un hamburger (Berestroika Burger) care te satura si e genial, facut din carne proaspat tocata, pus intr-o chifla usor prajita, cu salata si ceva sos neidentificat (e bun la gust, dar habar n`am ce contine) si cartofi – totul la 18 lei; Exista si faimosii carnati albi germani – primesti o pereche, cu cartofi taranesti (MULTI, taiati MARE), si din nou un sos neidentificat (dar excelent), tot la 18 lei. Berea neagra e 8 lei halba, cea rosie la fel.

Daca vreodata va e pofta de o bere buna si un hamburger de la mama lui de-acasa (nu tampeniile congelate ce se vand la fastfooduri), mergeti cu incredere pe Aleea Cauzasi 57 (zona Unirii, la intersectia Str. Mircea Voda cu Sf. Vineri)  la Berestroika – Beer revolution!

Mai multe detalii pe www.berestroika.ro

Pentru orientare – sageata verde indica berea buna

View Larger Map

In alta ordine de idei, m-am intors la munca dupa 3 saptamani de concediu si incerc sa ma obisnuiesc cu ideea; ar mai fi de comentat despre recenta isterie cu vaccinul si gripa lu` porcu`, insa nu ma complic; cat despre vaccin: prefer sa ma imbolnavesc decat sa alimentez si sa particip la mascarada pusa la cale de strainu’ cu cercel si compania.

Acestea fiind spuse, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Sarbautori fericite!

Nu sunt mare fan Craciun, insa va urez toate cele bune si sarbatori fericite alaturi de cei dragi. Nu-s nici fan mesaje gen “fie ca lumina…” asa ca nu pupati asa ceva de la mine insa v-am pregatit o uratura pentru anul nou care sper sa va aduca un zambet pe buze in prag de 2010. La multi ani, la mai mare, si la un an nou mai bun ca cel care-a trecut. V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Aho, aho pe internet,

Twitteristi si blogăret,

Stati putin si nu postati,

Langa homepage v-adunati,

Si urarea-mi ascultati:

Maine anu’ se’nnoieste,

Blogosfera se porneste

Si incepe a posta,

Prin zelist a se-aduna.

Treaba-i grea, postarea-i mare,

Semne bune wordpress are:

Traficul se inteteste si tot blogul mare creste.

Si la anu’ care vine,

Sa postati toti, cat va tine,

Despre muzica, mancare,

Despre orice intamplare,

Despre ce nu va convine,

Carcotiti toti, cat va tine!

Ia mai postati mai flacai,

Ciripiti din twitter, bai,

Batranei si tineret,

Ce scrieti pe internet!

In  anul care-a trecut,

Am postat cat am putut,

V-am pupat pe portofele,

Si n-am luat nimic din ele,

M-am legat de tot ce misca,

Am tot scris, si-am carcotit,

Iar la anu’ care vine,

Sper sa scriu chiar si mai bine,

Si voi iar sa vizitati,

Si commenturi sa postati.

Si-nc-o data, cu putere,

La multi ani, la multe mere,

La multe postari citite,

Si dorinte implinite!

Ia mai manati mai flacai,

Si postati pe twitter mai,

Haaaii, haaai!

La anu` si la multi ani 2010!

Gugalesti, nu gugalesti, vremea netului trece

Google, acest oracol din Delphi al zilelor noastre, nu inceteaza sa ma surprinda, trimitandu-mi pe zi ce trece cautatori tot mai interesanti, din categoria celor care au sarit gardul intr-o gradina maare, mare.

De exemplu, gigeii de mai jos care  au ajuns pe blogul meu cautand cai verzi pe pereti:

• cine sa dat pe net dintre copiii aratami - tataie, daca vrei sa stii care din nepoteii matale se uita la pornache nu asa se face, mai bine stai si matale la panda dupa usa
• cum suna o prescriptie medicala – nu suna nicicum, e o bucata de hartie cu o stampila si cu cateva randuri scrise de mana pe care doar medicii si farmacistii stiu sa le citeasca. Asa ca nu te mai chinui – daca are stampila si ti-a dat-o un doctor, mergi cu ea la farmacist, nici macar google nu poate citi scrisul de mana al medicilor.
• popi spalati pe creier – toti, absolut toti
• ceva scump şi foarte bine păzit - ti-as spune, da’ mai citesc si minori blogul asta si nu-mi permit; in cazul tau insa, cred ca e vorba de scoala; asa de scumpa si bine pazita a fost, incat nici n-ai putut intra.
• dezastre naturale- cancan - de data asta cineva chiar a nimerit-o! asa e, cancan si toata redactia de acolo sunt un dezastru natural in desfasurare.
• chinez cocalar – liu ping xiao ling, sa moara dusmanii mei daca te mint!
• monopol mananca din telefon – fa-i si tu o aroganta, mananca din priza
• unde traiesc moliile – in Molanda
• cocalari noi – poftim?! Deja s-au modificat genetic aia vechi si au evoluat intr-o noua specie? Apaaaara-ne doaamneeee!
• nu e nimic mai frumos pe lume decat tara - Vadimeee? Tu esti? Au bagat astia net la spitalu` 9?

Si, indubitabil, vedeta de saptamana asta este curiosul / curioasa care a cautat “sex isi baga in cur alte obiecte” – si de-aia zic eu ca trebuie de urgenta scoase icoanele din scoli si bagata educatia sexuala ca materie obligatorie, ca d’aia ajung unii la urgente cu cate-un spray in cur.

Hai ca v-am pupat pe portofele, si sa gugalim de bine!

Cum mi-am petrecut sfarsitul lunii

Sfarsitul lui noiembrie a venit cu doua lucruri: 4 zile libere, si inceputul lui decembrie. Dupa ce am dormit de vineri pana duminica (cu mici intreruperi pentru mancat, vazut un film, mers la buda), luni am zis ca e timpul sa mai scot si eu nasul in lume. Asa ca am iesit cu niste “prekini”, cum ar zice Groparu, si cu nevasta din dotare sa punem la cale revelionul. Boon, pana aici nimic anormal. Nu v-am spus insa ce am facut joi dup`amiaza si luni dimineata. Ca daca va spuneam, foc imi iesea din taste, si multi dumnezei se bateau cu sfintii, dracii, crucile si mortii la gura mea.

Pentru ca de vreun an jumate sunt mandru licentiat in sociologie, a venit vremea (adica ma preseaza secretariatul masterului si tanti de la resurse umane de pe plantatie) sa arat si eu o bucata de hartie cu poza mea pe ea ca sa vada oamenii aia ca n-am facut facultatea la Spiru. Ohohoo, dragii mei, d-apoi credeti ca-i asa usor sa pui mana pe hartia aia in Bucuresti? (as zice in Romania, dar nu stiu cum merge treaba in alte centre universitare – astept feedback de la Manjusri pe tema asta).

In primul rand, biroul acte de studii al Universitatii. Mari oameni, deosebiti, pupa`i`ar tata in frunce sa-i pupe de fromoshi ce-s ei – au program cu publicul DOUA ore pe zi, de la ora 12 la ora 14 de luni pana joi. Noi, fraierii care muncim NOUA ore pe zi, nu doar doua si restul cafele, tabloide si barfe,  n-avem nici o sansa sa ajungem la timp acolo decat daca printr-o minune patronul se gandeste sa ne dea jumate de zi libera pe care sa ne-o si plateasca. Intamplator, joi fiind Ziua Recunostintei la noi a fost zi scurta, cu plecare la 12. Bucuros nevoie mare, zic ca-mi rezolv problema, si-mi ridic diploma, si o pun frumos intr-o rama si ma uit la ea, ca oricum n-o sa-mi fie dat sa practic sociologia in viata asta. Ma bat cu traficul, trec prin spangi, prin glonti, prin fum, prin mii de baionete, ajung la biroul vietii transpirat, obosit ca un alergator de maraton, imi ridic invingator buletinul in aer si ma asez cuminte la coada de 5 metri (aproximativ 20,3 oameni – adica 20 de oameni si vreo 3 coate). Mai aveau jumatate de ora pana la inchidere. Stau, astept, transpir, astept, imi vine randul la 2 fara 10 minute. Respir usurat, intind buletinul, ii spun cu emotie promotia si facultatea, iar tanti – o fiinta mai acra decat faimoasele lucratoare de la posta, imi taie din scurt elanul: “n-ai fisa de lichidare, nici poze”. Trecand peste faptul ca am pretentia sa fiu “dumneavoastra” cu o tanti cu liceul economic facut, si nu “bai fraiere ia d-aici m“`e ca n-ai toate hartiile in regula”, m-am enervat la culme fiindca tin minte ca ieri ca NU AM PUTUT PREDA LUCRAREA DE LICENTA LA SECRETARIAT FARA DOUA POZE ATASATE SI FISA DE LICHIDARE COMPLETATA!!!!

Tanti, simtindu-mi nervii, binevoieste sa adauge “toti de la sociologie sunt asa” – intr-o incercare disperata de a deturna valul de injuraturi pe care-l simtea apropiindu-se  de la ea catre facultatea de sociologie care, vezi doamne, mi-a pierdut pozele si fisa de lichidare. Ma calmez, respir ca bovina dupa 10 hectare arate cu plugul de lemn, imi inghit dracii si dumnezeii si ii cer o fisa de lichidare. deja stiam ca nu am sanse sa ma intorc in aceeasi zi cu treburile rezolvate, asa ca am iesit de-acolo bodoganind.

Pentru cine stie jocuri RPG…pentru mine incepea acum un quest pentru 500 de puncte de experienta, 1000 gold si 3 artefacte: 3 stampile fermecate, una de la serviciul social, una de la biblioteca facultatii de sociologie, si una, cea mai valoroasa, de la biroul contabilitate, toate aflate in locatii separate, pazite de armate de monstri sub forma de femei frustrate, bulbucate, telenoveliste si semi-docte si armate cu o ghicitoare: “ce program cu publicul avem?” al carei raspuns iti deshidea sau inchidea calea spre una din stampile: 12-14, luni-joi. Alerg eroic, ma invart ca un coi intr-o caldare, gasesc serviciul social…in caminul facultatii de drept, incuiat cu interfon. Ma simteam ca un pervers care bantuie pe langa caminul fetelor asteptand sa se deschida usa de dinauntru. Insa asta am facut…am asteptat. Si timpul se scurgea pretios…pana intr-un final cand usa s-a deschis, am urlat un ALELUUUUUIAAAAAA din toti bojocii si am intrat, gasind-o pe tanti cu stampila pe picior de plecare. Din fericire, cred ca avusese o zi buna, pentru ca a binevoit sa imi dea si pix cu care sa completez fisa de lichidare, si pretioasa stampila. TRIIIINKKK! Quest log updated!New level achieved! (imi cer scuze cititorilor ne-jucatori pentru referintele din jocuri, insa sunt blogger jucator si n-am cum ma abtine   )

Inainte sa apuc sa ma uit pe harta sa ma lamuresc pe unde vine contabilitatea imi da prin gand sa ma duc la biblioteca facultatii de sociologie pentru stampila 2 – de la Sfanta Biblioteca cu Scrolluri Antice Dimitrie Gusti. Spellurile de acolo le invatasem cand eram doar un pre-sociolog de level 3, deci ma duceam direct la tinta pentru stampila care mi-ar fi asigurat asceza la level 5 SI pastrarea locului de munca. Insa, ghinion – ajung acolo si centrul de imprumut se inchisese de 10 minute. Ati ghicit ghicitoarea magica? Program zilnic pana la ora paishpeeee!!!

Dezamagit, imi aduc aminte ca biroul contabil e undeva la subsolul facultatii de drept, de unde tocmai venisem…si ca se inchide la ora doua. Asa ca am dat “end turn” si am luat-o incetisor spre casa, ca nu se mai putea…hotarat fiind sa ma intorc luni, ca deh, daca tot am liber, macar sa-mi rezolv problema. Insa luni…SURPRIZAAA! Concediu fara plata impus de Zeitatile Lumii de Sus care au baza in palatul Victoria, imposibil de atacat cu niste biete spelluri ca ale mele, sociolog de level 4, cu mana mica si skilluri in calculatoare.

Obosit, transpirat, plin de spume si de draci, am dat save game si-am lasat-o pe alta data. Cand va trebui sa-mi iau jumate de zi libera, pe banii mei, ca sa imi rezolv niste porcarii ce se puteau lejer rezolva daca universitatea bucuresti ar fi intrat in secolul 21 si-ar fi avut o nenorocita de baza de date informatizata, in asa fel incat un calculator sa stie automat ca n-am nici o datorie si sa-mi elibereze naibii licenta aia numai buna de sters la fund cu ea! Dar…traim in Romania si asta e un quest pe care numai palladinii de la level 50 in sus il pot duce la bun sfarsit.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

De ce n-am mai scris

In caz ca va faceati griji, n-am murit intr-un accident oribil de circulatie si nici nu m-au folosit grevistii de la metrou ca scut uman. Motivul pentru care n-am mai scris de asa mult timp e ca mi-am pierdut temporar capacitatea de a fi haios, interesant, sau macar gica-contra. M-am ingropat in munca, probleme si alte socoteli si am realizat ca traiesc guvernat de o stare permanenta de sila, care uneori ma ajuta sa scriu. Nu si in perioada asta. Nu vreau sa scriu despre greva metrorexului, nici despre campania electorala, nici despre ce mi s-a mai intamplat in viata de zi cu zi, fiindca nu merita. Vorba lui Oly va reveni in forta cand o sa-si revina subsemnatul din depresia de toamna-iarna, sau cand o sa apara vreun subiect senzational demn de luat la misto.

Va multumesc ca imi sunteti alaturi si nu ma inselati cu alte bloguri cat lipsesc si, in cu totul alta ordine de idei, va multumesc (si pentru ca) m-ati citit si m-ati suportat UN AN intreg (da, vorba lu` oly a implinit recent un an si eu am fost atat de prins cu alte porcarii incat nici n-am scris vreun rand despre asta). La multi ani si la mai mare, zic.

Alte stiri pe scurt: duminica votam; refuz sa aleg din nou raul cel mai putin rau dintre “baietii mari”  asa ca voi sprijini un om pe care il cunosc, cu care am lucrat si in care am incredere, cu toate ca sansele lui sunt nule: Remus Cernea; metroul a intrat in greva, apoi a iesit din greva, cu o scurta trecere prin statia `zda ma-sii. Le urez angajatilor pofta mare la carnea pe care le-au bagat-o 700 de mii de bucuresteni in frigider timp de 2 zile; in tara, rata de crime, violuri si talharii ramane constanta - nimic nou pe frontul de est; un pulitician agata minore pe neogen – complet neinteresant.

Cam atat – sper sa ne reauzim cat de curand, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!