De ce suge CFR-ul (compania, nu echipa de fotbal)

Dragi si drage, bine v-am regasit la o noua editie „De ce suge X”. Astazi ne ocupam de Caile Ferate Romane, cunoscute si ca CFR. In afara faptului ca isi impart numele cu o echipa (din cate am auzit, bunicica) de fotbal, baietii de la CFR sunt total paraleli cu ce inseamna transport feroviar performant.

Daca as vrea sa fac din asta un post serios, as lua la puricat toaate defectele CFR`ului, dar nu cu asta v-am obisnuit. Asa ca o sa va povestesc o mica intamplare din  care o sa deduceti si singuri de ce suge cefereu`. Saptamana trecuta ma`ntorceam cu viteza luminii de la munca (zic cu viteza luminii si bat in lemn, pentru ca de vreo 3 saptamani incoace se misca fluent traficul pe Pipera-Tunari si nu vreau sa-l deochi). Eh, si exact la granita Bucurestiului, biip-biiip-biip-biip, bariera lasata. Si stam. Si stam…si stam iar…vreo 20 de minute tot stam…in spatele nostru coloana de vreo 1 km de masini..si stam…si nu trece nici un tren. Bariera, in continuare lasata, biip-biip-biip, rontzai unghii, raspund cu „ba pe-a ma-tii” la fiecare bipaitura, ma uit cu infrigurare in stanga si`n dreapta…nimic. Bariera jos, tren nix. In fine dupa vreo 25 de minute se vede, venind agale dinspre gara de nord, o sageata albastra. Culmea tehnologiei, victoria omului asupra metalului, tren albastru fara cai, masina mica unde-l duci pe Ionica, lalala,  ce sa mai? o minune…care venea, sau…ma rog, se taraia, cu aproximativ  10 km la ora. Respir usurat, ma relaxez, ma las pe spate si dau sa`nchid ochii in acele magice 30 de secunde pe care calculam eu ca le mai am de petrecut in fata barierei. Nooo…n-ai sa vezi. Trenul lesina la 5 metri in fata barierei si se opreste. Liniste mormantala. Mai trec 5 minute infernale…masinaria se pune in miscare….face 10 metri…SIIIII….SIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII….se ridica bariera?! NUUU!! Moare ditai sageata albastra in mijlocul strazii. Da, ati auzit bine, perpendicular pe axul drumului se oprise minunea tehnologiei suedeze asamblate la Arad. Acuma…nu doar ca nu se mai ridica bariera…da` chiar de s-ar fi ridicat, trebuia sa treci prin tren ca sa ajungi pe partea cealalta si stim cu totii ca asta e cam imposibil din cauza Presedintelui Cosmic care a binevoit sa aprobe legile fizicii.

Dupa inca vreo 3 minute…stupoare! Agale, pe sine, din spate, veneau 3 CFRisti. Sageata deschide usile, ceferistii urca, sageata pleaca mai departe, bariera se ridica, eu realizez de ce se oprise trenul de 2 ori, injur scrasnind din dinti pe ceferisti, pe mama lor, pe bunicul lor si toate rudele lor pana la spitza a 7a, dupa ce termin cu ei, trec la mecanic, apoi la bariera, apoi la injuraturi cu caracter cathartic general. Si cand m-am trezit, era Pipera. Si m-am pus pe ganduri: ce pushca lu’ vasile paduraru’ mai e si cu asta? Unde, in lumea civilizata, mai opreste trenu’ in mijlocu’ strazii ca sa astepte 3 impiegati ametiti care tre’ sa ajunga la Lehliu?

Va las sa va ganditi la tema asta, va pup pe portofele, si s-auzim de bine!

De la Google adunate

Dragii mei, pentru ca nu mi s-a mai intamplat nimic palpitant recent, nu pot decat sa va amuz cu niscaiva cautari google care au adus vizitatori (nu vreau sa ma gandesc la IQ`ul lor, nu discriminez, oricine e binevenit aici) pe bloguletz. Asadar si prin urmare, top 10 cele mai cretine gugalisme generatoare de clickuri:

10. propozitii cu cuvantul napasta – eu cand eram in  clasa a 3a nici nu stiam ca exista internet, acuma pushtimea isi face temele cu google de la varste tot mai fragede; mare pacat.

09. cum pot sa rezolv probleme aritmetice – pustiulica, pune mana pe abac si lasa calculatoru’ lu’ taticu, ca iar te rupe cu bataia daca te prinde ca umbli la el.

08. manele 1 decembrie 2008 – suna cam asa: „hai sa dam mana ku mana, toti ku talent la romana, sa`nvartim un smen, o fata, spargem toti dusmanii`ndata; unde-i unu` nu`i jmekerie, nu`i nici bani, nici bucurie, unde`i doi valoarea creste si dujmanii`neebuneeeste”

07. socuri de noroc – numai daca bagi degetele in priza in timp ce joci poker; sau daca te trasneste; prefer varianta a doua.

06. texte pentru romana pentru clasa a-1a – no comment.

05. incalzirea globala si administratia publica – e clar, e o conspiratie: acum stim cu certitudine ca administratia publica topeste in secret calota glaciara ca sa-si faca apa plata pentru protocoale.

04. povestea ciudata a domnului brad pitt – hai mai, ca nu e chiar asa ciudata povestea, s-a`nsurat omu` cu angelina, i-a turnat niste plozi, cand n-a mai putut turna s-a apucat de infiat, si au trait fericiti pana la adanci batraneti 🙂

03. googlesex sanatos – am  auzit la viata mea de multe feluri de sex…multe feluri ciudate de sex chiar…da’ ma jur ca de googlesex n-am auzit in viata mea…tot ce pot recomanda e sa folosesti googlevativ  daca nu vrei sa-i intarzie traficul luna viitoare.

02. curva caut clienti – noah, ei poftim comedie! (cu accent pe primul e). nu mai sunt la moda peshtii si mica publicitate? acuma ati scapat toate pe centura virtuala?

01. futai cu babe si mosi – vedeti, dragilor, asta se`ntampla daca profesorii pensionari nu mai sunt lasati sa predea; stau acasa toata ziua si cauta pornache din generatia lor pe google.

Cam atat pentru astazi. Data viitoare despre cat de mult suge CFR`ul (compania, nu echipa de fotbal) si apoi dam restart la serialul cu tranzitia. V-am pupat pe portofele si s-auzim de bine!

Cocalari? Dar avem si la noi, la China!

*PREAMBUL* – urmatoarea postare nu este xenofoba, desi poate parea asa 🙂

Ieri seara mi-a fost dat sa-mi schimb conceptiile despre cocalari si raspandirea lor geografica. Exact cand credeam ca numai in Romania ne putem mandri cu asemenea specimene, am aflat ca si in China exista fenomenul.

Ora 18:15. Metrou Unirea 2. Trenul intra in statie, se deschid usile. Un grup de chinezi asemanatori la culoare cu pretinii nostri conlocuitori se imbulzeste pe usa. Nu tu prioritate la coborare, nu tu pardon (sau xi li ming pi bao, sau cum s-o spune pardon in chineza), nimic; prima asemanare. Ma uit la ei. Look de muncitori zilieri nespalati si semi-muritori de foame, priviri obosite; a doua asemanare. Se aseaza in cerc blocand calea de acces si producand imbulzeala; a treia asemanare.

Ora 18:16. Trenul pleaca din statie. De langa mine incepe sa se auda o muzica ciudata. Ma uit in jur si-mi dau seama ca unul dintre chinezi statea cu mobilul in mana si dadea muzica la popor. Ascult mai cu atentie, vine refrenul. Ming, ping, xiao ling, tralalala. Ceva muzica chinezeasca. Volumul creste spre maxim. A patra asemanare.

Ora 18:18. Statia Izvor. Cobor ganditor din metrou. Deci au si chinezii cocalarii lor. Sau astia s-or fi naturalizat si au invatat obiceiurile de la cocalarii nostri? Totusi n-avea nici unul vreun ying-yang de 3 kile prins cu lantz de bicicleta la gat, deci inca n-au invatat toate lectiile. Acuma…stau si ma intreb…cum s-or fi chemand artistii lor? Irhanna? Jutsin Timberalke? 50 yuan? Bin-Xe Copilul de Orez? si unde-si inregistreaza oamenii astia muzica? Tot pe vapor, vis-a-vis de fabrica de pantofi sport Abibas si slapi Make?

Pana sa aflu raspunsul la aceste intrebari existentiale, va pup pe portofele si s-auzim de bine!

Cine vrea cel mai bun job din lume?

Astazi am aflat (de la radio, dimineata, si de pe yahoo news, cand am ajuns acasa) ca Australia scoate la concurs cel mai bun job din lume. Care director de banca? Ce presedinte de multinationala? De unde politician de lux? Toate joburile astea sunt parfum in comparatie cu ce ofera un stat australian: 105 mii dolarei americani (plus transport pana acolo si`napoi) pentru…peentruuuu? hai fratilor, sa va aud? pentru testat arme nucleare? pentru produs microchipuri ultrasecrete? Nuuu frate…pentru stat 6 luni pe o insula paradisiaca! Printre indatoririle de pe fisa postului se numara plimbatul pe plaja, scufundari libere in reciful de coral, si din cand in cand blog video si interviuri cu reprezentatii presei globale. Se cere sa-ti placa marea, sa fii comunicativ ca sa poti sa vorbesti cu presa si cu internautii, si, evident, sa gavaresti engleza. Postul este deschis candidatilor din lumea intreaga si aplicatiile se pot trimite pana in 22 februarie pe site-ul http://www.islandreefjob.com . Dupa 22 februarie vor fi alesi 11 candidati ce vor fi chemati in mai la interviu pe insula Hamilton, si un norocos o sa fie platit sa traiasca 6 luni in paradis, intr-o casuta cu 3 dormitoare si piscina.  Care-i ideea? Guvernul din Queensland se teme ca criza mondiala ii va afecta industria turistica (o nimica toata, aduce la buget doar 18 miliarde de dolari anual). Asa ca jobul asta e o metoda inedita de a promova turismul si stilul de viata din Queensland. Ideea nastrusnica a fost a ministrului turismului de la ei.

Ar fi multe de comentat, dar eu am o singura intrebare: madam Udrea, pe cand un jobuletz din asta si la noi? Hai ca nu suntem lacomi…nu vrem chiar 100 de mii de coco, garantez ca gasiti pe cineva sa stea 6 luni la vila de protocol din Neptun daca decontati transportul si shaorma. Sau va e frica sa nu dam iama in rezerva strategica de grog a lu` dom` capitan?

Hai ca v-am pupat pe portofele! s-auzim de bine!

Prima ninsoare peste Bucuresti: dupa ea, potopul

Dupa cateva zile de ger zdravan, doua luni de iarna si sarbatori uscate, astazi cade prima ninsoare serioasa peste Bucuresti. Ninge frumos, cu fulgi mari, si relativ calm, insa daca nu se opreste in curand, ma astept la clasica stire „autoritatile au fost luate prin surprindere de venirea brusca a zapezii”. Ca si cum in ianuarie ar trebui sa avem musoni tropicali si canicula, nu ninsoare.

Desigur, alaturi de stirea repetata obsesiv si din ora in ora pe toate posturile de televiziune vor aparea nelipsitii reporteri de teren, infofoliti pana-n dinti, transmitand in direct din trafic cat de tragica e situatia pentru soferi. Si, evident, nici un reportaj de iarna n-ar fi complet fara opinia lu` nea Gogu` soferu`, care fie e enervat la culme ca autoritatile n-au scos plugurile pe strazi la timp, fie l-a prins ninsoarea exaaact cand se ducea si el sa-si puna cauciucuri de iarna, fie e taximetrist si ranjeste satisfacut, ca pentru el taxatorul merge chiar daca masina sta pe loc, fie e sofer RATB si povesteste cum a stat el o ora in intersectie la Razoare din cauza zapezii. Apoi se instaureaza „comandamente de iarna”…niste chestii care mie imi suna sinistru de tot…ca si cum iarna ar fi ceva dusman cotropitor si gigeii se aduna in buncare sa-si apere saracia si nevoile si neamul, si ii vezi la televizor cu niste moace mormantale cum planifica unde si cata sare sa arunce pe drum si cati sefi de la ADP sa concedieze fiindca n-au avut parcul auto pregatit din timp. Primarii de sectoare se lauda ca la ei e bine, primarul general injura in stanga si-n dreapta si ameninta cu concedieri in masa, claxoanele urla, Bucurestiul e o parcare imensa, stiristii lucreaza la foc continuu, tinichigii auto ranjesc bucurosi la gandul zecilor de loganuri tamponate pe care vor trebui sa le indrepte contra cost, ortopezii gipseaza batalioane de bunicute cazute la datorie, cativa boschetari mor inghetati, copilasii veseli se dau cu saniuta pe trotuar, ce bucurie! E iarna in Bucuresti!
V-am pupat pe portofele si s-auzim de bine!

Cronica de film: The Curious Case of Benjamin Button

E 3 ianuarie, a trecut oboseala de dupa revelion, si au mai ramas cateva zile de concediu. Ce sa facem, ce sa facem? Eu unul, m-am apucat de vizionat filme, si unul din primele filme vazute pe 2009 mi-a facut o impresie mai mult decat buna. The Curious Case of Benjamin Button are lansarea in cinematografe pe 29 ianuarie, insa e de gasit, cum s-ar zice in presa, „pe surse”. Si, pentru un film care inca nu s-a lansat oficial, ratingul de 8.6 pe IMDb vorbeste de la sine.

Care sunt ingredientele ce fac din acest film un succes? Se iau Brad Pitt si Cate Blanchett in doua roluri de exceptie, se adauga drama, mister, aventura, fantezie, se presara o viziune regizorala inspirata, se trimite la platouri si se tine la montaj cateva luni. Rezulta o frumoasa (si lunga! aproape 3 ore!) poveste-in-poveste cu 5 nominalizari la Globul de Aur, 14 nominalizari la alte premii si 2 premii pentru cel mai bun regizor si cel mai bun scenariu din partea National Board of Review, si asta fara sa mai pomenim potentialele Oscaruri pe care filmul le merita cu prisosinta.

Despre ce-i vorba? Intr-un spital din New Orleans, in plin uragan Katrina, o batrana muribunda ii cere fiicei sale sa-i citeasca dintr-un jurnal vechi, si astfel, inca de la primele randuri, intram in povestea extraordinara a lui Benjamin Button, un om care s-a nascut batran si intinereste cu trecerea anilor. Pasii il poarta de la New Orleans, incepand cu 1918 , anul nasterii sale, la Murmansk, trecandu-l prin Al Doilea Razboi Mondial, apoi la  Paris, America anilor 50-60 si inapoi in New Orleansul natal in ultima parte a vietii, si, ca un om extraordinar ce este, are parte de  iubiri extraordinare, idealuri, aventuri si dezamagiri, traite alaturi de o serie de personaje cheie pentru aceasta epopee ciudata, fiecare cu micile lor povesti incadrate perfect in povestea principala in asa fel incat nu poti pierde firul, in ciuda celor 2 ore si 40 de minute de film.

Per total, un film exceptional, pe care il recomand cu caldura chiar si celor care  nu se dau in vant dupa drame, si caruia pot, intr-un clasament personal, sa-i dau, cu mana pe inima, 10 puncte din 10 pentru viziune regizorala (David Fincher – Zodiac, Panic Room, Fight Club, Alien, si videoclipuri pentru Madonna si Sting),  scenariu (Eric Roth  – Forrest Gump, si Robin Swicord – Memoirs of a Geisha, The Jane Austen Book Club), actorii din rolurile principale (Cate Blanchett si Brad Pitt) si secundare ( Taraji P. Henson).

Va doresc vizionare placuta, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Prima postare din 2009 – rezolutii de anul nou si alte nimicuri

Salutare si bine v-am regasit! M-am intors din taramul-cel-fara-de-net si incep 2009 in forta. Am o gramada de chestii de povestit, si nu stiu cum sa le organizez asa ca nu mai povestesc nimic 🙂

Sarbautorile de iarna au trecut ca de-obicei, cu crapelnitza, kitsch si intalniri cu prietenii din orasul de bastina. Oras unde, mai nou, trece trenu’ prin centru si vinu’ se fierbe la cazan de tuci pe foc de lemne, langa mici si carnati, ca sa aibe melteanu’ ce crapa in el cand se delecteaza cu concertele de muzica populara oferite de primarie fix in buricu’ targului. Mi-e greata asa ca nu intru in detalii. Mi s-a indeplinit totusi o dorinta de Craciun – am avut zapada sa-mi pun si-n cap, si-un cancer de crapau pietrele. Toate chestiunile astea au culminat pe 31 cu alcoolizarea dintre ani, eveniment mai mult decat reusit (multzam Shosho si Dy pentru invitatie) petrecut, din fericire, in Bucuresti.

2008 a fost un an bun, per total – am terminat facultatea, am intrat la un master super misto, am facut rost de un job mai mult decat multumitor, dar mortii cu mortii si vii cu vii asa ca sa-l lasam, ca s-a dus, si sa ne uitam spre mititelul 2009 care abia a inceput. Se obisnuieste ca la fiecare sfarsit de an sa-ti propui chestii de facut pe anul urmator. Eu am muulte de facut anul asta. Tobele Pearl Joey Jordison n-au incaput in sacul mosului, asa ca le astept de la anul asta, ca e lung si are loc de ele; imi propun asadar sa strang fonduri la ciorap ca sa mi le iau 🙂 de asemenea, imi propun sa fac pe dracu’n 4 si sa fac rost de o sala de repetitii numai a mea in care sa pot merge cand am chef. Pe plan emotional (as vrea sa) nu ma mai enervez asa repede din orice ca sa nu mor tanar de inima rea 🙂

Cam atat pentru prima postare din 2009. V-am pupat pe portofele si s-auzim de bine cand va treziti din mahmureala 🙂