Archive for Iunie 2009

N-am murit!

Iunie 25, 2009

Dragi si drage, stiu, am lipsit mult, n-am dat nici un semn de viata, am lasat blogul vraishte si-am plecat, dar inainte sa aruncati cu rosii stricate, vreau sa stiti ca am avut o sumedenie de motive intemeiate pentru care nu am mai scris. In principiu, pentru ca nu am avut nimic de zis. Si oricat de mult as lipsi, imi mentin pozitia de pe care am pornit cu acest blog: daca nu am nimic de zis, nu scriu. N-ar avea rost. Nu mi-am facut blog ca sa turui mecanic revista presei sau sa povestesc ce-am mancat ieri la pranz, sau sa comentez mondenitati, politicisme si alte socoteli urat mirositoare care se intampla pe la noi. Desi, ce-i drept, uneori nu ma pot abtine si comentez pe subiectele de mai sus. Dar, repet, numai cand am ceva concret de zis. Si cu asta incheiem primul motiv.

Al doilea motiv e ca sunt in sesiune. Sau stressiune, sau ma rog, ceva asemanator. Nu se compara cu ce sesiuni aveam in facultate, da’ e si asta destul de grea, mai ales ca, spre deosebire de anii studentiei (primii 3, ca acuma masteru’ tot la „ani de studentie” se incadreaza) a aparut si munca. Manjusri poate sa confirme ca „e grele” cu sesiunea si munca in acelasi timp, mai ales daca vrei sa le faci bine pe amandoua.

Al treilea si cel din urma motiv e ca la scoala unde lucrez (nu e publica, stati linistiti, ca nu m-am tampit sa ma bag in albie sa ma mance porcii) anul scolar s-a terminat vinerea trecuta, si ultimele saptamani de scoala au fost agitate si marcate de graba de a rezolva lucruri lasate pe ultima suta de metri, si de plecarea unui coleg  si prieten foarte drag mie (care, de altfel, a fost si cel care m-a selectat pentru jobul asta, si mi-a fost si mentor in primele luni de acomodare) care s-a hotarat sa-si continue experienta didactica internationala in Libia (!!!). Odata cu el au mai plecat si alti oameni (nu in libia, totusi 🙂 ) cu care m-am obisnuit sa-mi petrec 9 ore pe zi, 5 zile pe saptamana si mi-a fost oarecum ciudat si greu sa-mi iau la revedere de la ei in ultima zi de scoala stiind ca n-o sa-i mai vad decat daca printr-o ciudatenie a sortii cararile ni se vor intersecta din nou.

Acestea fiind spuse, trag nadejde ca ma veti intelege si imi veti scuza absenta. Oricum, de la 1 iulie intru in concediu si o sa fiu mai mult plecat, insa de fiecare data ma voi intoarce cu fotografii si povesti – deci voi avea suficiente subiecte de scris.

In incheiere, o sa-mi promovez un fost coleg de clasa (din anii aia misto si fara griji ai liceului) – caruia ii transmit pe aceasta cale ca, desi nu ne-am mai vazut si auzit de cel putin un an, nu inseamna ca l-am uitat, si ca am acelasi numar de telefon pe care-l aveam si-n liceu – si ca sunt suficiente bodegi in bucuresti in care ne putem intalni la o bere sa recuperam timpul pierdut, oricand are chef. Horia, fiindca despre el e vorba, e muzician, asa ca aruncati o ureche pe http://www.myspace.com/horiamusic pentru niste metal alternativ de calitate.

Sper sa ne auzim cat mai curand, si sper ca nu v-ati suparat tare rau ca am lipsit 🙂 V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

P.S. : la sfarsitul lui iulie voi fi in Sighisoara pentru festivalul medieval. Punem de-o intalnire blogosferica?

Anunțuri

13-15 iunie 2009 – 19 ani de la crimele din Piata Universitatii

Iunie 13, 2009

Prins in agitatia vietii cotidiene, am uitat complet ca azi e 13 iunie. Ajuns acasa , am citit un comentariu de la amorphis pe articolul precedent, si mi-am adus aminte ce semnificatie au zilele de 13-15 iunie. Acum exact 19 ani, in Piata Universitatii, se murea pentru ca regimul comunist sa nu reinvie. Din pacate, „comunismul cu fata umana” sub obladuirea lui Iliescu, si ajutat de „oamenii muncii” din Valea Jiului, a invins atunci. Iliescu in schimb n-a facut nici o zi de puscarie pentru crimele comise, pentru instigare la violente si pentru aducerea minerilor in capitala. Dupa 19 ani, niste parinti inca isi plang copiii morti nevinovati in timp ce tovarasul Ilici zambeste candid si isi vede de viata. Revazand imagini filmate de televiziunile straine atunci, cel mai socant nu mi s-a parut sangele varsat…ci faptul ca minerii au fost primiti cu flori si aplaudati la intrarea in Bucuresti de catre aceleasi naparci comuniste care au tinut, ani de-a randul de-atunci, Romania in loc. Si cel mai dureros e ca, dupa atata amar de vreme, inca nu s-a produs o epurare politica a criminalilor comunisti si post-comunisti. De la inaltimea functiilor lor, ne zambesc in continuare tortionari, batausi, imbogatiti ai tranzitiei, mardeiasi de manan a 2a…ceea ce inseamna ca tinerii morti in `89 si `90 au murit degeaba. Am castigat o falsa democratie sub deviza „la vremuri noi, tot noi” – si suntem condusi de o clasa politica ce nu are curajul si demnitatea de a-si asuma raspunderea pentru trecut. Drept urmare inca nu se stie adevarul despre revolutie, si criminalii din Piata Universitatii 90 sunt bine mersi in libertate.

Sa ne gandim, asadar, macar in aceste 3 zile, la cei care au murit degeaba si se intorc in morminte vazand cum am ajuns. Va las in compania unui montaj-omagiu pe care l-am facut anul trecut pentru a comemora aceste zile. Imaginile sunt culese din documentare ale televiziunii franceze si ale TVR si contin si secvente din decembrie `89.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine! Odihneasca-se in pace eroii din Piata Universitatii!

Atentie: articol xenofob

Iunie 11, 2009

Disclaimer: iubitorii de tigani, asociatiile pentru drepturile minoritatilor, persoanele care considera ca egalitatea in drepturi este un dat si nu trebuie castigata si meritata, corectii politic si pudibonzii care rosesc la injuraturi ar trebui sa se opreasca acum din citit. Urmeaza cuvinte grele la adresa unei minoritati; imi asum raspunderea pentru aceste cuvinte. Urmatorul text NU este un pamflet si trebuie tratat cu seriozitate.

Iar sunt nervos. Nervozitatea asta tinde sa devina o stare de spirit predominanta la mine in ultima vreme. Poate si din cauza ca traiesc in tara lu` papura voda unde minoritatea dicteaza majoritatii si unde bunul simt a murit la `47. Scriu urmatoarele paragrafe cu obida, cu sila, si cu ura omului care munceste si nu poate dormi noaptea din cauza altora. Daca nu sunt motociclisti, atunci sunt tigani.

Am ghinionul de a locui peste drum de o shaormerie. La shaormeria cu pricina se aduna in fiecare noapte diverse exemplare de culoare ca sa crape`n ei si sa-si impresioneze pirandele cu ragaituri. De obicei vin pe jos, mananca si pleaca. Azi noapte nu s-a intamplat asa. Azi noapte au venit cu un Audi A6, vreo 6-7 tiganoizi borati. Aproape le simteam mirosul fetid de ghetou amestecandu-se cu parfumul de tei si intrandu-mi pe geam, cu toate ca stau la etajul 7. Leprele erau bete moarte, cu toate ca venisera cu masina. Si-au comandat crapelnitza si au inceput sa discute filosofie existentiala ca la ei in  cocina – adica urland unul spre altul cu toate ca erau la nici un metru distanta. Era 4 dimineata, si atunci m-am trezit. M-am trezit mic, neputincios si simtindu-ma umilit de o minoritate imputita, analfabeta si responsabila pentru 90% din tot cacatul din tara in care nu m-a intrebat nimeni daca vreau sa traiesc, inainte sa ma nasc. Imi luase ore intregi sa reusesc sa adorm, din cauza caldurii toride. Ei si-au bagat picioarele in somnul meu si au dat drumul la scursurile alea care pentru ei sunt muzica. Au inceput sa urle manelele din Audi`ul ala de toata frumusetea, din care au iesit, ca un rahat mare si imputit dintre trandafiri, acei nenorociti. Am scrasnit din dinti sperand ca o sa plece. N-au plecat decat dupa 45 de minute, cand somnul meu era deja de mult distrus. Initial ma gandisem sa chem politia. Dar politia e corecta politic – si foarte tematoare, deci nici amenda nu si-ar fi luat nenorocitii. Asa ca n-am mai deranjat-o pe tanti de la 112 cu problemele mele de om muncitor al carui drept la odihna fusese incalcat cu nesimtire de acele maimute nespalate.

Pentru simplul motiv ca muncesc 9 ore pe zi in loc sa fut buha in corturile din sectorul 5 consider ca am mai multe drepturi ca aceste lepre, paraziti sociali, facatori de copii pe banda rulanta, violenti, analfabeti, murdari si aproape sub-umani pe care statul ii ia sub aripa sa protectoare sub denumirea de „minoritate”. Minoritate sunt ungurii, pe care ii respect din tot sufletul, minoritate sunt nemtii (cati au mai ramas), minoritati cu drepturi egale sunt acei indivizi care demonstreaza ca MERITA drepturi egale. Care muncesc, invata, au familii statornice si mai presus de orice, respecta restul societatii si sunt integrati perfect in ea. NU acesti indivizi care au imputit tara de mirosul lor de ghena, care au infestat presa, televiziunile si internetul cu vomele lor muzicale, care distrug sute de tineri care ajung sa se creada tigani pentru ca a ajuns o moda, ceva „cool” sa fii cat mai tigan din toate punctele de vedere.

Stimate asociatii pentru drepturile minoritatilor, care insistati sa ii numim „rromi” pe acesti indivizi, luati aminte: unsi cu miere, si tot or sa puta a rahat. Am fost total de acord cu ex-ministrul Cioroianu cand acesta a afirmat ca ar trebui mutati cu totii in desert. Cu toate ca a fost admonestat public, cu toate ca acest acces de sinceritate i-a daunat carierei politice din cauza excesului de corectitudine politica, acest om avea si are dreptate: nu putem scapa de ei decat ducandu-i in desert, unde sa fie liberi sa-si traiasca viata cum vor, fara insa a avea posibilitatea de a infesta o tara si asa chinuita de alte probleme.

Eu unul m-am saturat sa fiu corect politic si sa plec capul in fata unor animale fara bun simt, educatie, norme elementare de igiena si convietuire in societate. Eu unul m-am saturat sa ma simt umilit de fiecare data cand aud cum aceste scursuri fara scoala castiga sume fabuloase raspandind pesta aia careia i se zice „manea” si fura statul cu nerusinare. M-am saturat sa aud tineri spunand „la ce bun scoala? in viata iti trebuie smecherie” pentru ca asa au invatat de la tigani. Eu sunt mandru ca sunt educat. Chiar si numai prin asta, ma simt superior acestor maimute.

Si pentru ca nu sunt total orbit de furie, si stiu ca nu poti judeca o etnie intreaga in functie de comportamentul unor indivizi (fie ei si majoritari in acea etnie) o sa imi cer scuze acum lui Madalin Voicu, si altor tigani cu scoala si meserie care, una la mana, nu se rusineaza de termenul „tigan”, si doua la mana, au realizat si realizeaza ceva in viata prin forte proprii, fara a parazita statul.

Cam asa arata un articol scris la nervi. Slava domnului ca nu am vreo arma de foc, si cu asta inchei. V-am pupat pe portofele si s-auzim de bine!

Doi cretini si patrioti vor scapa tara de..toti

Iunie 8, 2009

Dragii mei, recunosc, nu am fost la vot. Nu am fost pentru ca sectia mea de votare era la vreo 500 de km distanta. Insa altii au avut sectii de votare la coltu’ blocului. Si nu s-au dus la vot. Totalul de 27%  prezenta la vot de ieri ma dezgusta, si ma face sa spun ceva ce probabil am mai spus aici: romanii au clasa politica si conducatorii pe care ii merita.

Daca un mascarici (si agent libanez, pe deasupra) ca Vadim, care daca renunta la tratament devine criminal in serie, si un cioban semi-analfabet, in frunte cu o pitzipoanca de dorobanti, sunt cei ce ne reprezinta in Parlamentul European, atunci romania manelelor si prostului gust a invins in fata romaniei intelectuale. De obicei nu ma lansez in discutii despre politica, insa astazi e cazul s-o fac. Nu vreau sa aud pe nimeni ca se plange ca suntem vazuti prost in europa, nu vreau sa aud pe nimeni ca se plange ca traieste prost, ca da shpaga in stanga si-n dreapta, ca e sufocat de proiecte imobiliare care ii taie parcurile. Nu vreau sa aud nimic. VOI, BOILOR, i-ati pus in frunte pe cei care ati considerat ca va reprezinta: nationalistul patriotard care n-are toata tigla pe casa (votat de „nu ne vindem tara” si alti facatori de slogane similare, retrograzi si traind intr-un univers paralel din care li se pare ca Romania e raiul pe pamant) ciobanul mistic (reprezentant al maselor tampite care au impresia ca niste securisti cu barba sunt trimisii lui dumnezeu pe pamant, se inchina, pupa bucati de mort, beau apa cu ierburi si se dau cu ulei pe frunte , dar cand vine vorba sa-si snopeasca vecinul in bataie nu se gandesc de doua ori) si, nu in ultimul rand, „fata marinarului” – ca sa parafrazez un titlu de telenovela romaneasca, care, pare-se, E BAlonata de la aerul cu care a fost umflata – acest balon de sapun al politicii romanesti, reprezentanta putzoilor de dorobanti, de gaia si bamboo. Avem aici, dragii mei, o romanie in mic. Astia suntem, cu asta defilam. Eu nu mai am nimic de adaugat. Rezultatele exit-pollurilor de ieri sunt graitoare.

Asa ca in cel mai scurt timp, putinii romani care nu se simt reprezentati de specimenele astea demne mai degraba de o gradina zoologica a ciudateniilor naturii decat de un parlament european vor pleca, o vor lua-o pe urmele celor care-au fost suficient de destepti incat sa plece mai din timp. Si nu in Spania, Italia, la cules de naiba stie. Ci cat mai departe de Europa, de Romania si de tot ce inseamna mizeria in care se afunda plaiurile mioritice. EMIGRATI, fratilor! EMIGRATI! Lasa-ti-i in cacatul in care s-au bagat singuri, lasati tara asta tiganilor, romanilor tiganizati, si puberilor cu bani de la taticu’. Mergeti cu curaj spre mai bine. Lasati legendele cu „nicaieri nu-i ca acasa” si nostalgiile tampite, PLECATI! Eu, cu siguranta o voi face. Si unde o sa ajung, nimeni n-o sa stie ca sunt roman. Mai bine apatrid decat asociat cu cocina asta careia ii zicem cu mandrie tzara.

Vadime, Jijicule, in curand sloganul vostru de campanie se va modifica nitel pentru a se potrivi cu realitatea: doi cretini si patrioti au scapat tara de toti. Pentru ca cine are minte o sa plece, si-o sa ramaneti numai voi cu maimutele voastre de alegatori.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Radem, glumim, da’ nu parasim incinta: Leonce si Lena la Teatrul de Comedie

Iunie 4, 2009

Dragi si drage, intr-o buna zi, uitandu-ma scarbit in jur, mort de oboseala si frustrat ca nu mai am timp pentru mine aproape deloc, m-am decis (si nevasta-mea a subscris) sa merg la teatru. Dupa o experienta traumatizanta cu un manelo-teatru-otevistic (Iubire  confort 2, piesa regizata si jucata de otevisti, pentru otevisti), hotararea unanima a fost ca de data asta ne documentam in avans si mergem la ceva frumos. Mihai Bendeac , pe care il stiam doar prin prisma rolurilor (superbe) din Mondenii, a anuntat pe blog, cam in perioada in care ni se pusese noua pata pe teatru, ca are spectacol la Teatrul de Comedie, Leonce si Lena in regia lui Horatiu Malaele. Chestiunea asta m-a facut curios, fiindca nu-l vazusem inca pe o scena, una la mana, si doua la mana, fiindca oricum cautam o comedie, ca dupa o saptamana de munca numa’ de drame nu-mi ardea. Traiesc suficiente drame zilnic doar pentru ca a dat dracu’ de m-am nascut in Romania, deci ma tratez cu ras ori de cate ori pot.

Am sunat, am rezervat bilete, m-am dus a doua zi, am cumparat bilete, si-a venit si joia – 4 ale lu’ iunie anu’ domnului 2009. Recenzia pe scurt: A FOST MISTO, MESERIE, FOARTE TARE, FRATE! Boon, acu’ ca m-am descarcat de prima impresie, sa trecem si la recenzia pe larg.

Am avut locuri destul de bunicele (oricum sala are o configuratie superba, care-ti permite sa vezi bine oriunde te-ai aseza. Din pacate, in fata mea era un nene inalt, si a trebuit sa stau intr-o parte ca sa vad scena, printre el si vecina lui. Ca piesa a fost buna, e putin spus. Spui „regizat de Horatiu Malaele” si ai zis tot. O comedie spumoasa, despre iubire si o clasa politica efeminata care domneste peste un popor de pierde-vara (va suna cunoscut?) , despre visatori idealisti si debarasarea de rigori morale. Un basm pentru adulti (dar nu porno!!), cu happy end, in care iubirea invinge si toata lumea se bucura.

O astfel de piesa nu putea sa nu beneficieze si de o distributie pe masura, cu Mihai Bendeac in rolul regelui Peter din regatul Popo, Crina Semciuc – Printesa Lena din regatul Pipi, Lari Georgescu – printul Leonce din regatul Popo, Dorina Chiriac – guvernanta, Bogdan Cotleţ (cunoscut fanilor showului Mondenii din rolurile de acolo) – Valerio, Serban Georgevici – Maestrul de ceremonii, Meda Victor – Rosetta, si, nu in cele din urma, Aylin Cadîr, Ilinca Manolache, Silviu Bertalan, Dan Rădulescu, Andrei Runcanu, Alexandru Suciu – echipa.

Jocul actoricesc a fost impecabil, natural, toata piesa s-a desfasurat mai mult sau mai putin sub forma unei discutii cu publicul (si a inclus scene in care intrarile si iesirile actorilor se faceau prin sala), memorabila ramanand o scena in care Mihai Bendeac isi iese din rol si isi cere scuze, in gluma, unui om din public pentru o replica („suntem actori, jucam ce ni se da”) – referindu-se la o coincidenta petrecuta pe scena din Sibiu (si relatata aici).

Per total, un spectacol superb, condimentat cu muzica, dans si glume subtile „pour les connaisseurs”. Singura neplacere pe care am avut-o a fost legata de niste oameni din public (ulterior am aflat chiar de la Mihai ca erau din partea teatrului – veniti cu ocazia premierei) – care s-au fatzait de colo-colo prin sala si au fotografiat intr-una. Ceea ce nu m-ar fi deranjat, daca, exact la scenele de liniste totala, in care incercam sa ma concentrez pe replicile personajelor, oamenii n-ar fi clickuit din aparatele alea (un declansator de aparat DSLR nu e tocmai silentios). Ma zgaria pe creier fiecare pacanitura si fiecare beep al auto-focusului insa am incercat si am reusit sa ma bucur de piesa din tot sufletul, in ciuda acestei mici neplaceri.

Totul s-a incheiat insa minunat, cu aproape 10 minute de aplauze (bine meritate!) la scena deschisa, 4 (sau 5?) intoarceri ale actorilor pe scena, dintre care una la brat cu Horatiu Malaele, si senzatia personala ca, atata vreme cat se va mai face arta la nivelul asta, mai exista o speranta si pentru tarisoara asta.

Nu stiu cand va fi urmatoarea reprezentatie, insa daca va nimeriti prin Bucuresti, si auziti ca se joaca Leonce si Lena la Comedie – puneti mana si MERGETI! Merita!

Inchei aici o seara aproape perfecta,

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Vorba lui Oly se’ntoarce: cum am ajuns simpatizant PD-L

Iunie 1, 2009

Salutari cordiale si scuze pentru pauza, insa mi-a facut creierul scurt-circuit din cauza de over-load si am avut niscai probleme cu exprimarea coerenta in ultima vreme. Deeeci, incepem in forta de luni cu o poveste taaare interesanta despre cum am ajuns eu simpatizant PD-L.

Vineri, shedeam si cugetam la munca. Ma rog, mai mult shedeam decat cugetam, ca aveam vro’ doi lobi din creier plecati in concediu, unu’ facea greva si restu’ trandaveau. Ehh, si’n mijlocul acestei mirobolante stari de dolce far niente, tzrrr tzrr, urla telefonu`. Pe care, evident, uitasem sa-l dau pe silentios. Vad numar de Bucuresti. Il las sa mai sune, poate o fi greseala. La un moment dat, ma hotarasc sa raspund. La capatul celalalt, un baietzica (dupa voce ii dau maxim 25 de ani) ma ia cu „buna ziua, domnul Olivian?” ca deh…am crescut impreuna pe maidan si-si permite sa-mi spuna pe numele mic la primul telefon. Zic „da, cu cine am onoarea?”. „Sunt Cutarica Cutarescu, as avea niste intrebari pentru dumneavoastra”. Zic, „Nu zau? da’ de unde aveti numarul meu de telefon?”.

De obicei cand pun intrebarea asta la spammerii telefonici (recte, aia de te suna fara sa ai tu chef de ei, si fara sa le fi dat vreodata numarul tau de telefon), se panicheaza si se fastacesc. La fel s-a intamplat si cu omu’ nostru. „Pai..aaa…aa..pai..dintr-o baza de date”. Zic „I-aaauzi, de care baza de date?”.  „Pai…apareti intr-o baza de date.”

Asta e de-obicei momentul la care ma enervez si inchid in nas. Insa cumva, fastacenia omului de la celalalt capat al firului imi gadila in mod placut singurul lob al creierului care inca mai functiona: ala care se ocupa cu mistourile si rautatile. Asa ca pun o voce din aia serioasa si intreb apasat „CE FEL DE BAZA DE DATE?!”. La care omu’, total pierdut, raspunde „apareti..apareti intr-o baza de date ca simpatizant PD-L”.  Dupa asta s-a lasat linistea. Eu incercam sa-mi dau seama de unde au gasit ogarii portocalii numarul meu de telefon, o alta bucatica stinghera de creier gandea „moaama, ce ocult suna, „SIMPATIZANT” pd-l, zici ca acu’ vine comisaru’ Miclovan cu Siguranta sa ma bage in puscarie ca am opinii politice ilegaliste” si in paralel incercam sa concep urmatoarea replica in asa fel incat sa nu faca infarct bietul om. Si, din preputzul gandirii (expresie copyright Catavencu), o scot: „stiti, eu sunt apolitic, deci nu simpatizez nici cu PD-L nici cu mama lu’  stefan cel mare , nici cu alta formatiune politica”.

La momentul asta, un spammer telefonic respectabil ar fi spus „va multumim, o zi buna”. Insa dupa toaaaata tarasenia, omul incearca timid o revenire: „Imi puteti raspunde, totusi, la o intrebare?”  …si-atunci mi s-a muiat inima’n mine, bietu’ om, mananca si gura lui o paine portocalie, hai sa-i raspund la intrebare. „Da, ok, sa auzim.”  „Veti merge la alegeri pe 7 iunie?”  „NU”, zic scurt. Eh, si atunci, in sfarsit, dupa mirobolanta discutie, omul cedeaza nervos, zice scurt „multumesc” si-mi inchide. EL imi inchide MIE!! L-am urat, l-am urat profund in secunda aia, pentru ca mi-a inchis. Dupa ce m-a frecat la cap cu baza de date, cu simpatia, cu dracu’ cu ta’su, mi-a rapit placerea de a-i inchide eu. Asa ca m-am hotarat ca data viitoare voi fi mai pregatit: la primul telefon nesolicitat, dupa „buna ziua”, inchid eu, preventiv. Sa ma sune ei din nou daca ma mai gasesc prin vreo baza de date.

Hai ca v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine, simpatizantilor!