Archive for August 2009

Exceptia care confirma regula

August 22, 2009

Dintzologia e o stiinta care te lasa, de-obicei, cu un gust amar in gura si niscai dureri, socuri post-traumatice, si, in genere, buzunare foaarte foarte usoare. Asta e unul din motivele pentru care, timp de 8 ani, am evitat sa apelez la serviciile indivizilor care presteaza aceasta meserie, de altfel nobila prin utilitatea ei estetica si practica. 8 ani in care am indurat dureri ce nu pot fi descrise in cuvinte, si am asistat neputincios la macinarea danturii mele – cu premisa ca mai repede ajung stirb si mananc cu paiul decat sa mai calc vreodata intr-un cabinet stomatologic. Pentru ca am avut traume. O sa observati mai tarziu de ce vorbesc la trecut. Am avut traume fiindca am avut de-a face numai cu macelari care nu auzisera de conceptul de anestezic, pentru care durerea era o notiune abstracta, o „parere” – „nu te doare, ti se pare ca te doare, taci acolo”, pentru care notiunea de respect pentru pacient se rezuma la un sec „imi intra sange pe canal, taci si lasa-ma sa lucrez” . Am avut de-aface, pe scurt, numai cu tortionari demni de Torquemada, fiinte sadice, frustrate si fara suflet care procesau zeci de pacienti pe zi, mecanic, impersonal si fara pic de c0nsideratie pentru durerea ce rezulta din astfel de interventii.

Ei bine, acesti 8 ani aveau sa se prelungeasca si mai mult daca nu s-ar fi intamplat ceva ce m-a facut, de voie, de nevoie, sa apelez la dintzolog: mi s-a rupt un dinte din fata, victima inocenta a celor 8 ani de neglijenta. De masele mi se cam rupea – nu se vad cand zambesti sau vorbesti. Dintele asta, insa, era pozitionat strategic in asa fel incat aratam ca Merlin in mizerie de cum deschideam gura. Asa ca mi-am calcat pe toate fricile si traumele, si am intrat intr-un cabinet la vreo doua scari distanta de unde locuiesc. Acolo am dat de Raluca. Raluca o cheama pe noua mea stomatoloaga. Da, da, stomatoloaga, nu dintzoloaga, nu felcera, nu tortionara sadica. O cheama Raluca si nu Doctor Nu-Stiu-Cum fiindca are 30 de ani si asa a vrut ea, sa ne vorbim la per-tu. Raluca e prima practicanta a meseriei de care vorbeam mai sus care mi-a sters cu buretele toate traumele precedente. Pe langa faptul ca are darul vorbirii si nu tace ca Mengele cand lucreaza, pe langa faptul ca e dezinvolta, haioasa, si super de treaba, are si o mana de aur. Ieri mi-a scos 2 dinti. De fapt, ce mai ramasese din 2 dinti, doua cioturi care nu se vedeau deasupra gingiei. N-am simtit ABSOLUT NIMIC, am plecat acasa zambind (hmm…poate si datorita celor 5 doze de anestezic pe care le-a bagat in mine, fiindca mi-a promis ca n-o sa ma doara, si a vrut sa se tina de promisiune – nu s-a atins de mine pana n-a fost sigura ca nu mai simt NIMIC). Azi mi-a facut doua obturatii de canal. Chestii din alea chinuitoare, cu omorat nerv, sapat in dinte, bagat tot soiul de unelte ascutite pe-acolo si tras afara bucatele de nerv. NIMIC. Nici o durere. Numai rasete si glume si voie buna, cum nu credeam niciodata ca pot trai intr-un cabinet stomatologic. In doua saptamani, o sa am maxilarul superior imbracat cu dinti noi-nouti, garantati 30 de ani. Fara durere, fara chin, fara stress.

Si acum vin si ma intreb…daca totusi exista astfel de exceptii, de ce majoritatea dintzologilor continua sa lucreze cu metode primitive, sa isi chinuie pacientii, si sa faca dintr-un act medical de rutina (ca doar nu-i operatie pe creier) un chin care ii face pe unii ca mine sa stea departe de stomatolog ani intregi? De ce nu pot exista mai multi dentisti care sa adopte o atitudine pozitiva, si sa lucreze in gurile pacientilor cu grija cuvenita?  De ce unii se cred sculptori si dau cu dalti si ciocane fara sa le pese ca sub mana lor urla un om care, de altfel, ii plateste ca sa fie chinuit? Raluca ar trebui sa fie un exemplu pentru toata tagma stomatologica. Fiindca asa se lucreaza in 2009, cu unelte si tehnici din 2009, si cu o atitudine care face mai mult decat toate anestezicele la un loc.

Nu stiu cat de bine o sa fiu inteles – insa daca exista cineva care URA DE MOARTE stiinta asta numita stomatologie, atunci ala sunt eu. Si intr-o singura zi, dupa 5 anestezii, 2 dinti scosi, si multe multe glume, mi-am schimbat total perspectiva. Multumesc, Raluca, pentru meseria pe care o faci, si multumesc, nenea tata lu’ Raluca, pentru ca ai invatat-o meserie.

Luni am urmatoarea programare – alte doua obturatii de canal si 3 extractii. Dar ma duc cu zambetul pe buze. Frica si durerea s-au dus. Sa se spele pe cap toti marii specialisti cu stiinta si ifosele lor, eu cunosc exceptia care confirma regula.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Later edit: Akismet imi sterge comentarii de capul lui. Fac spume de nervi, dar n-am ce-i face. Daca postati un comentariu si nu apare, va rog sa-l repetati pana intra. Fir-ar tehnologia moderna a dracu` sa fie!

Romanul s-a nascut electrician

August 16, 2009

Printre toate stereotipurile care circula (ma rog, nu circula – dar ne place noua sa le spunem intre noi cu mandrie) despre romani, sunt arhicunoscute cele despre ospitalitate, aptitudini poetice nemaipomenite, talent la fotbal si politica, etc etc. Nimeni nu vorbeste insa despre faptul ca, in tara asta, oricine de la vladica la opinca este, pe langa poet, fotbalist, politician, primitor si omenos, si expert in retele de joasa si medie tensiune. Mai pe romaneste, electrician.

Azi dimineata m-am trezit fara curent. Boon, zic…nici o problema, o sa vina. Dupa un timp m-am prins ca nu e „de la ei” – cum se zice, ci ca e picat undeva in bloc. Cobor la 4, unde e panoul cu sigurante pentru etajele 4-5-6-7. Bat la vecinu’ de la 17, cer cheia, mi-o da, imi zice ca el are curent. Devenea tot mai clar ca fie mi-a sarit patronul (siguranta aia umflata din panou) fie s-a intamplat ceva mai dubios – ca nici liftul nu mergea.

Deschid, bag lampa de control, 5 apartamente yok curent. Trecem peste faptul ca habar n-aveam care din cele 5 e apartamentul meu, ca nu s-a gandit nimeni sa le noteze – sau macar sa le puna in ordine, si mai trecem si peste faptul ca sistemul electric dateaza din anii 60, deci privind panoul ala ma simteam ca un arheolog care descopera o civilizatie pierduta, toate pareau in regula. Ma duc in piata, cumpar patron, ma intorc, si incep sa scot la intamplare sigurante in speranta ca o sa-mi nimeresc apartamentul. Si de aici incepe partea cu „romanul s-a nascut electrician”. FIECARE siguranta scoasa avea cel putin 20 de ani vechime si fusese shuntata de cel putin cateva ori cu litza. Adica a sarit, si un dorel inteligent a legat pe deasupra litza ca sa nu mai cumpere una noua.

In timp ce ma invarteam pe-acolo incercand sa dau de cauza problemei, apare si-un prieten al unei vecine, pe care-l chemase fiindca nici ea nu avea curent. Omu’ isi scoate si el lampa de control si ne punem impreuna pe masurat, doar ca sa ne dam seama ca nu sigurantele erau de vina. Blocul datand din paleozoicul inferior, era cablat cu 3 faze la 380 V (nu pretind ca inteleg ce am scris mai sus, am dat copy-paste din memorie la ce mi-a zis nenea ala) iar una din acele faze picase. Daca va intrebati de ce, raspunsul e simplu si il inteleg chiar si eu: s-a intamplat oareshce supratensiune, si sigurantele, in loc sa sara cum trebuie, au ramas intregi fiindca litza improvizata de dorei nu s-a ars. Deci supratensiunea s-a dus unde-a stiut ea mai bine – pe faza.

Boooon, coboram la parter, cerem cheia de la panoul principal, il deschidem, din nou ma simt ca intr-un centru de comanda din al doilea razboi mondial, omu’ masoara fazele si intr-adevar, una din ele era moarta la datorie. Scoate de-acolo o ditai siguranta de 60 de amperi (de marimea unui mic butoiash) siiii….siiiiiiiiiiiiiiiii, ghiciti ce? ERA SHUNTATA CU LITZA! Asadar, cand a venit doamna supratensiune NICI siguranta de faza n-a avut bunul simt sa se arda. Asa ca supratensiunea si-a pus palma-n cur, a injurat de vreo doua trei ori, si a plecat pe tabloul general. Unde, spre deosebire de celelalte, n-are acces decat Electrica. Deci acolo era singurul loc unde exista o siguranta normala si fuzibila. Asadar, pe principiul „si daca ramuri bat in geam, imi bag picioru’, tai copacu`” jumatate de bloc a ramas duminica fara curent din cauza ca romanul, in infinita lui intelepciune, s-a hotarat sa fie si electrician pe langa alte indeletniciri. Colac peste pupaza, Electrica a cerut stampila asociatiei de locatari pentru interventie. In caz ca nu v-ati dat seama inca, administratora era plecata la tara. Deci deja ma pregateam moral sa stau la lumanare, sa citesc o carte (indeletnicire a carei valoare n-o stii cu adevarat decat atunci cand ramai cu totul fara jucarele high-tech) si sa cinez romantic in miros de biserica.

Din fericire, acum nu scriu aceasta postare cu ajutorul unui hamster care alearga pe o rotita si-mi face curent, fiindca problema s-a rezolvat. Insa ma gandesc serios sa investesc cateva zeci de lei in 20 de sigurante noi, pe care sa le pun pro bono pe panou ca sa evitam pe viitor situatii din astea. Nu de alta, da’ ma tem ca data viitoare o sa gaseasca o cale sa sunteze si tabloul general cu litza, si chiar nu stiu la ce ar putea duce asta 🙂

La final, si o scurta morala: nu-ti dai seama de cat de importante sunt lucrurile pe care le iei de bune (apa curenta, curentul electric) pana nu ramai fara ele. Si atunci, apelezi la litza 😀

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Amintiri din tranzitie: muzica anilor `90

August 8, 2009

Ieri seara stateam la un pahar de vorba cu nevasta-mea si m-a lovit o chestie. Nu, nu cazuse nimic de pe dulap si nici n-am enervat-o intr-atat incat sa-mi dea cu facaletul in cap. Insa mi-am dat seama ca n-am mai scris de mult un episod din serialul inceput acum cateva luni – amintiri din tranzitie. Si discutand, mi-am amintit si ce subiect nu am atins inca in acest serial: muzica anilor `90, a primilor ani `90. Acei ani in care maneaua nu se inventase inca, curvistinele stateau pe centura unde le era locul, si nu cantau, si incet-incet, cu intarziere de cativa ani, hiturile sfarsitului de deceniu 8 si inceput de deceniu 9 ajungeau si la noi in tara. Casetofon nu aveam, insa auzeam la radio si, din cand in cand, vedeam la televizor, piese care mi s-au intiparit in memorie atat de bine incat acum, cand mai dau de ele pe youtube, ma incearca valuri-valuri de amintiri din anii aceia.

Cu siguranta ca va amintiti Lambada, sau videoclipul acela de la Enigma – Return to innocence cu unicornul si merele care urcau inapoi in copac. Si cu siguranta stiti videoclipul raposatului Michael Jackson, la piesa Black or White. Sau, mai tarziu, hitul Cotton Eyed Joe de la Rednex (pe care dansam la fiecare onomastica sarbatorita acasa la colegi – fiindca mall nu exista, nici cluburi de fitze, nici mcdonalds unde sa ne facem zilele de nastere). Pe vremea aia toata lumea ii zicea Catnaigio, habar n-aveam noi care e titlul adevarat al piesei, si nici nu ne pasa. Ne simteam bine batzaindu-ne pe ea. Nume ca La Bouche va spun ceva? Dar Nana? Dar de piese ca Gimme Hope Joanna, sau Captain Jack, sau I wanna be with you, sau – hai pe asta SIGUR o stiti – Coco Jambo? Johnny B, Mysterious Girl, si cate si mai cate piese care la vremea lor au tinut topurile internationale si au definit gusturile muzicale ale unei generatii. Era era dance in plina desfasurare, si noi eram copii si ne batzaiam, fredonand cu mare aproximatie ce auzeam la radio.

Fun Factory, sau DJ Bobo sunt nume la care azi pustanii stramba din nas. „Ce-i frate cu vechiturile astea? Un Gutza n-ai? Ultima piesa de la Salam? Nimic…esti fraier, frate, nu stii ce-i muzica”. Intre timp am crescut si eu, si mi s-au schimbat radical gusturile muzicale, insa cu toate astea, nu pot sa nu-mi amintesc cu nostalgie de hiturile copilariei, care rasunau in cofetarii, pe plaje, si cam oriunde era un radio sau un casetofon din acela negru cu joc de lumini la boxe (vi le mai amintiti?). E foarte posibil sa fi omis unele din cele mai populare piese ale acelor ani, si de aceea va rog sa adaugati la amintirile mele amintirile voastre, sa facem impreuna un exercitiu colectiv de memorie si sa dezgropam hiturile anilor `90 de dragul consemnarii istoriei recente.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Interogatorii in beciurile securitatii: Dush vrea sa stie

August 4, 2009

Scurt si la obiect, o leapsa-interogatoriu de la Dush :

Care a fost primul / prima:

1. masina: nu-i cazul, n-am avut pana acum. Daca se pun si masinutele de jucarie, prima a fost o macheta Cadillac 🙂

2. calatorie in perimetrul tarii: la Husi, jud. Vaslui, la bunicii din partea mamei.

3. calatorie in afara tarii: Ungaria, sfarsitul clasei a 8a.

4. amintire: vecina care avea grija de mine cat mama era la coada la paine si lapte m-a scapat in cap in cada si urlam ca din gura de sarpe. Ceea ce explica multe…

5. animal de casa: Lizzie, catea bagaboanta maidaneza culeasa de mica din parc. Ulterior sfarseste tragic prin indopare cu resturi porcine cateva craciunuri mai tarziu.

6. indragosteala: clasa a-1-a, o colega. Ulterior devine tocilaritza si ma calca pe nervi.

7. descoperire:  claxonul; cand eram mic ma urcam in masina la orice necunoscut si claxonam in prostie (dar pe atunci nu erau atatia pedofili prin tara, asa ca am scapat viu si neviolat). Maica-mea credea ca o sa ma fac sofer, la ce pasiune pentru masini aveam.

8. job: priiimul primul a fost in vacanta dintre a 6-a si a 7a: vanzator ambulant de ziare. M-a tinut 3 zile, apoi m-a doborat oboseala. Urmatorul a fost abia intr-a 11a, ghid turistic pe Bucovina si Maramures – si ala ramane, pe langa primul job adevarat, si cel cu amintirile cele mai misto. Cu carte de munca si alte hartii – unde lucrez acum e primul.

9. idol: Captain Planet 🙂

10. creatie: m-am apucat de scris poezioare tampite printr-a 8a 🙂

Cam asta e leapsa, si ea merge  mai departe la Olivia, Georgiana, Evil Bubbles, BoBo.  Si lu’ Manjusri, pentru ca i-a dat-o si dush, deci e de doua ori mai motivat sa raspunda 🙂 in rest, cine se simte omis poate sa preia leapsa din oficiu. V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Magazin duminical: sa radem cu Google

August 2, 2009

Pentru ca n-am mai inventariat de mult cautarile prin care goagal mi-a trimis cititori, si pentru ca e duminica, si e cald, si maine ma intorc la munca (am un chef, ceva de speriat 😐 ) haideti sa radem putin cu ce mai cauta lumea ca sa ajunga la vorba mea:

1. unde se gaseste nenorocitul de vierme de salcie – hai, zi drept, l-ai imprumutat cu bani si acu’ nu-ti mai raspunde la telefon.

2. monstrul din surduc – e plecat in concediu, in vizita la var’su, monstrul din Loch Ness.

3. sunt vecina cu roxy manelista – muta-te! Urgent! Am auzit ca prostia e molipsitoare.

4. cum se doarme la cuseta – te urci pe o scarita, te intinzi pe un fel de scandura de lemn imbracata in musama, si te rogi sa nu-ti fure tiganii bagajul cat dormi.

5. proverbe sarbesti – незнање није лоше, ако не и довољно охол

6. cum scap de molii – nu stiu; daca afli, invata-ma si pe mine.

7. pulahara – e un loc indepartat, care se invecineaza cu kurdistan si pizdistan.

8. suc tec – amice, regret sa te informez, dar google mai are putin pana ajunge la nivelul calculatoarelor de pe Enterprise, asa ca degeaba iti scrii poftele, n-o sa iasa suc din unitatea de disc.

9. cel mai bun job din lume – e sa nu faci nimic, si sa fii platit pentru asta.

10. sanatate si virtute hai noroc – mersi; si tie la fel.

Acestea fiind spuse, multumim Google pentru pastila de ras. Eu ma duc sa vegetez in ultima zi de concediu pana la Craciun. V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!