Archive for Noiembrie 2009

De ce n-am mai scris

Noiembrie 20, 2009

In caz ca va faceati griji, n-am murit intr-un accident oribil de circulatie si nici nu m-au folosit grevistii de la metrou ca scut uman. Motivul pentru care n-am mai scris de asa mult timp e ca mi-am pierdut temporar capacitatea de a fi haios, interesant, sau macar gica-contra. M-am ingropat in munca, probleme si alte socoteli si am realizat ca traiesc guvernat de o stare permanenta de sila, care uneori ma ajuta sa scriu. Nu si in perioada asta. Nu vreau sa scriu despre greva metrorexului, nici despre campania electorala, nici despre ce mi s-a mai intamplat in viata de zi cu zi, fiindca nu merita. Vorba lui Oly va reveni in forta cand o sa-si revina subsemnatul din depresia de toamna-iarna, sau cand o sa apara vreun subiect senzational demn de luat la misto.

Va multumesc ca imi sunteti alaturi si nu ma inselati cu alte bloguri cat lipsesc 🙂 si, in cu totul alta ordine de idei, va multumesc (si pentru ca) m-ati citit si m-ati suportat UN AN intreg (da, vorba lu` oly a implinit recent un an si eu am fost atat de prins cu alte porcarii incat nici n-am scris vreun rand despre asta). La multi ani si la mai mare, zic.

Alte stiri pe scurt: duminica votam; refuz sa aleg din nou raul cel mai putin rau dintre „baietii mari”  asa ca voi sprijini un om pe care il cunosc, cu care am lucrat si in care am incredere, cu toate ca sansele lui sunt nule: Remus Cernea; metroul a intrat in greva, apoi a iesit din greva, cu o scurta trecere prin statia `zda ma-sii. Le urez angajatilor pofta mare la carnea pe care le-au bagat-o 700 de mii de bucuresteni in frigider timp de 2 zile; in tara, rata de crime, violuri si talharii ramane constanta – nimic nou pe frontul de est; un pulitician agata minore pe neogen – complet neinteresant.

Cam atat – sper sa ne reauzim cat de curand, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!  

 

Arheologie de apartament – astazi, dulapul

Noiembrie 4, 2009

O stiti p-aia cu roackerul care se spala si dupa 3 straturi de jeg gaseste tricoul cu metallica? Eh…am patit-o aseara sub o forma usor alterata. Pe la un comod 7 PM, stateam cu o carte in pat (da, mai practic si asa ceva) cand ce-o apuca pe nevasta-mea? Cautatul prin dulap. DUlapul la noi e un fel de gaura neagra, triunghiul bermudelor, ce vreti voi: daca ai bagat ceva acolo, pai bagat ramane. E mititel saracul, si din cauza de criza tre’ sa suporte doua garderobe (adica a ei, si hainele pe care nu le mai port si de care nu e loc pe canapea, fotoliu, lustra, frigider, pat, sub pat, si alte locatii secrete pe care nu le dezvalui ca se prinde nevasta-mea si face ordine prin ele de nu le mai gasesc in veci).

Eh, si revenind, isi aminteste ea ca are ceva bluza bagata in triunghiul bermudelor, de care are fix nevoie a doua zi. Dar fiiixx, fara nu se poate. Deh, frig afara, „venirea iernii ne-a luat prin surprindere” mai ceva ca pe autoritatile locale cand da prima zapada, si am zis ca atata vreme cat nu e nevoie sa-mi misc eu fundul din pat, poa’ sa caute prin dulap. Si se apuca, si da-i, si scoate, si scoate, si selecteaza, si sorteaza, si pune pe caprarii. Eu, cu nasul in carte, nici nu mi-am dat seama cand in jurul neveste-mii a crescut un munte de haine din care abia i se mai vedeau capul si manutzele alea doua cu care scotea, scotea, scotea, de ma si miram unde naiba au incaput atatea intr-un singur dulap.

Cu ocazia asta am constatat doua lucruri: unu, ca nevasta-mea are mai multe perechi de blugi decat am eu de chiloti, si ca exista cu siguranta o distorsiune spatiu-timp in interiorul dulapului meu care-i permite sa stocheze muuult mai mult decat ai putea crede privindu-l de la exterior. Cam ca o posetuta din aia de dama in care incap agende, telefoane, machiaje, portofel, 10001 alte nimicuri, pixuri, caiete, si in care ar incapea cu siguranta si o bomba nucleara, o racheta sol-sol sau, cine stie, chiar un elicopter mai mic.

Mai departe pe drumul hainelor am constatat ca se pot face descoperiri arheologice in dulapul propriu si personal fara ca macar sa ai nevoie sa iti batucesti degetele dand la cazma: am retrait amintiri dragi revazandu-mi tricouri din vremea cand inca mai purtam marimea L (intre timp s-au adaugat vreo doua X`uri cu indulgenta), pantalonii de piele din vremurile de metalist rebel (vremuri aproximativ contemporane cu anii cand tricourile L intrau pe mine fara sa le pocneasca cusaturile), o pereche de chiloti contemporana probabil cu bunica (zic asta fiindca nu-mi amintesc sa-i fi purtat vreodata!!) si…piesa de rezistenta…da, ati ghicit, TRICOUL CU METALLICA, numai ca nu era al meu, era al neveste`mii si nu`l mai vazuse de cand ne-am mutat impreuna si a facut greseala sa-l depoziteze in dulapul fara fund.

In fine, ca orice arheolog care se respecta, dupa ce a dezgropat toate artefactele, a purces la clasificarea si aranjarea lor pe caprarii, tricouri la tricouri, blugi la blugi, prosoape (inclusiv unul din „zestrea” personala, cu care am venit de-acasa cand m-am mutat in Bucuresti), si punerea lor inapoi in situl arheologic pentru conservare. Si atunci, s-a intamplat minunea: pentru prima data din timpuri imemorabile…usile dulapului S-AU INCHIS! Lipite, frumos, la dunga, cum nu le-am mai vazut de muuulta vreme…ma simteam aproape ca restauratorii aceia care redau stralucirea de odinioara monumentelor abandonate. Numai ca eu nu pusesem umarul la munca deloc, doar privisem pasiv din pat cum gramada de lucruri si lucrusoare pe care le credeam pierdute pe vecie erau inventariate si clasificate pentru posteritate. Si tocmai cand nevasta-mea se ridica de jos si inchidea dulapul, m-am gandit ca as putea face cea mai porceasca faza din univers: sa-i cer un tricou de la fundul gramezii…

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!