Archive for Februarie 2010

Mi-e greata…

Februarie 19, 2010

…de orasul din care provin, de grobienii care-l populeaza, de taranii din prelipca ce-au ajuns in primarie, de cultul personalitatii pentru Ghitza Butterfly, Lenutza Udrea si tagma lor, si mai ales de faptul ca Suceava a ajuns (as vrea sa spun ca peste noapte, dar procesul de grobianizare dureaza de ani de zile) dintr-un orasel civilizat in care sunt mandru ca am crescut,  intr-o urbe de provincie plina de gauri si populata cu regateni ascultatori de gutza si privitori la ZeroTV si nora pentru ma`sa`n cur, incat mi-e sila si rusine sa ma duc acasa.

Ce m-a inversunat atat de tare incat sa scriu pe blog? Un genocid care se intampla in ultimele zile in Suceava si despre care presa a relatat cu placere sadica: otravirea in masa a cainilor fara stapan de catre naiba stie cine, probabil o brigada de „vigilenti” parinti de copii muscati de caini pentru ca i-au chinuit sau i-au lovit cu pietre. Primaria spune ca n-a avut nimic de-a face cu asta, insa eu zic ca a avut: macar complice a fost, inchizand ochii si lasand sa se intample lucrurile astea. Politia comunitara amendeaza batraneii care hranesc porumbei, insa nu zice nimic taranilor infecti care ucid caini. Si cand zic tarani infecti, nici macar nu vreau sa-i jignesc pe sateni asociindu-i cu aceste exemplare de tarani de oras: taranii de care vorbesc sunt plini de ura, indoctrinati, nespalati, frustrati de capra vecinului vesnic mai buna, cu un intelect limitat si gandire bolnava spre patologic.

Aceiasi tarani au scapat, din pacate, si pe internet, si comentau deunazi cu ferventa pe marginea articolului despre otravirea cainilor. Se bucurau, nenorocitii. Jubilau ca un destept s-a apucat de otravit caini. Pozau in victime inocente ale cainilor abrutizati si violenti, si propuneau uciderea tuturor cainilor fara stapan. Altii aruncau cu spor cu noroi cu aroma de cacat in putinele ONG`uri care se ocupa de ocrotirea cainilor. Pentru ca, nu-i asa, e usor sa fii roman si sa arunci cu rahat in munca altora, in loc sa faci si tu ceva pozitiv.

Ma uimeste si in acelasi timp ma ingretoseaza atitudinea concitadinilor mei. Nu pot sa cred ca s-a ajuns la un asemenea nivel de grobianism incat niste oameni care se pretind civilizati expun niste idei demne de cel mai intunecat ev mediu. Dar n-avem ce face. Asta e Romania cu locuitorii ei minunati: mereu rau-voitori, mereu pusi pe barfa, mereu porniti sa demoleze ce altii au construit cu greu. Le urez acelor comentatori sa nu ajunga niciodata sa afle de ce eu si altii ca mine consideram ca un caine e mult mai demn de dragostea noastra decat multi dintre semenii nostri bipezi.

Alti comentatori „dashtepti” ii dadeau inainte ca oamenii fara adapost trebuie ajutati, sarmanii, copiii. Ei, stiti ce? Ia scoateti-va o mana din cur, cealalta de pe tastatura, si iesiti in mortii mamicutzei voastre sa ii ajutati pe sarmani, nu mai mancati rahat pe net spunandu-ne NOUA ce ar trebui sa facem. URASC conceptia unora cum ca e de datoria mea sa ajut orice betziv, aurolac si boschetar care si-a pierdut casa la zaruri sau si-a baut-o in crashma, la fel cum urasc conceptia unora ca e de datoria mea sa ajut familiile care toarna 50 de copii intr-o viata si ii abandoneaza pe 48 dintre ei pe strazi.  Dragilor,  daca va place sa va futeti ca iepurii si nu stiti ce-i aia contraceptie, sanatate si virtute, nu e datoria mea sa va scot din foame.

Nu in ultimul rand, nu inteleg cum de un editorialist al unui ziar local (fie el si format din ingineri silvici re-calificati in jurnalisti) poate, cu constiinta impacata, sa promoveze uciderea cainilor. Nu dau nume, insa sucevenii care ma citesc s-ar putea sa stie la cine ma refer.

Toate lucrurile astea…ma fac sa-mi fie sincer greata de ce a ajuns orasul Suceava. Cu tot cu oul colorat si statuia-tirbushon din centru, orasul ala se duce de rapa. Si pentru asta, nu putem gasi un singur vinovat; vinovati sunt toti sucevenii care stau in case si-si varsa naduful pe forumuri in loc sa puna mana sa schimbe ceva, in primul rand in gandirea lor primitiva.

Inchei prin a multumi organizatiei ProAnima pentru tot efortul pe care il fac la adapostul de caini din Lunca Sucevei, precum si pentru actiunea recenta de sterilizare, si multe alte lucruri pe care acesti oameni inimosi le fac pentru cainii din Suceava, din dragoste, si uneori din buzunarul propriu. Pentru ca unii oameni asa inteleg sa ajute: facand ceva, nu postand comentarii injurioase si aruncand cu rahat prin ziare.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Anunțuri

Amintiri din tranzitie: zapezile de-alta data

Februarie 9, 2010

Anul de gratie 2010: zapada se asterne peste Romania, asa cum e normal sa se intample iarna. Autoritatile se caca pe ele, drumurile se inchid, trenurile intarzie, femeile nasc acasa asistate de politistul satului. Doctorul-primar inchide scolile, deszapezirea arunca zapada de pe strazi pe trotuare, pensionarii isi rup oasele si ziarele titreaza cu litere de-o schioapa „Apocalipsa zapezii” si alte asemenea.

In 2010 ne sperie zapada si o vedem ca pe inamicul public numarul 1. Zilele astea zapada a depasit in popularitate chiar si mult-hulita gripa porcina si tzatzele lu’ Mantea. Dar lucrurile n-au stat tot timpul asa.

Anul de gratie 1996. Ciorbea e premier si ne serveste reforma pe paine. Eram  in clasa a 4a si ma durea in cot de reforma. Basescu nu scosese inca faimoasa fraza „iarna nu-i ca vara” si Mircea Badea nu-si pusese inca pene pe cur pentru ca facea emisiune la Tele7ABC cu Teo. Zapada a luat si atunci, ca in fiecare an, autoritatile prin surprindere. Dar masini erau mai putine, si n-a sarit nimeni cu microfonul in gura soferilor blocati in trafic pentru ca si moguli cu televiziune erau mai putini. Sau deloc.

In fine, sa revenim la zapada: a nins si in 1996, poate mai mult decat a nins anul asta. Sau poate eram noi mai mici de varsta si inaltime si ni se pareau troienele mai mari. Insa am mers la scoala, fara grija de gripa porcina, febra caineasca, tuse magareasca si troiene. Ne bulgaream in curtea scolii, aveam apa-n cizme, purtam pantaloni de lana si sosete asemenea, si ne durea in cot de frig. Dupa scoala si in weekend construiam de zor la cazemate – adevarate fortarete de zapada la care munceam cate 7, 8 copii odata ruland bulgari mai inalti decat noi si asezandu-i in forma de zid langa gardul curtii lui „nenea Tzicu” , a carui casa pe pamant supravietuise nu se stie cum sistematizarii comuniste si arata ca o farama de sat picata intre doua blocuri.

Nu ne dadeam sms`uri si nici buzzuri, ca n-aveam de pe ce, in schimb mergeam din usa-n usa cu „saru`mana, Cutarica iese afara?”. Si uite-asa ne faceam „echipa” de constructii si in doua zile cazemata era gata. Pentru siguranta, seara turnam si apa pe ea ca sa inghete peste noapte. Iar apoi, ascunsi dupa ziduri si cu provizii de bulgari insirati pe un fel de „rastel” improvizat, ne aparam „cetatuia” de „invadatorii” de la „scranciobele celelalte” – atat de mare era lumea noastra incat locul de joaca de la blocul vecin ne parea un fel de teritoriu strain, iar copiii de acolo, invariabil invadatori care vroiau sa ne distruga cazemata.

Si proiectele „arhitectonice” nu erau singura noastra ocupatie de iarna. Trotuarul de langa bloc, inclinat, drept, si lung de vreo 800 de metri (pana la prima intersectie) ne servea de derdelus de la prima ninsoare si pana dadea primaria cu sare pe el. Si ce daca treceau oameni pe acolo? Ii avertizam, se dadeau din calea noastra si nimeni nu era ranit. Nu tipa nimeni la noi ca incurcam circulatia, cu toate ca ne adunam pe trotuarul ala copii de la toate blocurile din jur. Ba mai mult, faceam „boburi” – siruri de cate 7, 8, 10 sanii – conducatorul primei sanii statea pe burta, se agata cu picioarele de a doua sanie, cel de pe a doua facea la fel, si tot asa pana obtineam un veritabil „trenulet”. Ne distram pana se lasa intunericul si nimeni nu si-a rupt vreodata picioare, maini, si alte oase.

Cert e ca iarna era cu totul altfel cu doar 15 ani in urma – mult mai putina panica, mult mai putine griji, mult mai putina mediatizare. Si ningea. ningea abundent in fiecare an, pentru ca asa e normal sa se intample iarna in climat temperat continental. Nimeni nu se mira ca ninge, cum se mira acum autoritatile si presa, de parca ar fi un miracol dumnezeiesc ca in decembrie, ianuarie, februarie, NINGE. Am auzit chiar voci care spuneau cu naduf ca incalzirea globala (!!!!!) ar fi de vina pentru ca ninge.

Adevarul e, insa, ca vorba aia veche cu zapezile de alta data e acum mai adevarata ca niciodata: nici nu mai ninge ca alta data, nici nu mai suntem noi obisnuiti, si nici copiii de acum nu se mai bucura de zapada cum ne bucuram noi. In fond, de ce s-ar bucura, cand pot sa arunce cu bulgari virtuali pe facebook?

Din troiene pe cale sa se topeasca, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!