Archive for Octombrie 2010

Spirit de român

Octombrie 20, 2010

Nu am mai scris demult pe aici, însă mi-am amintit de o povestioară simpatică și cu tâlc spusă de un amic (real fact). Sper să va placă!

El e un călător, umblat și experimentat. A văzut multe, încălțămintea lui poartă țărâna a numeroase pământuri și culturi, urechile lui încă păstrează sunetele diferitelor graiuri auzite. Printre care și cele ale plaiurilor mioritice, care îl încântă într-un mod deosebit.

El e un om mic de înălțime, puțin măsliniu, plăcut vederii, zglobiu și șugubăț. Îi place țuica, brânza, vinul și mâncarea bună. Nu-i place să se agite, să își facă probleme, nu lasă soarta să îi pune bețe în roate, mai bine îi pune el piedică, să se răstoarne în cap.

Acum o vreme cobora dinspre o stână brașoveană, unde a împărțit niște țuică cu un păstor local și a dormit la foc alături de oițe și mioritici. Îi place procesul transhumanței și a participat la el cu mare drag. Nenorocul a fost însă că nu a mai prins microbuzul către oraș. Fără să deznădăjduiască însă, precum l-am descris deja, apelează la ajutorul unui prieten, pentru un mijloc de transport până la cel mai apropiat autobuz. Iar precum prietenul la nevoie se cunoaște, îi face rost de un mijloc de transport, autohton, pentru a nu strica imaginea transhumantă de mai devreme… anume o căruță.

El, intrigat de noua aventură, acceptă cu veselie să călătorească într-un mod atât de arhaic și totuși atât de nou pentru el. Iubește experiențele noi și le gustă și exploatează din plin! Praful multicultural ce s-a adunat printre fibrele îmbrăcăminții lui este acum însoțit și de firele de fân uscat autentic românesc. Nici un detergent nu va putea șterge aceste rămășițe simbolice.

Precum un adevărat nomad, călătorește deci tras de 6 (sau 4, sau 2) cai (frumoși?). Totuși, precum totul are un sfârșit, el ajunge în punctul dorit, fiind nevoit să părăsească tradiționalul și scârțâitorul vehicul. Cu o ultimă privire salută abilul conducător și se îndreaptă către autobuzul care își aștepta clienții.

Însă se pare că soarta era într-o pasă glumeață în acea zi și încă nu își epuizase rolul. Șoferul, contrariat de tenul măsliniu și căruța turbo din care scoborâtu-s-a călătorul nostru, i se proptește în față precum Cerberul la poarta iadului, grăind pe un ton imperativ și hotărât:

–          Nu urci! Dacă nu plătești, nu urci, țigane!

El, surprins de această reacție neașteptată din partea gardianului cheii de contact, rămâne o clipă siderat, reușind totuși să spună câteva vorbe în apărarea și argumentarea poziției sale:

–          Bonjour! Je suis Jacques… Brașov Bus?!