Posts Tagged ‘copilarie’

Amintiri din tranzitie: zapezile de-alta data

Februarie 9, 2010

Anul de gratie 2010: zapada se asterne peste Romania, asa cum e normal sa se intample iarna. Autoritatile se caca pe ele, drumurile se inchid, trenurile intarzie, femeile nasc acasa asistate de politistul satului. Doctorul-primar inchide scolile, deszapezirea arunca zapada de pe strazi pe trotuare, pensionarii isi rup oasele si ziarele titreaza cu litere de-o schioapa „Apocalipsa zapezii” si alte asemenea.

In 2010 ne sperie zapada si o vedem ca pe inamicul public numarul 1. Zilele astea zapada a depasit in popularitate chiar si mult-hulita gripa porcina si tzatzele lu’ Mantea. Dar lucrurile n-au stat tot timpul asa.

Anul de gratie 1996. Ciorbea e premier si ne serveste reforma pe paine. Eram  in clasa a 4a si ma durea in cot de reforma. Basescu nu scosese inca faimoasa fraza „iarna nu-i ca vara” si Mircea Badea nu-si pusese inca pene pe cur pentru ca facea emisiune la Tele7ABC cu Teo. Zapada a luat si atunci, ca in fiecare an, autoritatile prin surprindere. Dar masini erau mai putine, si n-a sarit nimeni cu microfonul in gura soferilor blocati in trafic pentru ca si moguli cu televiziune erau mai putini. Sau deloc.

In fine, sa revenim la zapada: a nins si in 1996, poate mai mult decat a nins anul asta. Sau poate eram noi mai mici de varsta si inaltime si ni se pareau troienele mai mari. Insa am mers la scoala, fara grija de gripa porcina, febra caineasca, tuse magareasca si troiene. Ne bulgaream in curtea scolii, aveam apa-n cizme, purtam pantaloni de lana si sosete asemenea, si ne durea in cot de frig. Dupa scoala si in weekend construiam de zor la cazemate – adevarate fortarete de zapada la care munceam cate 7, 8 copii odata ruland bulgari mai inalti decat noi si asezandu-i in forma de zid langa gardul curtii lui „nenea Tzicu” , a carui casa pe pamant supravietuise nu se stie cum sistematizarii comuniste si arata ca o farama de sat picata intre doua blocuri.

Nu ne dadeam sms`uri si nici buzzuri, ca n-aveam de pe ce, in schimb mergeam din usa-n usa cu „saru`mana, Cutarica iese afara?”. Si uite-asa ne faceam „echipa” de constructii si in doua zile cazemata era gata. Pentru siguranta, seara turnam si apa pe ea ca sa inghete peste noapte. Iar apoi, ascunsi dupa ziduri si cu provizii de bulgari insirati pe un fel de „rastel” improvizat, ne aparam „cetatuia” de „invadatorii” de la „scranciobele celelalte” – atat de mare era lumea noastra incat locul de joaca de la blocul vecin ne parea un fel de teritoriu strain, iar copiii de acolo, invariabil invadatori care vroiau sa ne distruga cazemata.

Si proiectele „arhitectonice” nu erau singura noastra ocupatie de iarna. Trotuarul de langa bloc, inclinat, drept, si lung de vreo 800 de metri (pana la prima intersectie) ne servea de derdelus de la prima ninsoare si pana dadea primaria cu sare pe el. Si ce daca treceau oameni pe acolo? Ii avertizam, se dadeau din calea noastra si nimeni nu era ranit. Nu tipa nimeni la noi ca incurcam circulatia, cu toate ca ne adunam pe trotuarul ala copii de la toate blocurile din jur. Ba mai mult, faceam „boburi” – siruri de cate 7, 8, 10 sanii – conducatorul primei sanii statea pe burta, se agata cu picioarele de a doua sanie, cel de pe a doua facea la fel, si tot asa pana obtineam un veritabil „trenulet”. Ne distram pana se lasa intunericul si nimeni nu si-a rupt vreodata picioare, maini, si alte oase.

Cert e ca iarna era cu totul altfel cu doar 15 ani in urma – mult mai putina panica, mult mai putine griji, mult mai putina mediatizare. Si ningea. ningea abundent in fiecare an, pentru ca asa e normal sa se intample iarna in climat temperat continental. Nimeni nu se mira ca ninge, cum se mira acum autoritatile si presa, de parca ar fi un miracol dumnezeiesc ca in decembrie, ianuarie, februarie, NINGE. Am auzit chiar voci care spuneau cu naduf ca incalzirea globala (!!!!!) ar fi de vina pentru ca ninge.

Adevarul e, insa, ca vorba aia veche cu zapezile de alta data e acum mai adevarata ca niciodata: nici nu mai ninge ca alta data, nici nu mai suntem noi obisnuiti, si nici copiii de acum nu se mai bucura de zapada cum ne bucuram noi. In fond, de ce s-ar bucura, cand pot sa arunce cu bulgari virtuali pe facebook?

Din troiene pe cale sa se topeasca, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Amintiri din tranzitie 3: babele si mosii copilariei mele

Noiembrie 14, 2008

*In loc de introducere, vreau sa-mi exprim sincerele regrete pentru distanta mare intre postari. Sper ca nu va plictisiti prea tare asteptand chestii noi, promit sa incerc pe viitor sa-mi organizez cumva timpul ca sa pot scrie mai des. Multamim fain pentru intelegere, hai sa ne`ntoarcem la tema de azi.*

Probabil ca nu exista individ pe a carui copilarie sa nu-si fi lasat amprenta vreo baba sau vreun mos, mai buni sau mai rai, prietenosi si glumeti sau irascibili si suparaciosi. Blocul A12 si zonele inconjuratoare nu duceau lipsa de exemplare din ambele categorii, insa cu precadere am avut parte de comunisti feroce, neprietenosi, suspiciosi si rai cu tot ce misca tinere vlastare democratice prin zona. Unii mai traiesc, altii s-au mutat la loc cu iarba verde, insa amintirile cu ei o sa le am multa vreme de-acum incolo.

Fara vreun criteriu de ordonare anume, o sa incep cu doi vecini care aveau balcoanele lipite unul de altul si faceau cu randul la spionat si barfit; cand ei erau ocupati sa mestereasca la daciile 1300, nevestele lor stateau atarnate pe balcoane si, cu ochi de vultur antrenat in socialism, scrutau imprejurimile dupa orice miscare suspecta. Culmea, cele doua familii aveau nume predestinate: Iliescu si Constantinescu. Ei, barbatii, urau copiii fiindca traiau cu paranoia constanta ca unul din noi o sa le sparga ceva pe la masina. Ele, femeile, genul de pitzipoanca proletara, cu cocuri mov si haine de blana, nu ne suportau fiindca faceam galagie si dupa capul lor eram vinovati de toate relele din lume. Impreuna, cele doua familii formau un fel de celula informationala bine pusa la punct. Vroiai sa stii cat castiga cutarica de la scara C, Iliescu si Constantinescu sigur stiau. Vroiai sa stii cine ce datorii are la intretinere, pe ei puteai sa-i intrebi. Nu stiu cum stateau lucrurile in alte anotimpuri, dar cel putin vara, cand stateam noi p-afara mai mult, cucoanele se mutau in balcon si meshterii la dacii in parcare, puneau in functiune cooperativa „ochiul si timpanul” si apoi imparteau la zvoneri si raspandaci ultimele noutati. Ele aruncau din cand in cand apa de la balcon spre copiii care se plimbau cu bicicletele pe terasa blocului, apoi faceau mare caz ca nu le mai dadeam saru`mana cand treceau pe langa noi. Ei amenintau din cand in cand cu taierea mingii, chematul politiei, chestii din astea clasice.

Boon, dupa familiile cu nume predestinate, urmeaza o baba acra din A11 care avea geamurile spre parcare, unde erau vreo 4 meri pe care noi aveam grija sa-i chelim de cand dadeau rod si pana`n toamna cand ultimele mere supravietuitoare se coceau. Traia fiinta asta cu fiu`su si un pechinez pricajit. Si de fiecare data cand ne vedea la meri, invariabil iesea la geam si facea scandal; daca vedea ca nu`i merge cu scandalul, ne ameninta cu fiu`su, un boland desirat care plimba aschimodea de pechinez prin fata blocului si din cand in cand facea gura mare la noi. Langa merii cu pricina era (si mai este inca) uitata nu stiu cum de sistematizarea comunista, o casa cu gradina, din care furam ce apucam, din primavara pana`n toamna: crengi de liliac, capsuni, nuci si struguri toamna (aruncam cu bete in copac dupa nuci de crapau Iliescu si Constantinescu de frica sa nu le spargem parbrizele). Ei, familia din casa aia era tare interesanta: nu puteai sa spui nici ca`s mosnegi rautaciosi, si nici prea de treaba nu erau. El, saracu’, e mort acum, si de fiecare data cand ne vedea ca luam nuci, sau orice altceva, avea o fraza universala pe care o repeta: „mai copii mai, va dau eu, da’ cand se coc, mai copii, acuma sunt verzi” (chiar si cand erau coapte)

As putea lungi povestioara cu multe alte exemple de mosi si babe care mi-au marcat copilaria. BoBo poate sa ma completeze oricand cu cei pe care i-am omis 🙂 Acum insa vreau sa aud de la voi povesti cu mosii si babele blocului copilariei voastre. Spor la scris, v-am pupat pe portofele si s`auzim de bine!

Amintiri din tranzitie episodul 2: tehnologia „moderna”

Octombrie 30, 2008

Daca saptamana trecuta vorbeam despre minunile comerciale ale capitalismului timpuriu, azi abordam o tema ceva mai tehnologica, si anume ceea ce acum ni se pare epoca de piatra a IT`ului. Mai pe scurt, HC95, jocurile pe televizor (Terminator si SEGA), si calculatoarele 286 /386 (pentru copiii mai smecheri 😛 ).

Prima forma de calculator cu care am luat contact a fost o magaoaie 286 cu ecran verde, floppy din ala enorm si hard de 4 mega(!!!). Nu avea procesor si RAM. Deloc. A aparut deodata pe un birou in casa; mi-era frica sa butonez la  el ca sa nu stric ceva. Rula o forma primitiva de dos. Mouse nu exista. Si, va vine sa credeti sau nu, era facut in Romania, la ICE Felix. Se numea Student PC \XT. M-a invatat taica-miu sa umblu la el, si tot mi-era frica sa nu stric ceva. A crapat odata din cauza de virusi neidentificati adusi pe o disketa cu jocuri, s-a chinuit tata cu el si l-a pus inapoi pe picioare. Pe el am jucat eu primele jocuri pe calculator din viata mea. Se intampla prin `92, `93. Prince of Persia, inainte sa fie misto, 3d si downloadabil de pe DC, era o chestie din patratele, ca un tablouas pe care se misca un nene ce stia sa dea cu sabia si sa moara. Des. Inainte de World of Warcraft, Age of Empires, si alte asemenea, eu jucam Mah-Jonng, o inventie asiatica facuta sa-ti omori creierii cu ea. practic un fel de puzzle piese puse una peste alta in diverse tipare si forme, si treaba ta era sa gasesti perechi, pe care cand le selectai dispareau. Era mare minune daca reuseam sa golesc macar jumate din tabla de joc. Pentru cei interesati, se mai gaseste in varianta flash pe diverse site-uri cu joculete.  Cand n-aveam chef sa ma joc, scriam. Avea minunea aia tehnologica si un editor de text primitiv. Nu tu IRC, nu tu Messenger, scriam asa, de nebun, porcarioare pe care le fata mintea mea de clasa a 1a, a 2a. Pana la urma si-a dat duhul complet, si a ramas obiect de mobilier in casa pana spre anii 2000 si ceva, cand au binevoit ai mei sa scape de el.

Alt calculator primitiv era si HC91. Multi dintre voi sigur ati auzit de el sau ati folosit asa ceva macar o data. Era, de fapt,o tastatura pe care o conectai la un televizor si un casetofon (!!!). Stocarea datelor se facea pe casete audio si dura cam jumate de ora sa incarci ceva. In schimb puteai sa scrii diverse linii de cod care generau cerculete, patratele, si daca iti puneai mintea, desene mai complicate. A, stia si sa rezolve probleme matematice, daca scriai vreo doua ore cod la el 🙂 . Jocurile tot pe caseta audio erau stocate, si tot un mileniu dura sa se incarce (bashca zgomotele infernale, cam ca de modem stricat, pe care le scotea cand incarca). Insa erau absolut captivante. Dizzy the Egg, Robocop si multe altele care te tineau cu televizorul ocupat ore in sir. Daca nu dadeai cu el de pamant cand se bloca si trebuia sa dai rewind la caseta si s-o iei de la capat cu incarcarea si implicit cu jocul (functia „Save” nu era cunoscuta), putea fi o jucarioara draguta. Bobo si alti prieteni de-ai mei aveau asa ceva, clubul copiilor avea un laborator intreg dotat cu „minunile”, si scolile generale aveau asa ceva – precursoarele laboratoarelor de informatica de azi. Eu, ce-i drept, n-am avut, insa mi-l amintesc cu drag tocmai pentru simplitatea lui.

Nu in ultimul rand, tot din gama „chestii de conectat la televizor”, inainte sa existe Playstation, Xbox, si altele asemenea, a existaaaat…tadaaaaaaam! SEGA! Jocul pe televizor despre care sigur stiti cu totii, daca n-ati si avut unul cumva. Fratele lui mai de la tzara era Terminator. SEGA venea cu doua joystickuri si functiona cu placute ROM (incastrate in cutii galbene de plastic) pe care puteau fi unul sau mai multe jocuri, in functie de complexitate. Au existat o miriada de astfel de ROM`uri, dar SIGUR il tineti minte pe Mario (oare cine nu-l tine minte?), care caftea dragoni cu fra’su Luigi, Teenage Mutant Ninja Turtles, Double Dragon, Tank, Bomberman, Batman, Terminator, Robocop, Contra, si muulte multe altele care au facut istorie. N-aveau efecte speciale, nu erau 3d, dar ne tineau ore intregi in fata televizorului. De mentionat ca functiona micul trafic cu casete „da`mi aia, iti dau ailalta, fa-mi rost de nush ce” .

Ma opresc aici si astept de la voi povestiri cu jucarioarele de mai sus, sau cu alte obiecte din preistoria IT`ului pe care vi le amintiti si care v-au marcat copilaria.

*UPDATE* Dupa cum se poate citi in al doilea comentariu, tata imi da refresh la memorie si ma corecteaza: calculatorul ala nu era 286, si hardul era de 16 mega nu de 4.

Amintiri din tranzitie – Azi, sucul TEC si bomboanele cu calciu

Octombrie 25, 2008

Vecinul de blogosfera I. T. Morar gazduieste din cand in cand discutii cu tema amintiri din comunism. Aveam 3 ani la lovilutie, asa ca n-am amintiri din zona aia. In schimb primii ani `90 mi`i amintesc  cu drag ca fiind anii copilariei mele din spatele blocului A12 de pe strada Marasesti. Pe langa o sumedenie de jocuri cu care ne enervam vecinii comunisti, imi aduc aminte de produsele care au invadat tanara economie de piata romaneasca.

Mai tineti minte sucul TEC? Sifonul ala colorat, la cateva sute de lei (vechi) paharul, pe care il beam toti fara sa ne temem de E-uri, cancere si mai stiu eu ce? Aveam TEC la coltul blocului, aveam TEC peste drum de bloc, aveam TEC in cartierul vecin, la tot pasul era cate`o dugheana cu sifon colorat numai bun de racorit picimea. Cu timpul dughenele s-au transformat in mini-marketuri si sucul cu pricina a disparut.

O alta minune a capitalismului timpuriu erau bomboanele cu calciu. Asa le ziceam noi. Erau niste dropsuri de portocale, care aveau capetele efervescente si te piscau la limba. Nu tin minte exact cat costau, oricum in jurul a 10-20 de lei (vechi) bucata. Iar, se gaseau peste tot, si le mancam in prostie. Cum puneam mana pe ceva maruntis, fuga la Adisim sau la TEC (primele magazine „privatizate” din jurul lui A12) sa ne luam bomboane cu calciu. Bobo stie 🙂 au disparut si alea dupa o vreme, le-au inlocuit alte minunatii.

Voi ce amintiri aveti din primii ani `90?