Posts Tagged ‘invatamant’

Despre Virginia, numai de bine!

Iulie 19, 2010

Desi se afla la doar jumatate de ora de mers cu masina (tradus in drumuri romanesti – o ora, o ora jumate) de capitala Washington, comitatul Fairfax (alta traducere mai buna pentru County n-am gasit, impuscati-ma, naaa) e o zona impadurita si rurala din Virginia de Nord („rural” insemnand ca e compusa din orasele mici, nu din sate) extrem de placuta locuitului cand nu e vara. Cand e vara temperaturile depasesc lejer 110 F (aproximativ 43 de grade celsius) cu o umiditate care nu poate fi descrisa decat ca se-lipeste-camasa-de-tine-instant-cand-iesi-din-casa. Cu toate astea, regiunea e plina de parcuri, zone verzi, centre comerciale si, datorita apropierii de capitala, e o zona perfecta pentru cei ce lucreaza in Washington dar prefera o casuta in suburbii traiului agitat din oras. Este de asemenea recunoscut ca fiind districtul educational cu cele mai bune scoli generale si licee din Statele Unite – un fel de capitala a invatamantului pre-universitar. Si, printre altele, gazduieste unul din cele trei campusuri ale universitatii George Mason, unde am locuit in prima saptamana a aventurii mele americane.

Trecand peste faptul ca in prima noapte m-am ratacit in campus (da, e suficient de mare si de incurcat incat sa te poti rataci in el) cautand un supermarket, sederea acolo a fost extrem de placuta. Poate si din cauza ca in nici o cladire temperatura ambianta nu depasea 19 grade celsius, avand in vedere obiceiul americanilor de a supra-racori orice cladire, de la cel mai mic magazin si pana la cei mai mari zgarie-nori pe timp de vara.

Programul conferintei la care am participat a fost destul de permisiv si a inclus si o gramada de vizite prin Washington, despre care o sa va povestesc mai incolo. Ce vroiam sa spun acum are legatura cu invatamantul preuniversitar.

Liceul-gazda care a organizat, alaturi de Departamentul de Stat, conferinta cu pricina, se numeste Thomas Jefferson Highschool for Science and Technology. Si isi merita din plin numele. Cu toate ca e o scoala publica, si se confrunta cu aceleasi probleme ca scolile publice din Romania (da,  stiu, comparatia e deplasata, insa si ei au profesori prost sau cel putin insuficient platiti, fonduri bugetare limitate si o gramada de alte probleme) Thomas Jefferson e cel mai bine cotat liceu din tara, unde elevi care locuiesc chiar si la 2 ore distanta se inghesuie sa fie admisi, si doar cei mai buni dintre cei mai buni sunt primiti. Drept urmare, ca rezultat al unei combinatii fericite intre elevi exceptionali, profesori dedicati, si o legislatie permisiva care permite scolilor sa obtina fonduri din ORICE sursa (legala, desigur), mai putin activitati comerciale, o serie de laboratoare din cadrul liceului au nume de companii care o sa va sune foarte cunoscut: NASA, Apple, Microsoft, si altele…de ce? pentru ca grupuri de elevi au dezvoltat proiecte de cercetare, le-au prezentat companiilor cu pricina, iar companiile au inceput sa toarne fonduri in scoala si sa sponsorizeze laboratoare, pentru ca asa a ajuns America unde este acum: cultivandu-si creierele si sprijinind initiativele care au potential. De exemplu, o faimoasa companie (imi scapa numele) din domeniul cercetarii micro-biologice a permis unui grup de elevi sa-si desfasoare o serie de cercetari in laboratoarele lor (da, alea de le vedeti prin filme) pentru ca echipamentele necesare nu puteau fi livrate scolii si operate fara personal calificat. Si toate astea se intampla intr-o scoala publica, cu profesori bugetari, care insa vin la munca cu zambetul pe buze, au asigurat un trai decent si nu stau mereu cu sabia lui Damocles deasupra capului. Deci, se poate.

Iar elevii nu sunt nicidecum genii supra-dotate. Sunt elevi normali, care insa sunt incurajati sa descopere, sa caute raspunsuri, sunt ajutati sa isi gaseasca drumul in viata si initiativele le sunt luate in serios. Doua din sesiunile conferintei au fost sustinute de doi elevi ce tocmai incheiasera clasa a 12a cu o luna in urma. Unul dintre ei dezvoltase o pereche de manusi cu senzori infrarosu, care, in combinatie cu un webcam modificat si un software scris de acelasi elev, inlocuiau cu succes mouse-ul. La momentul prezentarii, manusile puteau executa doar operatiuni elementare, drag, drop, resize, click stanga si dreapta, insa, daca proiectul va continua, avem toate sansele sa gasim pe piata de IT aceste manusi cat de curand, inlocuind tastaturile si mouse-urile si permitandu-ne sa interactionam cu calculatoarele mai ceva ca`n filmele SF (de altfel, inspiratia pentru proiectul cu pricina i-a venit elevului chiar privind un film SF).

Pun pariu ca daca am lua 100 de elevi supra-dotati (si avem, slava domnului, destui) din Romania si i-am lasa sa-si faca de cap in liceul ala, intr-un an am avea colonii pe Marte. Eh…exagerez si eu, insa e clar ce potential imens ar avea unii elevi romani cu acces la astfel de resurse, in comparatie cu scolile noastre dotate ultima oara inainte de revolutie (si nu ma refer doar la calculatoare, dotarea unei scoli inseamna MUUULT mai mult de atat) si cu cadre didactice inchistate intr-o mentalitate invechita si retrograda.

N-as vrea sa va plictisesc cu detalii de la conferinta, asa ca n-o sa intru in detalii despre asta. In postarile viitoare o sa va povestesc despre Washington, iar maine-poimaine, despre cum am cumparat prima mea bere in State prin programul bere-doar-cu-buletinul 🙂

Pana atunci, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

P.S. Manjusri, ti-am povestit pe scurt cum e cu campusul intr-un comentariu la celalalt articol.

Anunțuri

Romania in greva…sau nu

Mai 31, 2010

Buna ziua dumneavoastra si telespectatorilor dumneavoastra, zic. Un inceput suficient de cretin si prafuit pentru ceea ce urmeaza sa scriu. E acel salut stupid si placid pe care analistii mai batranei sau mai putin telegenici il folosesc cand sunt invitati pe la tv. E acel salut pe care il foloseste nea Cornel de la 2 cand suna sa intre in direct la emisiunile de neam prost care iau opinii de la telespectatori. E un salut potrivit pentru situatia in care ne aflam. Pentru ca mi se pare ca toata tara s-a intors cu curu`n sus, sau a fost populata peste noapte numai cu Dorei si Cornei care nu inteleg ca de unde nu e, nici dumnezeu nu cere.

Ies precum oile in strada agitati de PSD (care, intre noi fie vorba, mi se pare ca spera intr-o lovitura de stat), fara sa-si puna capul ala de bugetari cu loc caldut in birouri la contributie. Pentru ca daca ar gandi cu capul in loc sa gandeasca cu portofelul si-ar da seama ca NU SUNT BANI. Nu sunt, si gata. Suntem in prag de faliment, ne-am imprumutat de la FMI, vin vremuri grele, dar ASTA E! Degeaba urla ca descreieratii jos guvernul, jos Basescu. Astea sunt toate sloganuri pe care le-au primit de-a gata de la agitatorii pesedeului. Chiar daca vine alt guvern, chiar daca vin alte 5 guverne unul dupa celalalt, daca NU SUNT BANI, NU vor avea de unde sa le dea inapoi procentele luate. Si bani chiar NU sunt.

Nu pun in discutie aici modul in care s-a ajuns sa nu mai fie bani. Da, s-a furat, s-a devalizat, s-au deservit clientele politice in defavoarea cetateanului. Da, s-au facut toate astea. Dar faptul e implinit. Banii nu mai sunt. Nu e momentul acum sa urlam in strada ca vrem guvern nou – ca acel guvern nou nu va face decat sa isi planga in pumn ca „ceilalti” l-au lasat falit. Trebuie un pic de solidaritate, un pic de intelegere, si un pic de rabdare, cu toate ca inotam intr-un rahat mai adanc decat poate trage orice vidanja. Trebuie ca oamenii sa nu se lase transformati in mase de manevra, fiindca fix asta se incearca: manipularea lor, transformarea lor in protestatari docili care repeta mecanic sloganuri invatate de la propagandistii partidului rosu.

Asta am avut de spus despre ce se intampla. Inca doua vorbe despre CUI i se intampla: nu am nici un pic de mila pentru: 1. pensionari – nenorocitii care au fost fie securisti, fie colaboratori intr-un fel sau altul, iubitori de Ceausescu, mancatori de adidasi de porc si apoi votanti ai criminalului Iliescu. Nu am nici un pic de mila pentru ei. Sa moara de foame, sa li se ia pensiile de tot, daca e nevoie. Plang ca tampitii dupa ce ei cu manuta lor i-au dat 3 mandate bolsevicului Iliescu. Acum, sa culeaga roadele, n-au decat!

2. Profesori – de fiecare data cand fac greva, apar printre ei spargatori de greva, fricosi slabi de inger care se lasa intimidati si nu se solidarizeaza cu cauza colegilor lor. Apoi se lasa momiti de bomboanele otravite de la guvern si revin la catedra, mai docili ca niciodata. Ca si pensionarii, ei culeg roadele propriei lor neputinte de a protesta unit si eficient.

3. Functionarii-balast din sistemul public. Nu are cum sa-mi fie mila de sutele de mii de functionari publici IN PLUS care se inghesuie in birouri ca sa bea cafea 7 ore din 8 dupa principiul „timpu` trece lefa merge”. In loc de aceste scaderi care se intampla pentru a recupera bani la buget, ar fi MULT mai eficient sa se scape de balastul din administratia publica. Cateva sute de mii de functionari ar fi suficient. Am toata simpatia pentru functionarii care-si fac treaba, pentru oamenii din primarii care sunt treziti cu noaptea-n cap, luati de-acasa in weekend si stau mereu la dispozitia cetateanului. Dar CEILALTI – sa plece, sau sa munceasca eficient. Si daca au impresia ca la stat e greu, sa mearga la privat sa vada ce bine le-o mai fi.

Cam atat, sper sa apuc sa mai scriu inainte sa vina vreo revolutie populara sau alte evenimente din astea tragi-comice. Din mijlocul evenimentelor, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Azi, de toate pentru toti. Starea natiunii si alte ciurucuri

Martie 18, 2009

Bunaziuadoamnelorshidomnilorsibinev-amgasitlaunnougrupajdestiri *pam pam!*. Asa, acum respiram, indreptam spatele, ne boldim la camera, fixam prompterul cu privirea si dam drumul la stiri. Fara crime, violuri, talharii, ca nu suntem la stirile de la ora 5. Doar cu chestii mai finutze, un jaf armat, un protest sindical, o criza, o maslina, o atentie.

Deci, asadar si prin urmare, sa ne uitam peste ce se mai intampla in minunata patrie. In Satu Mare un gagiu intra intr-o casierie RDS. Vroia omu` sa plateasca cablu`, netu`…nu? NUUU, gresit, omu` avea un pistol si vroia niscai cashcaval, asa ca s-a ratzoit nitzel la tanti casiera si a plecat cu 5000 de lei de-acolo. Politia face investigatii. Eu inca astept sa se reprofileze Sergiu Nicolaescu si sa faca filme western, in care indienii sa fie inlocuiti cu tigani nationalitati conlocuitoare de culoare rroma si cowboyul pe cal sa fie inlocuit cu sheepboyul pe maybach, cu clanul de recuperatori justitiari in jurul lui, si`n rest, talharii, jafuri la drumul mare si mascati cu pistoale in banci si case de schimb valutar cat incape. Garantat succesul de casa va fi mai mare ca al oricarui comisar Miclovan din `47 si pana`n prezent. Plus, daca nu-i iese smenul cu CNC`ul si nu primeste finantare, poa` sa mearga oricand la televiziuni sa spuna ca face reality show si documentar social si sigur pune botu’ vreun director de programe si`l finanteaza.

In alta ordine de idei, profesorii protesteaza. Iar. Nimic nou sub soare. Ies in strada, ameninta ca blocheaza anu`, notele, examenele, dracu`, lacu`, vine guvernu`, le da cu nuiaua peste botic ca la catzeii rai care nu papa tot din farfurie, dup`aia ca sa nu faca pipi pe covor de ciuda si sa rontzaie vrun pantof, tot guvernu’ ii asigura ca una, ca alta, sa stea si ei cuminti pana la urmatoarea actiune de protest. Apoi catzeii se`ntorc in clase si`si varsa in continuare frustrarile pe elevi. Nimic nou sub soare, dupa cum spuneam. Cand toate uniunile sindicale din invatamant vor pica de-acord, cand TOTI profesorii din tara vor face greva, fara spargatori, fara caraieli, fara indoieli, fara dat inapoi, cand o sa aiba suficiente oo sa si puna in aplicare vreuna din amenintari (inghetat an, boicotat examene) – atunci poate vor fi luati in serios si vor primi macar o parte din ce cer. Pana atunci raman in continuare catzei docili care asteapta sub masa bogatilor sa le pice vreun oscior de la buget.

Nu in ultimul rand, din ciclul „muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta`n poarta”,  politcikii au realizat ca avem nevoie sa ne`mprumutam de la FMI si Banca lu` Europa ca sa nu intram in recesiune. Drept pentru care se consulta, se`nvart, se caca pe ei, sa vada ce si cum si mai ales CAT. Ce mi s-a parut de-a dreptul pur si simplu e ca au invitat la discutii reprezentantii pensionarilor, ca, vezi doamne, tre` sa-si dea si batranetu` cu presupusu` despre cum devine cazu` cu finantele la nivel international. Acuma…sunt curios ce-o sa spuna prin sedinte ilustrii reprezentanti ai pensionarilor: „tovarashi, tovaaraashi, e scumpe toate, nu mai putem trai, sa scada preturile in piata si la farmacie! sa spuneti la banca aia sa scada preturile la farmacie!” „vrem transport in comun gratis, ca sa putem sa ne-nghesuim 60 intr-un troleu si sa ne plangem ca nu sunt locuri, cand mergem din drumul taberei in Obor ca sunt mai ieftini cartofii cu 10 bani” „e rai dom`le astia cu uniunea lor, era mai bine pe vremea lui Ceausescu, aveam toti de munca, aveam case, dupa ce te casatoreai primeai apartament, era biine dom`le.”  „ha? ce ziceee? mai taree tovaaraashi, nu aud! cee? imprumut? nu imprumut nimic, n-am, nu deschid usa!”

In fine, incheiem aici raportul despre starea natiunii pe ziua de azi. V-am pupat pe portofele si s-auzim de bine!

Amintiri din tranzitie episodul fara numar: Ana avea mere. I-au ramas doar cotoarele

Februarie 10, 2009

Din cand in cand mai arunc un ochi pe net si-mi aduc aminte asa, ca prin ceata, ca am blog. Stiu ca am rarit-o grav cu scrisul, dar am ajuns la concluzia ca d`aia mi-am facut blog, ca sa scriu cand imi vine, si bine, nu copy-paste la articole de ziar. Printre alte planuri pe care le am pentru imbunatatirea blogului se numara si relansarea serialului cu amintiri din tranzitie, de data asta, sper, cu mai multe comentarii din partea voastra si povestioare despre primii ani `90.

Astazi ne vom aminti cu drag despre invatamantul ultramodern din primii ani de dupa lovilutie. Abecedare cu coperti groase de carton, carti de aritmetica asemenea, caiete tip 1 si 2, si nu in ultimul rand programa scolara care inca nu scosese capul bine din comunism. Propozitiile tip din abecedare mi-au ramas infipte`n creier pana azi si nu cred ca o sa le uit vreodata: „Ana are mere. Petru are pere.”   „Tatal meu e tractorist. El da tarii paine.”  „Parvu are paine.” …si multe multe alte asemenea fraze tip la care astazi boboceii din clasa 1 ar rade copios. Aaaa, si apropo: cine-si mai aduce aminte de povestioarele alea moralizatoare cu mama care poate hrani 3 pui dar 3 pui nu pot ingriji o mama si zboara singuri spre tarile calde, copilul care vine la scoala cu pantofii murdari pentru ca parintii au uitat sa-i curete si doamna invatatoare ii spune ca el e dator sa curete pantofii parintilor, fratiorul nespalat si imbracat ponosit cu hainele fratelui mai mare din cauza saraciei, si multe alte asemenea? Eh…stiu ca de-obicei sunt carcotas, insa de data asta trebuie sa recunosc ca poate n-ar fi rau sa invete si copiii de acum niste povestioare moralizatoare…poate nu s-ar mai rupe in bataie pe holuri la varste din ce in ce mai fragede.

V-ati gandit vreodata cum ar suna astazi propozitiile din abecedarul copilariei? „Ana are iPOD. Petre are laptop.”  „Tatal meu e senator. El da tarii m**e.” (multe).  „Parvu are chipsuri.” „Colega din spate are tzatze.”

In alta ordine de idei, clasele primare n-au insemnat doar carti comuniste si texte cu subinteles. Cine isi aduce aminte (daca a avut asa ceva) de podul de flori din clasa 1? Sau de excursiile cu clasa? Vreau sa mai aud amintiri din clasele primare, nu va sfiiti, vreau sa stiu tot tot tot 🙂 ati luat coronita? v-au fotografiat parintii in careu? aveati cate un parinte in clasa pentru fiecare chestie ce trebuia rezolvata? noi aveam – parinte responsabil cu filmatul evenimentelor, parinte care ne facea rost de autocar cand mergeam in excursii, parinte responsabil cu de toate. Serbarile de craciun, ooo daa, serbarile de craciun…in clasa a 3a m-au pus sa ma costumez in MC, si nu ma refer la nene din ala care vorbeste repede si freaca discuri 🙂

Ma opresc, ca ma apuca nostalgia bancilor cu planseu de PAL, geamurilor cu 8 ochiuri si plasa de gard, tablelor vopsite cu linii ajutatoare, si vietii fara griji…

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

P.S. : Aceasta postare este dedicata partial doamnei Bahrinceanu Maria, un pedagog de exceptie, cum rar se mai gasesc, cu un suflet mare si o rabdare nemarginita, care mi-a pus stiloul in mana si m-a facut om. Va multumesc pentru cei mai frumosi 4 ani de scoala, doamna invatatoare.