Posts Tagged ‘mancare’

Ardeal, alta tara – episodul 2: Gargantua ne invita la masa

Martie 4, 2010

Dupa cum spuneam si in postarea anterioara, saptamana trecuta am facut nitel couch-surfing pe la Cluj. Pentru cei ce nu sunt familiarizati cu conceptul, couch-surfing e cand ai prieteni prin 10001 orase din tara (unii practica si international) si cand iti vine cheful, ii anunti, si tragi pe dreapta o noapte, doua, trei, la ei acasa (pe canapea, in mod ideal, ca de aia ii zice couch-surfing, dar atata vreme cat ai un acoperis deasupra capului nu mai conteaza pe ce dormi). Reciproca functioneaza la fel – omul sau oama la care ai stat sta la tine cand are treaba prin orasul tau. De data asta „victima” couch-surfingului a fost Anca , veche pretina inca de pe vremea chaturilor pe IRC (mai tineti minte?), care ne-a primit cu bratele deschise pe mine si pe nevasta-mea si ne-a fost si ghida prin Cluj in zilele petrecute acolo. Si, cum turismul, nu-i asa? trece prin stomac, de cateva ori am mancat in oras ca sa nu mai pierdem vremea gatind pe-acasa, ca si-asa aveam putin timp la dispozitie.

N-o sa mint, sunt un gurmand. Mi se intampla des sa mananc doar de placere, nu neaparat de foame, si nimic nu-mi face mai mare placere decat sa experimentez gusturi si arome noi. Insa ce-am trait in Cluj la capitolul mancare…nu prea poate fi descris in cuvinte. Cu ce sa incep? Hai sa-ncep cu marimea portiilor: tind sa cred ca Ardealul a fost populat la un moment dat de o specie de uriasi inruditi cu Gargantua, altfel nu-mi explic portiile absolut gigantice pe care le primesti cand comanzi mancare. Un exemplu relevant: eram in Irish and Music Pub, unde gateste Adi Hadean , bucatar pe care il citesc si admir (ca de la gurmand la gurmand si ca de la bucatar amator la bucatar profesionist). Si-am zis ca nu pot sa trec pe-acolo fara sa mananc ceva, cat de cat. Eram la o masa vreo 5 oameni, printre care si un coleg de la munca care insistase sa vada Ardealul si ne-a dus cu masina pana la Cluj doar pentru asta. Colegu’, foame mare, eu, foame mare, da’ nu de fisticherii gatite, platouri complicate si mai stiu eu ce. Vroiam fiecare ceva sandvis, sa alunece berea mai bine. Noh, si vad in meniu „MARELE Sandwich”, si gandesc, cu gandirea mea romaneasca „eh, o fi 4 felii de paine aruncate una peste alta cu ceva sunca intre ele, da’ merge la o berica”. Colegu’ ocheste un Sandwich’o Ton. Eu, iar gandesc ca o fi o nimica toata buna de pus pe-o masea. La vreo 15-20 de minute dupa comanda, vin sandwichurile…si atunci era sa lesin. Fratilor, Marele Sandwich parea gatit pentru cina lui Gargantua de care faceam vorbire mai sus: o paine lunga de vreo juma’ de metru, taiata in doua, PLINA cu cascaval si feliute de mezel (ceva carnat, cred, n-am putut depista exact, ca era invelit total in cascaval), calda si crocanta…oameni buni, cu rusine va marturisesc, ca eu, marele gurmand, n-am reusit sa mananc decat jumatate din marele sandwich. Cine ma  cunoaste stie ca daca EU n-am putut termina ceva din farfurie, acel ceva era fie de nemancat, fie ENORM. In cazul asta, se aplica varianta 2. Ce sa mai zic de colegu’ cel flamand? „Sandwichul” comandat de el erau de fapt 4 sandwichuri, cu chipsuri langa, si sos. Nici el n-a putut gata tot din farfurie. Si el s-ar fi crucit daca nu era agnostic, uimit de enormitatile din farfurie.

Boon, dupa episodul asta, a doua zi, (probabil din dor de Dambovita), am vrut o shaorma. Si-am intrat intr-o shaormerie-restaurant (adica avea un fel de blat pus pe perete si scaune de bar, si puteai manca acolo. Pentru clujeni: Babylon se cheama, e nou deschisa (asa mi s-a spus) si e la un colt de strada al carui nume nu mi-l amintesc, dar e in centru. Revenind: obisnuit cu cantitatile si preturile de Bucuresti, cer o shaorma mare. Mare greseala…shaorma mare e, acolo, o lipie facuta de ei, taiata in doua, si umpluta pana la refuz cu carne si tot ce vrei tu sa-ti mai puna in ea.  Am mai facut greseala sa cer sos picant; in Bucuresti asta inseamna, de obicei, ketchup picant sau in cel mai bun caz sos de rosii cu ardei iute. In cluj inseamna o pasta brun-roscata facuta din boia iute si naiba mai stie ce, de mi-a luat foc gura. Dar doamne…ce placere a fost s-o mananc…in rastimp, Anca isi luase o shaorma, cica, „mica”…era echivalentul in gramaj al uneia mari din Bucuresti, la doar 6.5 lei…

O alta minunatie clujeana am gasit-o in Manastur, la un fast food din complexul Big. Se cheama Safari si e, cumva, o shaorma, dar carnea e facuta altfel decat o fac cei din Bucuresti, si sosurile parca sunt altfel, si gustul e genial. Pana si lipia are alt gust. Sau poate eram eu asa entuziasmat ca mi se parea ca re-descopar apa calda si reinventez roata la fiecare pas facut prin Cluj 🙂 marimea portiei cred ca nu mai trebuie discutata – deja ne-am pus de-acord ca in Cluj portiile sunt facute pentru oameni flamanzi tare 🙂

Ca sa n-o mai lungesc inutil, va fac un rezumat: FRATILOR, IN CLUJ SE MANANCA PE SPARTE, BINE SI IEFTIN! Daca as putea sa fac naveta in cluj la fiecare pranz, si apoi sa ma teleportez instant inapoi la munca, as face-o, pe bune! Oamenii aia chiar gatesc cu simt de raspundere! Asa ca pofta mare, clujeni: mancati, mancati, mancati, ca aveti de unde!

Noh, sa ne fie de bine si digestia usoara, v-am tzucat pe portofele, si s-auzim de binie!

Anunțuri

1 Mai muncitoresc, stau acasa si…gatesc :)

Mai 1, 2009

Dhragi tovarashi shi pretini! Cu phrilejul a-cestei solemne zile de 1 mai muncithoresc, va doresc la toti oaminii muncii de la sate, muncipii si orase, noi si noi realizari in campul muncii, si mahreti pasi inspre realizarea comunismului multilateral dezvoltat!

Sau, cu alte cuvinte, dragi romani, va doresc imbuibare placuta la iarba verde, betie placuta vamaiotilor, pace in lume si alte asemenea. Anul asta (ca si in ultimii 2 ani, de altfel) 1 mai al meu e exact ceea ce a fost creeat sa fie: o zi de odihna. Anul asta a picat numai bine, pe weekend, ceea ce inseamna 3 zile de somn lung si voie buna. Nu m-am dus la iarba verde ca n-am masina si nu conduc (si oricum a plouat apocaliptic dup`amiaza), nu m-am dus in Vama ca s-a cocalarit de tot, am stat acasa si m-am bucurat de ziua libera (intre noi fie vorba, s-a stricat bioritmu’ pastelui ma’sii din cauza serviciului si nu mai pot dormi tarziu nici cand am liber, deci m-am trezit decent, la un 8 jumate). Si pentru ca tot e sarbatoare, si ca sa nu mai spuna carcotasii ca nu simt romaneste suficient de mult si prea ma iau in gura cu tzara, azi am gatit romaneste: fasole batuta cu carnati. Urmata la desert de clatite (da, stiu, alea nu’s tocmai romanesti, da’ asta e, am avut pofte, deci sa n`aud comentarii).

Nu m-am dus nici in parc la Izvor unde Marean Almanahe Vanghelie a organizat un Vanghelion chiolhan model socialist social-democrat la care vroia sa puna fotomodele sa vanda mici (caz in care s-ar fi rasucit in morminte, respectiv mausoleu, Marx, Engels si Lenin de atata depravare occidentala) sau sa ii manance (caz in care s-ar fi invartit in budoir toate anorexicele care beau doar apa plata cu lamaie). In fine, din fericire pentru mine, nu pot sa dau mai multe detalii fiindca n-am onorat cu prezenta maretul eveniment. M-am bucurat totusi ca a fost liniste pe strada, nu masini, nu oameni, foarte lejer, asa ca un fel de duminica – ceea ce pentru Bucuresti e lucru mare. Numai de asta si tot ar fi fost ceva de sarbatorit. Nici macar motoristii cu drujbele alea de le zic ei „motoare de viteza” ale lor n-au mai dat liniute pe bulevard sa-mi crape geamurile de la vibratii. Dom’le, deviez de la subiect, da’ un MOTOR  adevarat e un porc brutal, cu motorul la vedere, care DUDUIE cand trece pe langa tine, care impune respect si care e de fabricatie americana sau britanica (se accepta si diverse copii asiatice atata vreme cat arata, suna si merg la fel), nu zbiara ca o matza in calduri si e imbracat in plastic colorat mai ceva ca o curva pe centura.

Revenind la muncitorescul 1 mai, si fiindca ma simt in forma si am chef de povestit, o sa va zic pe scurt cum mi-am petrecut un 1 mai de pomina acum ceva ani. Se prevedea a fi vreme frumoasa, eu eram stramtorat de bani si inghesuit de treburi scolare (proiecte, stressiune periculos de aproape, din astea) si grupul vesel de viitori sociologi cu care ma imprietenisem pe holurile de la SAS (Sociologie si Asistenta Sociala, pentru cine nu stie) tragea de mine sa-mi bag picioru`n el MTCS si sa merg cu ei in Vama. Toata noaptea de 30 aprilie spre 1 mai m-am uitat pe pereti (si la filme horror, alternativ) gandindu-ma ce sa fac. Pe la 4 dimineata mi-am trantit un pulover si o geaca intr-un rucsac, mi-am bagat picioarele si am iesit pe usa. Problema era ca la 5 jumate trebuia sa fiu la Obor, si transportul public pornea la 5. Bani de taxi, yok: daca`mi permiteam luxul unui taxi, ramaneam fara bani de tren si alte necesitati (gen mancare, dar mai ales bautura) – ma rog, sa ne`ntelegem, bani mai ramaneau, dar nu destui. In  fine ajung la Brancoveanu (eram mandru bercenar) si ma pun pe refugiul de tramvai. Pe la un 4 jumate, apare un tramvai care abia intrase pe linie. Pustiu, nu prea oprea in statii, cred ca vatmanul nici nu intrase bine in tura; fac semne disperate sa se prinda ca vreau sa urc, opreste, urc, porneste, tronca tronca, tronca tronca, o statie, doua, 14, ajung la Obor. Pentru cine nu stie Bucurestiul: Oborul unde e statia de tramvai si cea de metrou n-are nici in clin nici in maneca cu gara Obor. Aia e undeva mai incolo. Ma dau jos, ma uit la ceas, era periculos de tarziu. Ma pun pe alergat; rucsacul tronca tronca, tronca tronca, in spatele meu. Ajung intr-un tarziu in gara, cu 3 minute inainte sa plece trenul, cu cozi kilometrice la case, si sperand sa-mi iau si bilet. Colegii din SAS ma vad, urla la mine ca pleaca trenul, alerg iar, ma urc, si evident ca nu era loc sa calci nici macar pe hol. Cu poezia pregatita pentru nash, plecam; tronca tronca, tronca tronca, spre Mangalia. Platim in grup nashului, lumea canta intr-o parte, urla in cealalta, multa bautura, mancare de la necunoscuti, atmosfera misto, galeria Rapidului intr-un capat de vagon urla cantece de vitejie cu multa muie si alte sexualitati, hippiotii in alt colt de vagon isi vedeau de ale lor, ca doar de-aia is hippioti, ca sa fie pasnici, in fine dupa lungi si indelungate ore de tronca-tronca si diverse imprecatii, ajungem in  Mangalia.

Acolo am realizat ca daca dau bani pe maxi-taxi pana-n Vama, raman fara o bere (da, stiu, eram chitra rau de tot) asa ca am luat-o frumos pe jos cu alti zapaciti. Prin 2 mai am prins un autostop, si intr-un final, am ajuns in Vama. Acolo veselie, bucurie, bautura, prieteni vechi, prieteni noi, ideea e ca eu aveam de toate mai putin cort. Asa ca m-am aciuat tot pe langa SASshii mei si am aflat ca urma sa dormim vreo 5 intr-un cort de 3 persoane. Eh, nu-i nimic, ma gandesc, ne tinem reciproc de cald. Trece ziua, vine noaptea, se face un cancer infernal, tremurau chilotii pe mine, eram flamand si nitel baut, si m-am decis sa trag pe dreapta ca sa economisesc energie. Eh, dragilor, si de-acolo incepe partea misto: am tras un frig sora cu hipotermia, m-am trezit inghesuit intre 4 necunoscuti (ca ai mei nu nimerisera cortul si dormeau si ei intre alti necunoscuti), dimineata eram intr-un hal fara de hal si m-am decis ca nu mai rezist inca o noapte deci e cazul s-o tulesc spre casa. Inarmat cu o bucata de slana de la magazinul local, si 3 fire de ceapa verde, m-am inturnat spre Mangalia unde, da, ati ghicit, era coada la bilete si nu mai aveau locuri. Asa ca mi-am luat fara loc, m-am suit intr-un vagon unde erau alti prieteni si ne-am pus pe poante sa ne treaca drumul mai usor. Si ote-asa m-am gasit seara inapoi in Bucuresti, cu nisip in bocanci si sare in nari, si sa mor de am regretat vreo secunda experienta. N-am povestit chiar toate detaliile escapadei, da’ v-ati cam prins voi cum au stat lucrurile.

Acestea fiind spuse, v-am pupat pe portofele, s-auzim de bine, si haideti s-ascultam impreuna un 1 mai muncitoresc ca la carte. Voios salut de pionier!

Urari de sezon si alte maruntisuri

Aprilie 18, 2009

Dragi si drage, va las cu bine, intrucat de azi incepe operatiunea „hoardele pagane si frigiderul”. Recte, ma duc acasa sa dorm, sa ma`ndop animalic si sa vad care mai e miscarea in urbea X cunoscuta si ca Suceava, de unde subsemnatul provine. Diseara cand popii vor incepe sa spuna povestea cu 3 zile dupa evanghelie, cu moartea pre moarte calcand, alea alea, eu voi cobori din tren. Sper sa gasesc vreun taximetrist mai pagan care sa ma duca acasa, si sper sa aiba pe unde intra cu masina, ca ai mei sunt inconjurati din toate colturile de biserici (deh, vorba ceea, provin din judetul unde, statistic vorbind, exista cate o biserica la cam 10-20 de locuitori, si inca mai strang unii bani sa mai construiasca) si nu stiu zau pe unde scot camasa. Dar, cum zice englezu`, „we`ll cross that bridge when we get to it”. Nu stiu cand si daca mai prind ceva tzava de net prin zona (de obicei fac ca fratii nostri de culoare din ferentari – numai ca eu nu intzep cablurile electrica, ci prind din zbor cate-un punct de acces wireless neparolat si-mi verific mailul din pozitii contorsioniste ca sa nu pierd semnalul) asa ca, una la mana, va urez sa pasteti fericiti, fiecare cum stie, si sa aveti grija la excese, si doua la mana, le multumesc celor 3 comentatori constanti pentru fidelitate si ii rog sa ma scuze daca n-o sa pot raspunde la comentarii saptamana asta.
Promit ca ma’ntorc cu un foto-blog sa impart cu voi experienta suceveana 🙂
Cam asta e, v-am pupat pe portofele, si s-auzim numai de bine, ca eu ma bag la facut bagaje.