Posts Tagged ‘metrou’

Scopul si durata vizitei, mai draga

Iulie 15, 2010

Eh, si iac`asa, dupa primul zbor trans-atlantic din viata mea, am ajuns, mai mult buimac decat treaz si ranjind pierdut si hipnotizat la Washington Dulles International Airport (cunoscut in prescurtari internationale cu numele sugestiv de…IAD). Si, coborand din avionul bine racorit, dau de 40 de grade afara si ceva mai putine inauntru, si ma transform dintr-un zombie uscat intr-unul ud. Prima chestie pe care am observat-o a fost ca vama era in celalalt capat de aeroport. Asa ca a trebuit sa ma sui intr-un trocarici (un fel de camion care se inalta pana la nivelul portilor de debarcare si apoi cobora la nivelul pistei si te ducea la vama) si sa bat juma’ de aeroport pana la labirintul-cel-fara-de-iesire, adica o coada formata din pasagerii ultimelor 3 avioane care aterizasera in acelasi interval orar cu al meu.

Si atunci am avut primul contact cu eficienta americana. Desi erau peste 400 de oameni la coada, randul se misca civilizat si la capat un „ghid” directiona oamenii spre unul dintre cei 30 de functionari prezenti la datorie, cu toate ca era duminica dup`amiaza. Nu tu coate, nu tu ghionturi, doar un rand de oameni avansand civilizat. Cu toate astea, insa, a durat putin peste o ora pana sa-mi vina randul sa fiu „procesat”, moment in care eram deja atat de obosit incat abia am reusit sa-mi scot pasaportul din buzunar si sa-l dau lu’ tanti de la ghiseu. Si apoi a venit intrebarea. Intrebarea pentru care ma pregatisem tot drumul sa raspund cat mai coerent si mai clar, ca sa nu ridic suspiciuni. „Hello Sir, what is the purpose of your visit to the United States?”. Eu…nimic. Privire pierduta, mintea`n colturi, eram blocat. De oboseala, de emotie, de naiba stie ce. Dupa cateva secunde am facut si eu click si am raspuns: „I`m going to the Jefferson Online…Overseas…O…you know what? Let me just show you” si am scos din ghiozdan invitatia la conferinta, convins fiind ca in momentul urmator voi fi luat deoparte si dus intr-o cameruta pentru suspecti ca sa fiu interogat in detaliu, fiindca nu stiusem sa le spun scopul si durata vizitei. Adevarul e ca mi s-a bagat in cap de acasa (de catre colegii americani) ca ofiterii vamali din State sunt niste bestii fara suflet, care mai repede te-ar trimite pachet inapoi acasa decat sa te lase sa intri in tara daca li se pare ca ceva e suspect cu tine. Insa dupa ce s-a uitat pe invitatie si a dat din cap a aprobare, mi-a capsat pe pasaport hartia de intrare, mi-a pus stampila, m-a amprentat, facut poza, si mi-a dat drumul sa haladui liber in Statele Unite. Ce-i drept, mi-a luat 10 amprente, nu 4 ca la restul celor procesati pana atunci, dar nu conta. Eram liiibeeerrr in State, imi vedeam visul cu ochii, si eram atat de fericit incat imi venea sa ies imediat din aeroport si sa urlu…pana cand mi-am adus aminte ca avusesem si bagaj in cala, pe care trebuia acum sa-l recuperez.

Pentru ca durase mult procesatul, oamenii au eliberat banda si au mutat toate bagajele in diverse colturi, iar eu, chior de oboseala,  nu mi-l gaseam pe al meu. In paranteza fie spus, frica mea cea mai mare legata de zbor era sa nu-mi piarda bagajul. Asa ca, fara sa caut prea mult, l-am luat la`mpins vagoane pe reprezentantul KLM din aerport, care s-a oferit sa-mi aduca hartii si hartioare, sa vedem cum rezolvam problema…insa intre timp, mi-am gasit si eu bagajul si am zbughit-o pe usi direct in statia de autobuz din fata aeroportului. Unde aerul avea temperatura aproximativa de 40 de grade si umiditate nu-stiu-in-cifre-dar-s-a-lipit-instant-camasa-pe-mine. Am tras adanc aer in piept si…siiii….am mers la autobuz unde e racoare si bine? Nuuuu, mi-am aprins o tigara, ca nu mai fumasem de 14 ore si deja imi tropaiau piticii pe creier. Evident, am intrebat mai intai daca e voie sa fumez pe trotuar…ca au  mai ramas foaarte putine locuri in America unde poti fuma liber si neingradit. Si dupa ce mi-am facut si pofta asta, am continuat agale, taraind trollerul dupa mine, spre autobuzul A5 care urma sa ma lase la cea mai apropiata statie de metrou, de unde aveam sa iau metroul pana la un capat de linie de unde aveam sa iau un alt autobuz pana in campusul universitatii George Mason din Fairfax, Virginia. Ati inteles ceva? …ma bucur, nici eu…dar trebuia sa ajung acolo si trebuia sa trec prin toti pasii aia ca s-o fac.

Asa ca m-am suit in autobuz si am asteptat rabdator sa ajung la prima statie de metrou (aflata la vreo 35 de minute de mers cu autobuzul de aeroport…) unde am constatat, dezamagit, ca arata cam ca statia Titan din Bucuresti, doar ca de doua ori mai adanca. Mi-a luat 3 minute coboratul cu scara rulanta, dupa care am mai dat de o scara rulanta care ducea la linie. Eh…ce ti-e si cu americanii astia, cum maresc ei tot. O alta descoperire a fost ca plata calatoriei se face pe incredere…trebuie sa selectezi dintr-un panou statia de destinatie, sa vezi cat te costa pana acolo, sa bagi banii intr-un automat si ala sa-ti scuipe o cartela de exact valoarea calatoriei tale.

In fine, a venit si metroul ,dupa ce credeam ca o sa ma topesc in statia aia (daca afara erau 4o de grade, inauntru erau pe putin 45)  si am observat ca conductorii din metroul washingtonian sunt foarte grabiti…imediat ce s-au deschis usile a intrat semnalul de inchis usile…dar am apucat sa ma urc, si sa ma si asez, intr-un vagon de metrou, atentie: MOCHETAT, si cu banci capitonate. Da? Repet, in caz ca sunteti la fel de surprinsi ca mine: mocheta pe jos, banci capitonate. Si da, mocheta era curata. Si bancile intregi, fara „Gigel + Ionela = Love” scrijelit cu briceagul in musama.

La destinatie am mai aflat doua lucruri: 1. ca trebuie sa bagi cartela si la iesire, si daca ai fost chitra si n-ai platit cat trebuie pe calatorie, nu poti iesi din statie, trebuie sa bagi cartela intr-un automat de Exit Fare si sa platesti diferenta ca sa poti iesi, si 2. ca duminica dup`amiaza cursa intre metrou si campus nu mai circula de pe la ora 5…si era cam 7 deja. Asa ca m-am suit intr-un taxi cu o taximetrista foarte vorbareata, o negresa simpatica cu aer de mama protectoare din filme care te pocneste daca injuri in casa si care la fiecare doua cuvinte spunea un „honey”. Si, vrand sa afle de unde sunt, i-am zis ca-s de „far far away” ceea ce n-a facut-o sa renunte…a trebuit sa cedez si sa spun si de unde far far away sunt. Si atunci am aflat ca pamantul e un loc foarte mic, si ca romanii s-au aciuat peste tot pe el. „Ohh, Romania you say? Honey we got a red top cab driver here from Romania. His name is Dan, we’re good friends, known`im since he started, but he ain`t here right now, Dan went to Romania for the summer, in the mountains, he can’t stand the Virginia heat”. Si uite-asa, am inteles ca oricat incerc sa scap, oriunde m-as duce, chiar si la 7 mii de km de casa, undeva, cineva, tot va fi auzit de romani si Romania. Din fericire, de partea aia a oceanului au ajuns, in mare parte, romani care s-au dus sa-si faca un rost in viata, prin munca, nu prin boschetarie si furt. Asa ca n-am avut motive sa ma simt rusinat, pe toata durata vizitei mele. Eh…au si vizele astea (si greutatea obtinerii lor), un avantaj, este?

Si uite-asa, din vorba`n vorba, semi-teleghidat precum robotzelul C3PO din Razboiul Stelelor (dushmanu` lu` ala micu` de respira greu, care, apropo, era ta`su baaa!) am ajuns in campusul George Mason si m-am si cazat. Cred ca era undeva la vreo 4 dimineata ora Romaniei, iar eu plecasem de-acasa in ziua precedenta la 10 dimineata…deci de vreo 18 ore bune…insa ajunsesem! Calcam pe pamant american, chiar daca in Virginia rurala, dar pamant american! Si de-ici incolo, a`nceput experienta de neuitat a celor doua saptamani americane.

Insa despre asta, in episoadele urmatoare. Pana atunci, v-am pupat pe portofele si s-auzim de bine!

Tupeul infinit al Metrorexului

Martie 24, 2010

Azi sunt nervos peste masura. Mi-am adus aminte ca doar ce am scapat de posibilitatea unei greve la metrou, si nu pot decat sa ma mir de tupeul infinit si inimaginabil al „tunelarilor”. Pai fratele meu, vreti salarii mari? MUNCITI PE MASURA LOR! Cu ce sa incep? La 6 juma’ dimineata, cand e ora de varf  (pentru cititorii care dorm linistiti la ora aia: va invidiez!) metrourile vin la 10-15 minute, pline ca niste vagoane de animale, de tre’ sa te inghesui cu toti neanderthalienii care n-au descoperit inca apa si sapunul si sa te bati cu vreo baba ratacita sau o balena esuata pentru un loc pe scaun cand se ridica cineva. Mai tarziu, la 9, 10, si pana dup`amiaza, metrourile vin la 1 minut si circula goale. Ca deh, asa s`tem noi, canuta om sucit, de ce sa lucram eficient si sa asiguram un transport in comun civilizat pentru toata lumea? Hai sa rarim metrourile la ore de varf si sa le inghesuim in statii unul dupa altul cand nu circula nimeni. Cu toate astea, vrem salarii mari. Ca deh, ne cheama Metrorex si suntem mai cu motz, avem puterea sa paralizam capitala daca nu ne punem cururile puturoase la munca intr-o zi.

Infrastructura? Ce-i aia? In conditiile in care un termen de executie pentru un flecustet de scara rulanta e 2 ani (DOI ANI!!!!) si in ultimii 20 de ani s-au finalizat exact 2 statii noi de metrou (si alea incepute de Ceausescu), bietii bucuresteni din Drumul Taberei pot sa viseze doar ca nepotii lor se vor plimba cu metroul spre centru. La fel si cei care trageau nadejde sa ajunga la aeroportul Otopeni cu metroul in secolul asta. Dar vrem salarii mari, vrem buget mare, ca deh, ne cheama Metrorex si daca n-avem chef, nu construim statii. Ca e prea mult de munca, oricum, si daca nu mai e nea nicu` sa stea cu biciu` pe noi, mai bine punem de-o greva decat sa facem treaba.Toalete in statii? Facilitati pentru persoanele cu handicap? Visati, bucuresteni! Visati, mai tre’ sa treaca vreo 4-5 greve pana ne apucam de asa ceva. Noi vrem salarii mari! Guvernul sa ne dea! Huoo, huoo, hotii!

Bun simt? Personal educat si prietenos care sa nu te trateze cu curul cand cumperi o cartela? Paznici care sa nu se lege de tine de-a`mboulea? Ce-i aia? Noi vrem salarii mari, ca sa putem sta cu curul intr-o cabina de termopan si sa ne facem ca muncim. Doamne fereste sa vrea melteanu` o cartela, ca-l si scuipam intre ochi! Cum adica sa oferim servicii? Doar noi suntem platiti sa stam la barfe cu paznicu` sau cu cealalta vita cu liceul facut la seral si sa bem cafelute si tigari in interiorul statiei unde fumatul e interzis. De ce sa avem bun simt? Doar e exclusiv vina clientului si a statului roman ca eu n-am avut suficient creier in cap incat sa fac studii si sa-mi gasesc un loc de munca decent. Asa ca statul sa ne dea! Salarii mari pentru prostimea cu studii medii! Da`i dracu` de `telectuali cu ani de facultate si studii post-universitare in spate, ei sa moara de foame, noi sa avem salarii marite, ca altfel facem greva! Pentru ca putem, ne cheama Metrorex si avem tichie de margaritar si motz in frunte!

Oameni buni! STATUL BUNASTARII ESTE UN MIT NESUSTENABIL! Cine nu a avut suficient creier sa fac scoala si sa-si castige traiul dintr-o munca bine platita ISI MERITA DIN PLIN STATUTUL SOCIAL! Statul NU are datoria sa puna in plasa tuturor semianalfabetilor bani! Cand o sa oferiti servicii pe masura pretentiilor, o sa fiti platiti ca atare, s-a-nteles, Metrorex? Lasati-o mai moale cu miscarile sindicale, ca vi s-a cam urcat la cap! Daca nu va convine cum sunteti platiti, reorientati-va profesional, nu v-a obligat nimeni sa va angajati la metrou. Pana una alta, rezolvati-va problemele de organizare si oferiti transport in comun decent si la nivel civilizat, ca eu unul m-am saturat sa fiu tratat ca o vita intr-un camion de fiecare data cand merg cu metroul.

Cu drag, un calator indignat.

V-am pupat  pe portofele, si s-auzim de bine!

De ce n-am mai scris

Noiembrie 20, 2009

In caz ca va faceati griji, n-am murit intr-un accident oribil de circulatie si nici nu m-au folosit grevistii de la metrou ca scut uman. Motivul pentru care n-am mai scris de asa mult timp e ca mi-am pierdut temporar capacitatea de a fi haios, interesant, sau macar gica-contra. M-am ingropat in munca, probleme si alte socoteli si am realizat ca traiesc guvernat de o stare permanenta de sila, care uneori ma ajuta sa scriu. Nu si in perioada asta. Nu vreau sa scriu despre greva metrorexului, nici despre campania electorala, nici despre ce mi s-a mai intamplat in viata de zi cu zi, fiindca nu merita. Vorba lui Oly va reveni in forta cand o sa-si revina subsemnatul din depresia de toamna-iarna, sau cand o sa apara vreun subiect senzational demn de luat la misto.

Va multumesc ca imi sunteti alaturi si nu ma inselati cu alte bloguri cat lipsesc 🙂 si, in cu totul alta ordine de idei, va multumesc (si pentru ca) m-ati citit si m-ati suportat UN AN intreg (da, vorba lu` oly a implinit recent un an si eu am fost atat de prins cu alte porcarii incat nici n-am scris vreun rand despre asta). La multi ani si la mai mare, zic.

Alte stiri pe scurt: duminica votam; refuz sa aleg din nou raul cel mai putin rau dintre „baietii mari”  asa ca voi sprijini un om pe care il cunosc, cu care am lucrat si in care am incredere, cu toate ca sansele lui sunt nule: Remus Cernea; metroul a intrat in greva, apoi a iesit din greva, cu o scurta trecere prin statia `zda ma-sii. Le urez angajatilor pofta mare la carnea pe care le-au bagat-o 700 de mii de bucuresteni in frigider timp de 2 zile; in tara, rata de crime, violuri si talharii ramane constanta – nimic nou pe frontul de est; un pulitician agata minore pe neogen – complet neinteresant.

Cam atat – sper sa ne reauzim cat de curand, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!  

 

Inveselirea de dimineata si idei pentru o carte

Martie 26, 2009

Dragi si drage, vorba lu` oly revine cu intamplari ciudat-dubioase din viata de navetist. Azi dimineata, pe la 6 si vreo 20, asteptam ca omu` muncii metroiu` vietii sa ma duc in Piperaland. Pregatesc castile, ma uit la niscai publicitate, meteo, stiri la plasmele de pe peron (macar pe peron daca acasa n`am 🙂 ) siiii, deodata, apare un moshuletz simpatic (si e lucru mare sa zic eu despre un moshuletz ca e simpatic – se intampla doar cand nu ne injuram in RATB), cu palarie, palton d`ala subtire, lung, crem, tipul de pedofil profesionist sau exhibitionist de colt de strada. Si-asa cum ma uitam eu in gol la ecrane, ma trezeste din reverie: „Vezi ca ai un paianjen pe guler”. „Un ce?” . „Un paianjen pe guler, n-auzi?”. Eu, arahnofob (insectofob in general) bolnavicios, ma dau doi pasi in spate, ma panichez, ma scutur si baigui „unde? undeee?!”. La care mosulica zambeste pervers si zice „ia vino mai aproape, ca-ti arat”. Io, naiv si nedormit, ma aplec spre el, la care moshuletzu` imi sopteste la ureche: „1-0” si incepe sa rada asa printre buze ca o hiena, in timp ce se indeparteaza spre capatul peronului. Io raman mut vreo doua secunde, ma prind de poanta (deh, dureaza procesarea informatiei la ora aia, se misca greu neuronu`, doarme sinapsa, materia cenusie protesteaza mai ceva ca sindicalistii din invatamant) si incep sa rad ca prostu` de unu` singur pe peron. Intre timp apare si metroiu`, atentie se deschid usile, atentie se inchid usile, mie-mi urla Rammstein in casti si rad in continuare ca bou` de unu` singur. Dupa ce am reusit sa atrag privirile curioase ale zilierilor semi-adormiti, mi-am dat seama ca e cazu` sa rad mai in sinea mea, ca ma fac de jena. Si-ote asa, un moshulet simpatic a reusit sa imi inveseleasca ziua la ore imposibil de matinale. Am ajuns la munci, si din cand in cand in timpu` zilei ma mai apucam sa rad din senin schizo-style. Pentru ca-mi aminteam de moshulet si paianjenul lui imaginar.

In cu tooootul alta ordine de idei, vreau sa scriu o carte. Scriam in prostie cand eram mai tinerel, si la un moment dat m-am oprit naiba stie de ce. Si-acuma, simt ca e o carte-n mine si ma screm s-o scot. Problema e ca habar n-am despre ce e cartea, unde se intampla, cine-s personajele si cam in ce zona literara se incadreaza. Cert e ca ma roade chestia asta de ceva timp, asa ca daca cineva are chef sa-mi sugereze despre ce sa scriu, promit ca va dedic o pagina din aia lacrimogena la inceput cu „multumesc lu` cutare, cutare, cutare, eternele mele surse de inspiratie, care m-au sustinut si m-au impins de la spate sa scriu aceasta carte”. Asta cu cartea e din seria „constipatie intelectuala”, cand ma roade constiinta sa creez, si imi fac planuri din alea megalomane despre proiecte fantasmagorice care nu trec de faza de proiect. Dar daca ma ajutati, poate iese ceva de data asta. Daca nu, facem un film. Sau o piesa de teatru modern. Sau un film despre o carte despre teatrul modern. Sau un volum de haiku. Ceva, ceva tot iese. Asa ca astept sugestii.

Pana atunci, v-am pupat  pe portofele si s-auzim de bine!

Cocalari? Dar avem si la noi, la China!

Ianuarie 17, 2009

*PREAMBUL* – urmatoarea postare nu este xenofoba, desi poate parea asa 🙂

Ieri seara mi-a fost dat sa-mi schimb conceptiile despre cocalari si raspandirea lor geografica. Exact cand credeam ca numai in Romania ne putem mandri cu asemenea specimene, am aflat ca si in China exista fenomenul.

Ora 18:15. Metrou Unirea 2. Trenul intra in statie, se deschid usile. Un grup de chinezi asemanatori la culoare cu pretinii nostri conlocuitori se imbulzeste pe usa. Nu tu prioritate la coborare, nu tu pardon (sau xi li ming pi bao, sau cum s-o spune pardon in chineza), nimic; prima asemanare. Ma uit la ei. Look de muncitori zilieri nespalati si semi-muritori de foame, priviri obosite; a doua asemanare. Se aseaza in cerc blocand calea de acces si producand imbulzeala; a treia asemanare.

Ora 18:16. Trenul pleaca din statie. De langa mine incepe sa se auda o muzica ciudata. Ma uit in jur si-mi dau seama ca unul dintre chinezi statea cu mobilul in mana si dadea muzica la popor. Ascult mai cu atentie, vine refrenul. Ming, ping, xiao ling, tralalala. Ceva muzica chinezeasca. Volumul creste spre maxim. A patra asemanare.

Ora 18:18. Statia Izvor. Cobor ganditor din metrou. Deci au si chinezii cocalarii lor. Sau astia s-or fi naturalizat si au invatat obiceiurile de la cocalarii nostri? Totusi n-avea nici unul vreun ying-yang de 3 kile prins cu lantz de bicicleta la gat, deci inca n-au invatat toate lectiile. Acuma…stau si ma intreb…cum s-or fi chemand artistii lor? Irhanna? Jutsin Timberalke? 50 yuan? Bin-Xe Copilul de Orez? si unde-si inregistreaza oamenii astia muzica? Tot pe vapor, vis-a-vis de fabrica de pantofi sport Abibas si slapi Make?

Pana sa aflu raspunsul la aceste intrebari existentiale, va pup pe portofele si s-auzim de bine!

Apel catre calatorii din metroul bucurestean

Noiembrie 25, 2008

Dragi bucuresteni utilizatori ai metroului,

Va scrie din disperare un om care s-a saturat sa-i cada paru’ din nas in fiecare  dimineata cand se lipeste, de nevoie, de bucatile alea de carne in putrefactie pe care le numiti cu mandrie corpuri. Eu inteleg ca sunteti cu totii ecologisti si incercati sa salvati planeta facand economie la apa, dar MAI SPALATI-VA FUTU’VA MUMA’N CUR DE PUTORI AMBULANTE CA NU SUNT OBLIGAT SA-MI VOMIT MICUL DEJUN DIN CAUZA VOASTRA!

Avand in vedere conditiile grele de munca si faptul ca nu exista dusuri in nici o companie, mare sau mica, din bucuresti, inteleg ca dup`amiaza putiti. Da’ DIMINEATA fratilor?! repet: S-P-A-L-A-T-I  – V-A! am scris destul de mare? se aude si acolo in fund? aa, nu intelegeti ce am zis? hai sa reformulez, poate intelegeti: apa + sapun = LOVE. Sa stiti ca apa nu-i nici coroziva, nici nu are alte efecte adverse asupra pielii voastre fine de zilieri la negru pe santierele patriei. Asa ca dupa ce veniti de la crasma unde v-ati racorit dupa o zi grea de munca, nu uitati ca aveti in casa si o camera, mai mica, mai mare, in care, MINUNE! curge apa din perete manca`v`as! Sa moara neamu` meu daca va mint! Si, ma jur, daca va bagati sub jetul ala de apa care iese din perete, [si acum parafrazez (nu va bateti capul sa intelegeti ce inseamna „parafraza”) un banc cretin cu roacheri], poate gasiti si camasa aia cu care ati absolvit liceul industrial la seral, dupa ce indepartati cele 7 straturi de jeg coclit de pe voi. Deeeci, ateentiee copii, recapitulam: nu va cere nimeni sa cititi, doamne fereste, nu va cere nimeni sa nu mai haliti sandvis cu parizer in metrou, nici sa va lasati de manele, vi se cere un lucru simplu simplutz de tot: SA VA SPALATI, maica!

Doresc pe aceasta cale sa lansez si un apel catre marii artisti ai neamului, Salam, Parizer, Fantastic, Campofrio, Mezelit, Gutsa Putsa de Maimutsa si care oti mai fi, compuneti dracu’ o manea in care sa va laudati ce curati si spalati sunteti, ce bine mirositi si alte asemenea. Poate se ia dracu’ turma de oi dupa voi si se spala mai des!

Cu drag,

Oly.

P.S. : Stiu ca e greu sa dai banii de Burger la pet pe asa ceva, da’ daca tot va spalati, sunt prin magazine niste chestii la tuburi, mai mici sau mai mari, care daca apesi pe ele fac „fsss” si iese un jet parfumat. Eh, dragii mosului, ala se cheama antiperspirant si se foloseste cu incredere dupa baie. retineti, DUPA baie, ca altfel mirositi ca un cacat intre trandafiri si iar  imi pica paru’ din nas.

V-am pupat pe portofele si sa mirosim de bine!