Posts Tagged ‘mizerie’

Parizer la Eurovision?!

Ianuarie 19, 2010

Soc si groaza! Citesc azi intr-un tabloid mizer ca manelistul cu nume de mezel si-a tradus doua din vomitivele(pentru manelisti – vomitiv vine de la voma, sau mai pe limbajul vostru – boratura) sale „hituri” in engleza si vrea sa participe cu ele la selectia nationala pentru Eurovision. Ceea ce inseamna, fratilor, ca a venit sfarsitul lumii. Daca lumea civilizata nu credea inca suficient de mult ca toti romanii sunt tigani, daca ajunge maneliciunea excrementala (pentru manelisti – cautati pe goagal ce inseamna „excrement”) sa ne reprezinte la Eurovision s-au dus dracu’ toate sansele sa fim considerati vreodata altceva decat tiganii Europei.
Asta e, dormim cum ne-am asternut. Multumim din inima Antenelor si Protvului pentru propaganda pe care au facut-o pentru tampirea natiei prin manelizare. Multumim din inima tututor posturilor care au promovat tiganimea, tiganii, si neamurile lui gutza-putza-de-maimutza, salam tiganesssc, piticul-minune-de vito, si altii ca ei. Multumim pentru toti sorineii, pushtii, boshii, sefii, regii si imparatii manelelor, luati direct de la cersit si facuti „vedete” de boratura aia de bursuc, si apoi folositi pentru intoxicarea si manelizarea romanilor, ani de zile pana au ajuns nenorocitii sa aiba suficient tupeu incat sa participe la selectia pentru eurovision. Pe cand manele la Cerbul de Aur? Pe cand un recital extraordinar Salam la Ateneul Roman? Oricum pe adevaratii muzicieni ai tarii nu stiti sa-i apreciati si-i lasati sa moara in mizerie.
Salame, ia-ti neamul si pe bighidoaica aia de Seling si plecati impreuna in desert unde sa nu mai fiti discriminati, mergeti acolo sa fiti boshi de boshi, sefi de sefi, si sa urlati in gura mare ca educatia nu are nici o valoare, ca munca cinstita nu are nici o valoare, si ca din hotie si evaziune fiscala se pot face averi.
Salame, ia zi tu…tot in fundu’ curtii te caci? Sau ai reusit sa-ti tragi apa curenta la palat? Cu asta vrei tu sa mergi la eurovision? Cu satra ta de nespalati? dati cu 3 tone de parfum contrafacut si imbracati la 4 ace din complexul Europa?
Nu e sanatos sa urasti. Si tocmai de aceea cuvintele de mai sus nu le-am spus cu ura. Le-am spus cu greata, cu sila, cu acelasi sentiment pe care il ai cand strivesti un gandac sau intri intr-o buda ecologica – pentru ca mi s-a acrit, mi s-a urat, mi-a ajuns pana-n varful capului nemernicia, mizeria, gunoiul in care inotam, emasculati cultural (pentru manelisti – emasculati = castrati, adica fara coaie, frate, ma`ntelegi, sa moara mama?!) de o satra de analfabeti nespalati cu aere de vedete. Si, ca sa-mi arat totusi si latura prietenoasa, dupa atata oboseala (cred ca tre’ sa fie tare obositor sa ragi despre dusmani, bani, masini si femei la toate nuntile si botezurile la care iti lipeste nasu’ mare euro falsi de cur) le urez sa se odihneasca in pace, cat mai curand, la loc cu verdeata, unde nici manea nu e, nici euroi, nici dusmani si nici femei.
Indignat peste masura, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Cum mi-am petrecut sfarsitul lunii

Decembrie 3, 2009

Sfarsitul lui noiembrie a venit cu doua lucruri: 4 zile libere, si inceputul lui decembrie. Dupa ce am dormit de vineri pana duminica (cu mici intreruperi pentru mancat, vazut un film, mers la buda), luni am zis ca e timpul sa mai scot si eu nasul in lume. Asa ca am iesit cu niste „prekini”, cum ar zice Groparu, si cu nevasta din dotare sa punem la cale revelionul. Boon, pana aici nimic anormal. Nu v-am spus insa ce am facut joi dup`amiaza si luni dimineata. Ca daca va spuneam, foc imi iesea din taste, si multi dumnezei se bateau cu sfintii, dracii, crucile si mortii la gura mea.

Pentru ca de vreun an jumate sunt mandru licentiat in sociologie, a venit vremea (adica ma preseaza secretariatul masterului si tanti de la resurse umane de pe plantatie) sa arat si eu o bucata de hartie cu poza mea pe ea ca sa vada oamenii aia ca n-am facut facultatea la Spiru. Ohohoo, dragii mei, d-apoi credeti ca-i asa usor sa pui mana pe hartia aia in Bucuresti? (as zice in Romania, dar nu stiu cum merge treaba in alte centre universitare – astept feedback de la Manjusri pe tema asta).

In primul rand, biroul acte de studii al Universitatii. Mari oameni, deosebiti, pupa`i`ar tata in frunce sa-i pupe de fromoshi ce-s ei – au program cu publicul DOUA ore pe zi, de la ora 12 la ora 14 de luni pana joi. Noi, fraierii care muncim NOUA ore pe zi, nu doar doua si restul cafele, tabloide si barfe,  n-avem nici o sansa sa ajungem la timp acolo decat daca printr-o minune patronul se gandeste sa ne dea jumate de zi libera pe care sa ne-o si plateasca. Intamplator, joi fiind Ziua Recunostintei la noi a fost zi scurta, cu plecare la 12. Bucuros nevoie mare, zic ca-mi rezolv problema, si-mi ridic diploma, si o pun frumos intr-o rama si ma uit la ea, ca oricum n-o sa-mi fie dat sa practic sociologia in viata asta. Ma bat cu traficul, trec prin spangi, prin glonti, prin fum, prin mii de baionete, ajung la biroul vietii transpirat, obosit ca un alergator de maraton, imi ridic invingator buletinul in aer si ma asez cuminte la coada de 5 metri (aproximativ 20,3 oameni – adica 20 de oameni si vreo 3 coate). Mai aveau jumatate de ora pana la inchidere. Stau, astept, transpir, astept, imi vine randul la 2 fara 10 minute. Respir usurat, intind buletinul, ii spun cu emotie promotia si facultatea, iar tanti – o fiinta mai acra decat faimoasele lucratoare de la posta, imi taie din scurt elanul: „n-ai fisa de lichidare, nici poze”. Trecand peste faptul ca am pretentia sa fiu „dumneavoastra” cu o tanti cu liceul economic facut, si nu „bai fraiere ia d-aici m„`e ca n-ai toate hartiile in regula”, m-am enervat la culme fiindca tin minte ca ieri ca NU AM PUTUT PREDA LUCRAREA DE LICENTA LA SECRETARIAT FARA DOUA POZE ATASATE SI FISA DE LICHIDARE COMPLETATA!!!!

Tanti, simtindu-mi nervii, binevoieste sa adauge „toti de la sociologie sunt asa” – intr-o incercare disperata de a deturna valul de injuraturi pe care-l simtea apropiindu-se  de la ea catre facultatea de sociologie care, vezi doamne, mi-a pierdut pozele si fisa de lichidare. Ma calmez, respir ca bovina dupa 10 hectare arate cu plugul de lemn, imi inghit dracii si dumnezeii si ii cer o fisa de lichidare. deja stiam ca nu am sanse sa ma intorc in aceeasi zi cu treburile rezolvate, asa ca am iesit de-acolo bodoganind.

Pentru cine stie jocuri RPG…pentru mine incepea acum un quest pentru 500 de puncte de experienta, 1000 gold si 3 artefacte: 3 stampile fermecate, una de la serviciul social, una de la biblioteca facultatii de sociologie, si una, cea mai valoroasa, de la biroul contabilitate, toate aflate in locatii separate, pazite de armate de monstri sub forma de femei frustrate, bulbucate, telenoveliste si semi-docte si armate cu o ghicitoare: „ce program cu publicul avem?” al carei raspuns iti deshidea sau inchidea calea spre una din stampile: 12-14, luni-joi. Alerg eroic, ma invart ca un coi intr-o caldare, gasesc serviciul social…in caminul facultatii de drept, incuiat cu interfon. Ma simteam ca un pervers care bantuie pe langa caminul fetelor asteptand sa se deschida usa de dinauntru. Insa asta am facut…am asteptat. Si timpul se scurgea pretios…pana intr-un final cand usa s-a deschis, am urlat un ALELUUUUUIAAAAAA din toti bojocii si am intrat, gasind-o pe tanti cu stampila pe picior de plecare. Din fericire, cred ca avusese o zi buna, pentru ca a binevoit sa imi dea si pix cu care sa completez fisa de lichidare, si pretioasa stampila. TRIIIINKKK! Quest log updated!New level achieved! (imi cer scuze cititorilor ne-jucatori pentru referintele din jocuri, insa sunt blogger jucator si n-am cum ma abtine 🙂  )

Inainte sa apuc sa ma uit pe harta sa ma lamuresc pe unde vine contabilitatea imi da prin gand sa ma duc la biblioteca facultatii de sociologie pentru stampila 2 – de la Sfanta Biblioteca cu Scrolluri Antice Dimitrie Gusti. Spellurile de acolo le invatasem cand eram doar un pre-sociolog de level 3, deci ma duceam direct la tinta pentru stampila care mi-ar fi asigurat asceza la level 5 SI pastrarea locului de munca. Insa, ghinion – ajung acolo si centrul de imprumut se inchisese de 10 minute. Ati ghicit ghicitoarea magica? Program zilnic pana la ora paishpeeee!!!

Dezamagit, imi aduc aminte ca biroul contabil e undeva la subsolul facultatii de drept, de unde tocmai venisem…si ca se inchide la ora doua. Asa ca am dat „end turn” si am luat-o incetisor spre casa, ca nu se mai putea…hotarat fiind sa ma intorc luni, ca deh, daca tot am liber, macar sa-mi rezolv problema. Insa luni…SURPRIZAAA! Concediu fara plata impus de Zeitatile Lumii de Sus care au baza in palatul Victoria, imposibil de atacat cu niste biete spelluri ca ale mele, sociolog de level 4, cu mana mica si skilluri in calculatoare.

Obosit, transpirat, plin de spume si de draci, am dat save game si-am lasat-o pe alta data. Cand va trebui sa-mi iau jumate de zi libera, pe banii mei, ca sa imi rezolv niste porcarii ce se puteau lejer rezolva daca universitatea bucuresti ar fi intrat in secolul 21 si-ar fi avut o nenorocita de baza de date informatizata, in asa fel incat un calculator sa stie automat ca n-am nici o datorie si sa-mi elibereze naibii licenta aia numai buna de sters la fund cu ea! Dar…traim in Romania si asta e un quest pe care numai palladinii de la level 50 in sus il pot duce la bun sfarsit.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Ministerul Transporturilor se-ntoarce!…in timp!

Mai 11, 2009

Dragi si drage, sambata asta am  trait o experienta demna de Zona Crepusculara. Cam o data, de doua ori pe luna, merg in weekend in vizita la socri, si, ca o putoare ce sunt ca sa fiu odihnit si sa nu zic ca m-am trezit si sambata cu noaptea-n cap, plec la 13.45 cu un rapid. Rapidul cu pricina e, de obicei, o sageata albastra care, in afara de scaunele alea incomode ca dracu’ , are tot confortul (si prin confort inteleg aer conditionat si respirabil, si nema navetisti cu papornite cu branza). Eh, sambata asta cand am ajuns in gara am trait un soc de zile mari. Pe linia pe care trebuia sa fie garata sagetzica mea, ce gasesc? Un…tren, ca sa-i zic asa, desi nu stiu cat de potrivit e termenul, format din 4 vagoane mai batrane ca mine, care aratau ca dupa razboi, si care erau si ele dotate cu tot confortul: aer conditionat de deschiderea geamurilor, scaune confortabile invelite`n musamaua aia maro (o mai tineti minte? e aia din acceleratele si personalele de demult) cu 8 (OPT!!) locuri in compartiment, si asortate cu toate speciile de navetisti cu putinta (navetistul manelist cu bere si seminte, navetistul ceafalat neplatitor de bilet, navetistul etnie conlocuitoare de culoare, navetistul ciuben transhumant cu papornitze cu branza et. al. ). Ce mai incolo-incoace, tot confortul pe care ti-l poate oferi un tren personal pe relatia Obor – Oltenita. Numai ca eu eram in gara de nord, platisem bilet de rapid, si mergeam in Rosiori, Teleorman, nu in Oltenita. Dupa ce mi-am revenit din soc si mi-am facut loc cu coatele printre toate soiurile de nespalati parfumati cu noul Fosse Septique, apa de din toaleta, m-am uitat atent la telefon, sa vad daca mai am semnal si daca data corespunde. Cine stie, poate intrasem intr-o anomalie spatio-temporala si iesiem in gara de nord acu` trei`j de ani. Spre surpriza mea, semnal aveam, si telefonul imi spunea ca sunt inca in 2009.

In timp ce ma asezam blestemand pe scaunul soios de musama, inghesuit intre 4 malaci frumos-mirositori, o faraoanca mai mult lata decat lunga si o studenta care nu parea deloc afectata de mediul toxic in care se asezase, mi-am dat seama ca nu eu calatorisem in timp: ministerul transporturilor fusese inghitit de gaura neagra pe care ei insisi  o creasera  in buget si se intorsese cu 30 de ani in timp, in vremurile cand vagoanele cu care calatoream erau cele mai moderne disponibile. Si astfel, cu un „crushioiu` ma`sii de treaba!” in gand, mi-am continuat drumul, transpirand ca un sudor de performanta, pana in urbea X. Cand am coborat, era sa pup pamantul. Dar nu de bucurie ca am iesit viu din vagoanele de gazare, ci pentru ca o baba artzagoasa ma impinsese cu papornitza cu branza si era sa musc cu dintzii de peron. Pentru ca, indubitabil, acum 30 de ani, ca si azi, chiar daca trenul stationeaza 15 minute, babele cu papornitze vor fi primele care se vor inghesui sa coboare, ridicandu-se in picioare cu juma` de ora inainte sa intre trenul in gara si stand priponite in usha pana la destinatie. Si apoi, daca nu le dai prioritate, te vor injura invariabil si te vor impinge, nu care cumva sa ramana ele cu cele 15 duzini de galeti, galetushe, bidoane, saci si papornite in tren.

In concluzie si ca incheiere, nu pot decat sa spun ca am avut o calatorie mirobolanta pentru care multumesc din inima partidului, cfr`ului, ministerului transporturilor si in acelasi timp ii transmit un calduros „`te-n gura de imbecil, treci `napoi cu burta pe carte” aluia care a afirmat ca nu se poate calatori in timp. Trenul de sambata sta dovada ca unii, daca vor, chiar pot rupe barierele spatio-temporale.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine! Ne vedem ieri!