Posts Tagged ‘ninsoare’

Amintiri din tranzitie: zapezile de-alta data

Februarie 9, 2010

Anul de gratie 2010: zapada se asterne peste Romania, asa cum e normal sa se intample iarna. Autoritatile se caca pe ele, drumurile se inchid, trenurile intarzie, femeile nasc acasa asistate de politistul satului. Doctorul-primar inchide scolile, deszapezirea arunca zapada de pe strazi pe trotuare, pensionarii isi rup oasele si ziarele titreaza cu litere de-o schioapa „Apocalipsa zapezii” si alte asemenea.

In 2010 ne sperie zapada si o vedem ca pe inamicul public numarul 1. Zilele astea zapada a depasit in popularitate chiar si mult-hulita gripa porcina si tzatzele lu’ Mantea. Dar lucrurile n-au stat tot timpul asa.

Anul de gratie 1996. Ciorbea e premier si ne serveste reforma pe paine. Eram  in clasa a 4a si ma durea in cot de reforma. Basescu nu scosese inca faimoasa fraza „iarna nu-i ca vara” si Mircea Badea nu-si pusese inca pene pe cur pentru ca facea emisiune la Tele7ABC cu Teo. Zapada a luat si atunci, ca in fiecare an, autoritatile prin surprindere. Dar masini erau mai putine, si n-a sarit nimeni cu microfonul in gura soferilor blocati in trafic pentru ca si moguli cu televiziune erau mai putini. Sau deloc.

In fine, sa revenim la zapada: a nins si in 1996, poate mai mult decat a nins anul asta. Sau poate eram noi mai mici de varsta si inaltime si ni se pareau troienele mai mari. Insa am mers la scoala, fara grija de gripa porcina, febra caineasca, tuse magareasca si troiene. Ne bulgaream in curtea scolii, aveam apa-n cizme, purtam pantaloni de lana si sosete asemenea, si ne durea in cot de frig. Dupa scoala si in weekend construiam de zor la cazemate – adevarate fortarete de zapada la care munceam cate 7, 8 copii odata ruland bulgari mai inalti decat noi si asezandu-i in forma de zid langa gardul curtii lui „nenea Tzicu” , a carui casa pe pamant supravietuise nu se stie cum sistematizarii comuniste si arata ca o farama de sat picata intre doua blocuri.

Nu ne dadeam sms`uri si nici buzzuri, ca n-aveam de pe ce, in schimb mergeam din usa-n usa cu „saru`mana, Cutarica iese afara?”. Si uite-asa ne faceam „echipa” de constructii si in doua zile cazemata era gata. Pentru siguranta, seara turnam si apa pe ea ca sa inghete peste noapte. Iar apoi, ascunsi dupa ziduri si cu provizii de bulgari insirati pe un fel de „rastel” improvizat, ne aparam „cetatuia” de „invadatorii” de la „scranciobele celelalte” – atat de mare era lumea noastra incat locul de joaca de la blocul vecin ne parea un fel de teritoriu strain, iar copiii de acolo, invariabil invadatori care vroiau sa ne distruga cazemata.

Si proiectele „arhitectonice” nu erau singura noastra ocupatie de iarna. Trotuarul de langa bloc, inclinat, drept, si lung de vreo 800 de metri (pana la prima intersectie) ne servea de derdelus de la prima ninsoare si pana dadea primaria cu sare pe el. Si ce daca treceau oameni pe acolo? Ii avertizam, se dadeau din calea noastra si nimeni nu era ranit. Nu tipa nimeni la noi ca incurcam circulatia, cu toate ca ne adunam pe trotuarul ala copii de la toate blocurile din jur. Ba mai mult, faceam „boburi” – siruri de cate 7, 8, 10 sanii – conducatorul primei sanii statea pe burta, se agata cu picioarele de a doua sanie, cel de pe a doua facea la fel, si tot asa pana obtineam un veritabil „trenulet”. Ne distram pana se lasa intunericul si nimeni nu si-a rupt vreodata picioare, maini, si alte oase.

Cert e ca iarna era cu totul altfel cu doar 15 ani in urma – mult mai putina panica, mult mai putine griji, mult mai putina mediatizare. Si ningea. ningea abundent in fiecare an, pentru ca asa e normal sa se intample iarna in climat temperat continental. Nimeni nu se mira ca ninge, cum se mira acum autoritatile si presa, de parca ar fi un miracol dumnezeiesc ca in decembrie, ianuarie, februarie, NINGE. Am auzit chiar voci care spuneau cu naduf ca incalzirea globala (!!!!!) ar fi de vina pentru ca ninge.

Adevarul e, insa, ca vorba aia veche cu zapezile de alta data e acum mai adevarata ca niciodata: nici nu mai ninge ca alta data, nici nu mai suntem noi obisnuiti, si nici copiii de acum nu se mai bucura de zapada cum ne bucuram noi. In fond, de ce s-ar bucura, cand pot sa arunce cu bulgari virtuali pe facebook?

Din troiene pe cale sa se topeasca, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Prima ninsoare peste Bucuresti: dupa ea, potopul

Ianuarie 8, 2009

Dupa cateva zile de ger zdravan, doua luni de iarna si sarbatori uscate, astazi cade prima ninsoare serioasa peste Bucuresti. Ninge frumos, cu fulgi mari, si relativ calm, insa daca nu se opreste in curand, ma astept la clasica stire „autoritatile au fost luate prin surprindere de venirea brusca a zapezii”. Ca si cum in ianuarie ar trebui sa avem musoni tropicali si canicula, nu ninsoare.

Desigur, alaturi de stirea repetata obsesiv si din ora in ora pe toate posturile de televiziune vor aparea nelipsitii reporteri de teren, infofoliti pana-n dinti, transmitand in direct din trafic cat de tragica e situatia pentru soferi. Si, evident, nici un reportaj de iarna n-ar fi complet fara opinia lu` nea Gogu` soferu`, care fie e enervat la culme ca autoritatile n-au scos plugurile pe strazi la timp, fie l-a prins ninsoarea exaaact cand se ducea si el sa-si puna cauciucuri de iarna, fie e taximetrist si ranjeste satisfacut, ca pentru el taxatorul merge chiar daca masina sta pe loc, fie e sofer RATB si povesteste cum a stat el o ora in intersectie la Razoare din cauza zapezii. Apoi se instaureaza „comandamente de iarna”…niste chestii care mie imi suna sinistru de tot…ca si cum iarna ar fi ceva dusman cotropitor si gigeii se aduna in buncare sa-si apere saracia si nevoile si neamul, si ii vezi la televizor cu niste moace mormantale cum planifica unde si cata sare sa arunce pe drum si cati sefi de la ADP sa concedieze fiindca n-au avut parcul auto pregatit din timp. Primarii de sectoare se lauda ca la ei e bine, primarul general injura in stanga si-n dreapta si ameninta cu concedieri in masa, claxoanele urla, Bucurestiul e o parcare imensa, stiristii lucreaza la foc continuu, tinichigii auto ranjesc bucurosi la gandul zecilor de loganuri tamponate pe care vor trebui sa le indrepte contra cost, ortopezii gipseaza batalioane de bunicute cazute la datorie, cativa boschetari mor inghetati, copilasii veseli se dau cu saniuta pe trotuar, ce bucurie! E iarna in Bucuresti!
V-am pupat pe portofele si s-auzim de bine!

Aritmetica si administratie publica

Noiembrie 27, 2008

Inspirat de Olivia si posturile ei despre realitati bucurestene, o sa va incant, dragii mosului, cu putina „artimetica” sa ne dezmortim de dimineata. Booon, asadar, se dau datele problemei: din Pipera, numita in continuare punctul A, pana la Soseaua Pipera-Tunari 196, numita in continuare „Loc de munca” sau „scarbici”, sunt, cu aproximatie, 10 kilometri, plus minus 2 kilometri. Microbuzul cu navetisti chiori de somn, numiti in continuare „oamenii muncii” pleaca la ora 7 fix din punctul A spre scarbici. Se dau conditiile urmatoare: sosea libera, o viteza medie (avand in vedere condusul preventiv si siguranta rutiera) de 50 kmh si un sofer experimentat. Se cere: in cat timp ajung navetistii chiori de somn oamenii muncii din punctul A la scarbici? si acum, ca-n culegerile alea de neam prost din clasele 1-4, sa dam si rezolvarea. In urma unui calcul simplu, aflam ca 50 kmh inseamna 50/60 = 0.83 km pe minut. Inmultim cu 10 km si aflam ca oamenii muncii ar trebui sa ajunga la servici in aproximativ 8.3 minute, pe care le rotunjim la 10, ca nah, mai da si soferu’ o prioritate, o maslina, o bujie. Urmand aceeasi logica, la intoarcere (exceptand situatiile in care continuumul spatio-temporal se crapa si distantele devin relative) timpul ar trebui sa fie cam acelasi. Boooooooooon, si acum, urcam putin nivelul, de la aritmetica de a 4a la nervi de masterat. De ce puii mei face omu’ muncii 35 de minute in loc de 10 pana la scarbici, si cand pleaca rupt in 14 de acolo, in loc sa se teleporteze pana la metrou, face O ORA? Aaa, hai maaa, ca ati ghicit deja: pentru ca la ora 7 exista un carnat de masini lung de la iesirea din Bucuresti si pana`n Pulahara, iar dup`amiaza carnatul se muta pe sensul invers, din Pulahara spre Bucuresti (n.r. : Pulahara = metafora peiorativa pentru „far far away”) N-are rost sa intru in detalii, ca de traficul bucurestean s-au scris romane intregi in ultimii ani, am vrut doar sa va zic cum vad eu problema. Nu, n-am solutii. Uite-asa, de aia, ca nu-s platit si nici ales de bobor sa rezolv problemele astea. Si uite-asa ajungem la capitolul 2 al scrierii de azi: administratia publica, in special, si administratia publica pe timp de iarna, in particular.

O stiti pe-aia cu „autoritatile au fost luate prin surprindere de venirea brusca a iernii si utilajele de deszapezire nu au putut fi scoase pe teren. locuitorii oraselor afectate de ninsorile abundente din ultimele zile injura printre dinti si ridica pumnul spre cer in semn de protest”. Stirea asta o auzim in fiecare iarna de la ultimul cretacic incoace. Pai ma baieti ma…rumanika noastra draga se afla (inca – nu se stie, cu incalzirea asta globala) in climat temperat fratilor…stiti voi, v-a explicat tovarasa de geografie: 4 anotiimpuri ma baieti maaa. Draagilor, scumpilor, iubitilor, va pupa taica`n frunce de mumosi ce sunteti, iarna NINGE ma baieti ma…nu pot sa-nteleg de ce va ia mereu prin surprindere iarna, e NORMAL sa ninga in decembrie, fratilooor! daca ramaneati cu ochii cascati si buza umflata in IULIE ca v-a prins zapada si nu stiti ce sa faceti cu ea, intelgeam. Da’ in decembrie bre?! En fin, sa zicem ca va inteleg, doar si pe mine ma ia mereu prin surprindere cand cad frunzele din copaci toamna, cand infloreste magnolia primavara, cand sunt 75 de grade la umbra vara. Minuni ale naturii frate, sa vezi si sa nu crezi! Da’ ziua de salariu nu va ia niciodata prin surprindere, a? ca n-am auzit pana acuma la stiri ceva de genu` „salariatii primariilor din tara au fost luati prin surprindere de venirea brusca a chenzinei pe luna in curs. Toate activitatile s-au blocat si a fost convocat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta pentru a se decide abordarea problemei ridicarii salariilor.” Da’ asta n`o sa se intample niciodata, stim cu totii ca rupeti usa pe 15 sa ajungeti la cel mai apropiat bancomat sa va scoateti lefurile. Si asa, in concluzie, ca sa ma intorc la subiectul initial, NICI pentru problema zapezilor nu am solutie. Motivele sunt aceleasi ca mai sus.

Eh, cam atat pentru azi, ca iar am scris nuvele. V-am pupat pe portofele si s-auzim de bine!