Posts Tagged ‘nostalgie’

Amintiri din tranzitie: zapezile de-alta data

Februarie 9, 2010

Anul de gratie 2010: zapada se asterne peste Romania, asa cum e normal sa se intample iarna. Autoritatile se caca pe ele, drumurile se inchid, trenurile intarzie, femeile nasc acasa asistate de politistul satului. Doctorul-primar inchide scolile, deszapezirea arunca zapada de pe strazi pe trotuare, pensionarii isi rup oasele si ziarele titreaza cu litere de-o schioapa „Apocalipsa zapezii” si alte asemenea.

In 2010 ne sperie zapada si o vedem ca pe inamicul public numarul 1. Zilele astea zapada a depasit in popularitate chiar si mult-hulita gripa porcina si tzatzele lu’ Mantea. Dar lucrurile n-au stat tot timpul asa.

Anul de gratie 1996. Ciorbea e premier si ne serveste reforma pe paine. Eram  in clasa a 4a si ma durea in cot de reforma. Basescu nu scosese inca faimoasa fraza „iarna nu-i ca vara” si Mircea Badea nu-si pusese inca pene pe cur pentru ca facea emisiune la Tele7ABC cu Teo. Zapada a luat si atunci, ca in fiecare an, autoritatile prin surprindere. Dar masini erau mai putine, si n-a sarit nimeni cu microfonul in gura soferilor blocati in trafic pentru ca si moguli cu televiziune erau mai putini. Sau deloc.

In fine, sa revenim la zapada: a nins si in 1996, poate mai mult decat a nins anul asta. Sau poate eram noi mai mici de varsta si inaltime si ni se pareau troienele mai mari. Insa am mers la scoala, fara grija de gripa porcina, febra caineasca, tuse magareasca si troiene. Ne bulgaream in curtea scolii, aveam apa-n cizme, purtam pantaloni de lana si sosete asemenea, si ne durea in cot de frig. Dupa scoala si in weekend construiam de zor la cazemate – adevarate fortarete de zapada la care munceam cate 7, 8 copii odata ruland bulgari mai inalti decat noi si asezandu-i in forma de zid langa gardul curtii lui „nenea Tzicu” , a carui casa pe pamant supravietuise nu se stie cum sistematizarii comuniste si arata ca o farama de sat picata intre doua blocuri.

Nu ne dadeam sms`uri si nici buzzuri, ca n-aveam de pe ce, in schimb mergeam din usa-n usa cu „saru`mana, Cutarica iese afara?”. Si uite-asa ne faceam „echipa” de constructii si in doua zile cazemata era gata. Pentru siguranta, seara turnam si apa pe ea ca sa inghete peste noapte. Iar apoi, ascunsi dupa ziduri si cu provizii de bulgari insirati pe un fel de „rastel” improvizat, ne aparam „cetatuia” de „invadatorii” de la „scranciobele celelalte” – atat de mare era lumea noastra incat locul de joaca de la blocul vecin ne parea un fel de teritoriu strain, iar copiii de acolo, invariabil invadatori care vroiau sa ne distruga cazemata.

Si proiectele „arhitectonice” nu erau singura noastra ocupatie de iarna. Trotuarul de langa bloc, inclinat, drept, si lung de vreo 800 de metri (pana la prima intersectie) ne servea de derdelus de la prima ninsoare si pana dadea primaria cu sare pe el. Si ce daca treceau oameni pe acolo? Ii avertizam, se dadeau din calea noastra si nimeni nu era ranit. Nu tipa nimeni la noi ca incurcam circulatia, cu toate ca ne adunam pe trotuarul ala copii de la toate blocurile din jur. Ba mai mult, faceam „boburi” – siruri de cate 7, 8, 10 sanii – conducatorul primei sanii statea pe burta, se agata cu picioarele de a doua sanie, cel de pe a doua facea la fel, si tot asa pana obtineam un veritabil „trenulet”. Ne distram pana se lasa intunericul si nimeni nu si-a rupt vreodata picioare, maini, si alte oase.

Cert e ca iarna era cu totul altfel cu doar 15 ani in urma – mult mai putina panica, mult mai putine griji, mult mai putina mediatizare. Si ningea. ningea abundent in fiecare an, pentru ca asa e normal sa se intample iarna in climat temperat continental. Nimeni nu se mira ca ninge, cum se mira acum autoritatile si presa, de parca ar fi un miracol dumnezeiesc ca in decembrie, ianuarie, februarie, NINGE. Am auzit chiar voci care spuneau cu naduf ca incalzirea globala (!!!!!) ar fi de vina pentru ca ninge.

Adevarul e, insa, ca vorba aia veche cu zapezile de alta data e acum mai adevarata ca niciodata: nici nu mai ninge ca alta data, nici nu mai suntem noi obisnuiti, si nici copiii de acum nu se mai bucura de zapada cum ne bucuram noi. In fond, de ce s-ar bucura, cand pot sa arunce cu bulgari virtuali pe facebook?

Din troiene pe cale sa se topeasca, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Amintiri din tranzitie episodul fara numar: Ana avea mere. I-au ramas doar cotoarele

Februarie 10, 2009

Din cand in cand mai arunc un ochi pe net si-mi aduc aminte asa, ca prin ceata, ca am blog. Stiu ca am rarit-o grav cu scrisul, dar am ajuns la concluzia ca d`aia mi-am facut blog, ca sa scriu cand imi vine, si bine, nu copy-paste la articole de ziar. Printre alte planuri pe care le am pentru imbunatatirea blogului se numara si relansarea serialului cu amintiri din tranzitie, de data asta, sper, cu mai multe comentarii din partea voastra si povestioare despre primii ani `90.

Astazi ne vom aminti cu drag despre invatamantul ultramodern din primii ani de dupa lovilutie. Abecedare cu coperti groase de carton, carti de aritmetica asemenea, caiete tip 1 si 2, si nu in ultimul rand programa scolara care inca nu scosese capul bine din comunism. Propozitiile tip din abecedare mi-au ramas infipte`n creier pana azi si nu cred ca o sa le uit vreodata: „Ana are mere. Petru are pere.”   „Tatal meu e tractorist. El da tarii paine.”  „Parvu are paine.” …si multe multe alte asemenea fraze tip la care astazi boboceii din clasa 1 ar rade copios. Aaaa, si apropo: cine-si mai aduce aminte de povestioarele alea moralizatoare cu mama care poate hrani 3 pui dar 3 pui nu pot ingriji o mama si zboara singuri spre tarile calde, copilul care vine la scoala cu pantofii murdari pentru ca parintii au uitat sa-i curete si doamna invatatoare ii spune ca el e dator sa curete pantofii parintilor, fratiorul nespalat si imbracat ponosit cu hainele fratelui mai mare din cauza saraciei, si multe alte asemenea? Eh…stiu ca de-obicei sunt carcotas, insa de data asta trebuie sa recunosc ca poate n-ar fi rau sa invete si copiii de acum niste povestioare moralizatoare…poate nu s-ar mai rupe in bataie pe holuri la varste din ce in ce mai fragede.

V-ati gandit vreodata cum ar suna astazi propozitiile din abecedarul copilariei? „Ana are iPOD. Petre are laptop.”  „Tatal meu e senator. El da tarii m**e.” (multe).  „Parvu are chipsuri.” „Colega din spate are tzatze.”

In alta ordine de idei, clasele primare n-au insemnat doar carti comuniste si texte cu subinteles. Cine isi aduce aminte (daca a avut asa ceva) de podul de flori din clasa 1? Sau de excursiile cu clasa? Vreau sa mai aud amintiri din clasele primare, nu va sfiiti, vreau sa stiu tot tot tot 🙂 ati luat coronita? v-au fotografiat parintii in careu? aveati cate un parinte in clasa pentru fiecare chestie ce trebuia rezolvata? noi aveam – parinte responsabil cu filmatul evenimentelor, parinte care ne facea rost de autocar cand mergeam in excursii, parinte responsabil cu de toate. Serbarile de craciun, ooo daa, serbarile de craciun…in clasa a 3a m-au pus sa ma costumez in MC, si nu ma refer la nene din ala care vorbeste repede si freaca discuri 🙂

Ma opresc, ca ma apuca nostalgia bancilor cu planseu de PAL, geamurilor cu 8 ochiuri si plasa de gard, tablelor vopsite cu linii ajutatoare, si vietii fara griji…

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

P.S. : Aceasta postare este dedicata partial doamnei Bahrinceanu Maria, un pedagog de exceptie, cum rar se mai gasesc, cu un suflet mare si o rabdare nemarginita, care mi-a pus stiloul in mana si m-a facut om. Va multumesc pentru cei mai frumosi 4 ani de scoala, doamna invatatoare.

Amintiri din tranzitie – Azi, sucul TEC si bomboanele cu calciu

Octombrie 25, 2008

Vecinul de blogosfera I. T. Morar gazduieste din cand in cand discutii cu tema amintiri din comunism. Aveam 3 ani la lovilutie, asa ca n-am amintiri din zona aia. In schimb primii ani `90 mi`i amintesc  cu drag ca fiind anii copilariei mele din spatele blocului A12 de pe strada Marasesti. Pe langa o sumedenie de jocuri cu care ne enervam vecinii comunisti, imi aduc aminte de produsele care au invadat tanara economie de piata romaneasca.

Mai tineti minte sucul TEC? Sifonul ala colorat, la cateva sute de lei (vechi) paharul, pe care il beam toti fara sa ne temem de E-uri, cancere si mai stiu eu ce? Aveam TEC la coltul blocului, aveam TEC peste drum de bloc, aveam TEC in cartierul vecin, la tot pasul era cate`o dugheana cu sifon colorat numai bun de racorit picimea. Cu timpul dughenele s-au transformat in mini-marketuri si sucul cu pricina a disparut.

O alta minune a capitalismului timpuriu erau bomboanele cu calciu. Asa le ziceam noi. Erau niste dropsuri de portocale, care aveau capetele efervescente si te piscau la limba. Nu tin minte exact cat costau, oricum in jurul a 10-20 de lei (vechi) bucata. Iar, se gaseau peste tot, si le mancam in prostie. Cum puneam mana pe ceva maruntis, fuga la Adisim sau la TEC (primele magazine „privatizate” din jurul lui A12) sa ne luam bomboane cu calciu. Bobo stie 🙂 au disparut si alea dupa o vreme, le-au inlocuit alte minunatii.

Voi ce amintiri aveti din primii ani `90?