Posts Tagged ‘pipera’

In Romania, moartea vine pe trotuar

Septembrie 22, 2009

Dimineata. 6.45 AM. Pipera metrou. Amortit de somn, cu castile in urechi si tigara-n bot, astept pe trotuarul din fata gurii de metrou sa ma sui in busul ce-mi va transporta corpul pe jumate adormit la munca. O zi tipica, racoare, praf, un tramvai plin cu muncitori din schimbul de noapte trece hurducaind si gemand din toate incheieturile. Eu fumez, Nightwish bubuie in urechi, si deodata, o mana ferma ma apuca de-un umar si ma trage intr-o parte.

Trezit brusc din reverie, nu apuc sa-l injur pe proprietarul mainii cu pricina fiindca la cativa centimetri de mine trece, nepasator, cu spatele, un camion de paine. Pe trotuar. Camionul. In loc sa-l injur, imi scot o casca, ii multumesc omului (care tocmai ma salvase de la o moarte foarte penibila – facut terci de masina de paine – aproape  la fel de penibil ca un amic de-al meu care era cat pe-aci sa fie calcat de DRIC). Camionul cu paine urcase pe trotuar ca sa traga la scarile gurii de metrou – cel mai apropiat loc de alimentara din statie care trebuia aprovizionata la prima ora. Insa Dorel Camionagiul, avand permisul luat la Pitesti, nu cunostea conceptul de oglinda retrovizoare, claxon, sau macar  un „da-te`n mortii ma`tii mai incolo” urlat pe geam. Ora fiind mica, somnul mare, si socul intamplarii proaspat, nu mi-am dat seama decat mai tarziu prin ce trecusem. Si atunci m-am pus pe injurat. In gand, fiindca Dorel plecase deja spre alimentarele patriei cu paine pentru oamenii muncii. Poate daca eram cocalar si ascultam muzica la telefon, fara casti, nu mai pateam asta. Poate daca eram mai intepat, ma duceam la soferul ala si-l scuipam intre ochi pentru ca s-a urcat pe trotuar fara sa se asigure. Poate daca nu eram in Bucuresti, Romania, aveam siguranta ca nu voi muri strivit de un camion, pe trotuar, pentru o activitate atat de banala precum tigara de dimineata cu muzica in casti.

Dar – ghinion de nesansa – m-am nascut si traiesc in Romania, asa ca nu-mi ramane decat intrebarea: si bloggerii se calca cu masina, nu-i asa?

In incheiere, traditionalul „Muriti!” istodoresc merge spre soferii de distributie care se urca cu camioanele/dubele pe trotuare – mai bine ei, decat eu.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Inveselirea de dimineata si idei pentru o carte

Martie 26, 2009

Dragi si drage, vorba lu` oly revine cu intamplari ciudat-dubioase din viata de navetist. Azi dimineata, pe la 6 si vreo 20, asteptam ca omu` muncii metroiu` vietii sa ma duc in Piperaland. Pregatesc castile, ma uit la niscai publicitate, meteo, stiri la plasmele de pe peron (macar pe peron daca acasa n`am 🙂 ) siiii, deodata, apare un moshuletz simpatic (si e lucru mare sa zic eu despre un moshuletz ca e simpatic – se intampla doar cand nu ne injuram in RATB), cu palarie, palton d`ala subtire, lung, crem, tipul de pedofil profesionist sau exhibitionist de colt de strada. Si-asa cum ma uitam eu in gol la ecrane, ma trezeste din reverie: „Vezi ca ai un paianjen pe guler”. „Un ce?” . „Un paianjen pe guler, n-auzi?”. Eu, arahnofob (insectofob in general) bolnavicios, ma dau doi pasi in spate, ma panichez, ma scutur si baigui „unde? undeee?!”. La care mosulica zambeste pervers si zice „ia vino mai aproape, ca-ti arat”. Io, naiv si nedormit, ma aplec spre el, la care moshuletzu` imi sopteste la ureche: „1-0” si incepe sa rada asa printre buze ca o hiena, in timp ce se indeparteaza spre capatul peronului. Io raman mut vreo doua secunde, ma prind de poanta (deh, dureaza procesarea informatiei la ora aia, se misca greu neuronu`, doarme sinapsa, materia cenusie protesteaza mai ceva ca sindicalistii din invatamant) si incep sa rad ca prostu` de unu` singur pe peron. Intre timp apare si metroiu`, atentie se deschid usile, atentie se inchid usile, mie-mi urla Rammstein in casti si rad in continuare ca bou` de unu` singur. Dupa ce am reusit sa atrag privirile curioase ale zilierilor semi-adormiti, mi-am dat seama ca e cazu` sa rad mai in sinea mea, ca ma fac de jena. Si-ote asa, un moshulet simpatic a reusit sa imi inveseleasca ziua la ore imposibil de matinale. Am ajuns la munci, si din cand in cand in timpu` zilei ma mai apucam sa rad din senin schizo-style. Pentru ca-mi aminteam de moshulet si paianjenul lui imaginar.

In cu tooootul alta ordine de idei, vreau sa scriu o carte. Scriam in prostie cand eram mai tinerel, si la un moment dat m-am oprit naiba stie de ce. Si-acuma, simt ca e o carte-n mine si ma screm s-o scot. Problema e ca habar n-am despre ce e cartea, unde se intampla, cine-s personajele si cam in ce zona literara se incadreaza. Cert e ca ma roade chestia asta de ceva timp, asa ca daca cineva are chef sa-mi sugereze despre ce sa scriu, promit ca va dedic o pagina din aia lacrimogena la inceput cu „multumesc lu` cutare, cutare, cutare, eternele mele surse de inspiratie, care m-au sustinut si m-au impins de la spate sa scriu aceasta carte”. Asta cu cartea e din seria „constipatie intelectuala”, cand ma roade constiinta sa creez, si imi fac planuri din alea megalomane despre proiecte fantasmagorice care nu trec de faza de proiect. Dar daca ma ajutati, poate iese ceva de data asta. Daca nu, facem un film. Sau o piesa de teatru modern. Sau un film despre o carte despre teatrul modern. Sau un volum de haiku. Ceva, ceva tot iese. Asa ca astept sugestii.

Pana atunci, v-am pupat  pe portofele si s-auzim de bine!

De ce suge CFR-ul (compania, nu echipa de fotbal)

Ianuarie 28, 2009

Dragi si drage, bine v-am regasit la o noua editie „De ce suge X”. Astazi ne ocupam de Caile Ferate Romane, cunoscute si ca CFR. In afara faptului ca isi impart numele cu o echipa (din cate am auzit, bunicica) de fotbal, baietii de la CFR sunt total paraleli cu ce inseamna transport feroviar performant.

Daca as vrea sa fac din asta un post serios, as lua la puricat toaate defectele CFR`ului, dar nu cu asta v-am obisnuit. Asa ca o sa va povestesc o mica intamplare din  care o sa deduceti si singuri de ce suge cefereu`. Saptamana trecuta ma`ntorceam cu viteza luminii de la munca (zic cu viteza luminii si bat in lemn, pentru ca de vreo 3 saptamani incoace se misca fluent traficul pe Pipera-Tunari si nu vreau sa-l deochi). Eh, si exact la granita Bucurestiului, biip-biiip-biip-biip, bariera lasata. Si stam. Si stam…si stam iar…vreo 20 de minute tot stam…in spatele nostru coloana de vreo 1 km de masini..si stam…si nu trece nici un tren. Bariera, in continuare lasata, biip-biip-biip, rontzai unghii, raspund cu „ba pe-a ma-tii” la fiecare bipaitura, ma uit cu infrigurare in stanga si`n dreapta…nimic. Bariera jos, tren nix. In fine dupa vreo 25 de minute se vede, venind agale dinspre gara de nord, o sageata albastra. Culmea tehnologiei, victoria omului asupra metalului, tren albastru fara cai, masina mica unde-l duci pe Ionica, lalala,  ce sa mai? o minune…care venea, sau…ma rog, se taraia, cu aproximativ  10 km la ora. Respir usurat, ma relaxez, ma las pe spate si dau sa`nchid ochii in acele magice 30 de secunde pe care calculam eu ca le mai am de petrecut in fata barierei. Nooo…n-ai sa vezi. Trenul lesina la 5 metri in fata barierei si se opreste. Liniste mormantala. Mai trec 5 minute infernale…masinaria se pune in miscare….face 10 metri…SIIIII….SIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII….se ridica bariera?! NUUU!! Moare ditai sageata albastra in mijlocul strazii. Da, ati auzit bine, perpendicular pe axul drumului se oprise minunea tehnologiei suedeze asamblate la Arad. Acuma…nu doar ca nu se mai ridica bariera…da` chiar de s-ar fi ridicat, trebuia sa treci prin tren ca sa ajungi pe partea cealalta si stim cu totii ca asta e cam imposibil din cauza Presedintelui Cosmic care a binevoit sa aprobe legile fizicii.

Dupa inca vreo 3 minute…stupoare! Agale, pe sine, din spate, veneau 3 CFRisti. Sageata deschide usile, ceferistii urca, sageata pleaca mai departe, bariera se ridica, eu realizez de ce se oprise trenul de 2 ori, injur scrasnind din dinti pe ceferisti, pe mama lor, pe bunicul lor si toate rudele lor pana la spitza a 7a, dupa ce termin cu ei, trec la mecanic, apoi la bariera, apoi la injuraturi cu caracter cathartic general. Si cand m-am trezit, era Pipera. Si m-am pus pe ganduri: ce pushca lu’ vasile paduraru’ mai e si cu asta? Unde, in lumea civilizata, mai opreste trenu’ in mijlocu’ strazii ca sa astepte 3 impiegati ametiti care tre’ sa ajunga la Lehliu?

Va las sa va ganditi la tema asta, va pup pe portofele, si s-auzim de bine!

Aritmetica si administratie publica

Noiembrie 27, 2008

Inspirat de Olivia si posturile ei despre realitati bucurestene, o sa va incant, dragii mosului, cu putina „artimetica” sa ne dezmortim de dimineata. Booon, asadar, se dau datele problemei: din Pipera, numita in continuare punctul A, pana la Soseaua Pipera-Tunari 196, numita in continuare „Loc de munca” sau „scarbici”, sunt, cu aproximatie, 10 kilometri, plus minus 2 kilometri. Microbuzul cu navetisti chiori de somn, numiti in continuare „oamenii muncii” pleaca la ora 7 fix din punctul A spre scarbici. Se dau conditiile urmatoare: sosea libera, o viteza medie (avand in vedere condusul preventiv si siguranta rutiera) de 50 kmh si un sofer experimentat. Se cere: in cat timp ajung navetistii chiori de somn oamenii muncii din punctul A la scarbici? si acum, ca-n culegerile alea de neam prost din clasele 1-4, sa dam si rezolvarea. In urma unui calcul simplu, aflam ca 50 kmh inseamna 50/60 = 0.83 km pe minut. Inmultim cu 10 km si aflam ca oamenii muncii ar trebui sa ajunga la servici in aproximativ 8.3 minute, pe care le rotunjim la 10, ca nah, mai da si soferu’ o prioritate, o maslina, o bujie. Urmand aceeasi logica, la intoarcere (exceptand situatiile in care continuumul spatio-temporal se crapa si distantele devin relative) timpul ar trebui sa fie cam acelasi. Boooooooooon, si acum, urcam putin nivelul, de la aritmetica de a 4a la nervi de masterat. De ce puii mei face omu’ muncii 35 de minute in loc de 10 pana la scarbici, si cand pleaca rupt in 14 de acolo, in loc sa se teleporteze pana la metrou, face O ORA? Aaa, hai maaa, ca ati ghicit deja: pentru ca la ora 7 exista un carnat de masini lung de la iesirea din Bucuresti si pana`n Pulahara, iar dup`amiaza carnatul se muta pe sensul invers, din Pulahara spre Bucuresti (n.r. : Pulahara = metafora peiorativa pentru „far far away”) N-are rost sa intru in detalii, ca de traficul bucurestean s-au scris romane intregi in ultimii ani, am vrut doar sa va zic cum vad eu problema. Nu, n-am solutii. Uite-asa, de aia, ca nu-s platit si nici ales de bobor sa rezolv problemele astea. Si uite-asa ajungem la capitolul 2 al scrierii de azi: administratia publica, in special, si administratia publica pe timp de iarna, in particular.

O stiti pe-aia cu „autoritatile au fost luate prin surprindere de venirea brusca a iernii si utilajele de deszapezire nu au putut fi scoase pe teren. locuitorii oraselor afectate de ninsorile abundente din ultimele zile injura printre dinti si ridica pumnul spre cer in semn de protest”. Stirea asta o auzim in fiecare iarna de la ultimul cretacic incoace. Pai ma baieti ma…rumanika noastra draga se afla (inca – nu se stie, cu incalzirea asta globala) in climat temperat fratilor…stiti voi, v-a explicat tovarasa de geografie: 4 anotiimpuri ma baieti maaa. Draagilor, scumpilor, iubitilor, va pupa taica`n frunce de mumosi ce sunteti, iarna NINGE ma baieti ma…nu pot sa-nteleg de ce va ia mereu prin surprindere iarna, e NORMAL sa ninga in decembrie, fratilooor! daca ramaneati cu ochii cascati si buza umflata in IULIE ca v-a prins zapada si nu stiti ce sa faceti cu ea, intelgeam. Da’ in decembrie bre?! En fin, sa zicem ca va inteleg, doar si pe mine ma ia mereu prin surprindere cand cad frunzele din copaci toamna, cand infloreste magnolia primavara, cand sunt 75 de grade la umbra vara. Minuni ale naturii frate, sa vezi si sa nu crezi! Da’ ziua de salariu nu va ia niciodata prin surprindere, a? ca n-am auzit pana acuma la stiri ceva de genu` „salariatii primariilor din tara au fost luati prin surprindere de venirea brusca a chenzinei pe luna in curs. Toate activitatile s-au blocat si a fost convocat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta pentru a se decide abordarea problemei ridicarii salariilor.” Da’ asta n`o sa se intample niciodata, stim cu totii ca rupeti usa pe 15 sa ajungeti la cel mai apropiat bancomat sa va scoateti lefurile. Si asa, in concluzie, ca sa ma intorc la subiectul initial, NICI pentru problema zapezilor nu am solutie. Motivele sunt aceleasi ca mai sus.

Eh, cam atat pentru azi, ca iar am scris nuvele. V-am pupat pe portofele si s-auzim de bine!