Posts Tagged ‘romania’

Romania in greva…sau nu

Mai 31, 2010

Buna ziua dumneavoastra si telespectatorilor dumneavoastra, zic. Un inceput suficient de cretin si prafuit pentru ceea ce urmeaza sa scriu. E acel salut stupid si placid pe care analistii mai batranei sau mai putin telegenici il folosesc cand sunt invitati pe la tv. E acel salut pe care il foloseste nea Cornel de la 2 cand suna sa intre in direct la emisiunile de neam prost care iau opinii de la telespectatori. E un salut potrivit pentru situatia in care ne aflam. Pentru ca mi se pare ca toata tara s-a intors cu curu`n sus, sau a fost populata peste noapte numai cu Dorei si Cornei care nu inteleg ca de unde nu e, nici dumnezeu nu cere.

Ies precum oile in strada agitati de PSD (care, intre noi fie vorba, mi se pare ca spera intr-o lovitura de stat), fara sa-si puna capul ala de bugetari cu loc caldut in birouri la contributie. Pentru ca daca ar gandi cu capul in loc sa gandeasca cu portofelul si-ar da seama ca NU SUNT BANI. Nu sunt, si gata. Suntem in prag de faliment, ne-am imprumutat de la FMI, vin vremuri grele, dar ASTA E! Degeaba urla ca descreieratii jos guvernul, jos Basescu. Astea sunt toate sloganuri pe care le-au primit de-a gata de la agitatorii pesedeului. Chiar daca vine alt guvern, chiar daca vin alte 5 guverne unul dupa celalalt, daca NU SUNT BANI, NU vor avea de unde sa le dea inapoi procentele luate. Si bani chiar NU sunt.

Nu pun in discutie aici modul in care s-a ajuns sa nu mai fie bani. Da, s-a furat, s-a devalizat, s-au deservit clientele politice in defavoarea cetateanului. Da, s-au facut toate astea. Dar faptul e implinit. Banii nu mai sunt. Nu e momentul acum sa urlam in strada ca vrem guvern nou – ca acel guvern nou nu va face decat sa isi planga in pumn ca „ceilalti” l-au lasat falit. Trebuie un pic de solidaritate, un pic de intelegere, si un pic de rabdare, cu toate ca inotam intr-un rahat mai adanc decat poate trage orice vidanja. Trebuie ca oamenii sa nu se lase transformati in mase de manevra, fiindca fix asta se incearca: manipularea lor, transformarea lor in protestatari docili care repeta mecanic sloganuri invatate de la propagandistii partidului rosu.

Asta am avut de spus despre ce se intampla. Inca doua vorbe despre CUI i se intampla: nu am nici un pic de mila pentru: 1. pensionari – nenorocitii care au fost fie securisti, fie colaboratori intr-un fel sau altul, iubitori de Ceausescu, mancatori de adidasi de porc si apoi votanti ai criminalului Iliescu. Nu am nici un pic de mila pentru ei. Sa moara de foame, sa li se ia pensiile de tot, daca e nevoie. Plang ca tampitii dupa ce ei cu manuta lor i-au dat 3 mandate bolsevicului Iliescu. Acum, sa culeaga roadele, n-au decat!

2. Profesori – de fiecare data cand fac greva, apar printre ei spargatori de greva, fricosi slabi de inger care se lasa intimidati si nu se solidarizeaza cu cauza colegilor lor. Apoi se lasa momiti de bomboanele otravite de la guvern si revin la catedra, mai docili ca niciodata. Ca si pensionarii, ei culeg roadele propriei lor neputinte de a protesta unit si eficient.

3. Functionarii-balast din sistemul public. Nu are cum sa-mi fie mila de sutele de mii de functionari publici IN PLUS care se inghesuie in birouri ca sa bea cafea 7 ore din 8 dupa principiul „timpu` trece lefa merge”. In loc de aceste scaderi care se intampla pentru a recupera bani la buget, ar fi MULT mai eficient sa se scape de balastul din administratia publica. Cateva sute de mii de functionari ar fi suficient. Am toata simpatia pentru functionarii care-si fac treaba, pentru oamenii din primarii care sunt treziti cu noaptea-n cap, luati de-acasa in weekend si stau mereu la dispozitia cetateanului. Dar CEILALTI – sa plece, sau sa munceasca eficient. Si daca au impresia ca la stat e greu, sa mearga la privat sa vada ce bine le-o mai fi.

Cam atat, sper sa apuc sa mai scriu inainte sa vina vreo revolutie populara sau alte evenimente din astea tragi-comice. Din mijlocul evenimentelor, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Cum mi-am petrecut sfarsitul lunii

Decembrie 3, 2009

Sfarsitul lui noiembrie a venit cu doua lucruri: 4 zile libere, si inceputul lui decembrie. Dupa ce am dormit de vineri pana duminica (cu mici intreruperi pentru mancat, vazut un film, mers la buda), luni am zis ca e timpul sa mai scot si eu nasul in lume. Asa ca am iesit cu niste „prekini”, cum ar zice Groparu, si cu nevasta din dotare sa punem la cale revelionul. Boon, pana aici nimic anormal. Nu v-am spus insa ce am facut joi dup`amiaza si luni dimineata. Ca daca va spuneam, foc imi iesea din taste, si multi dumnezei se bateau cu sfintii, dracii, crucile si mortii la gura mea.

Pentru ca de vreun an jumate sunt mandru licentiat in sociologie, a venit vremea (adica ma preseaza secretariatul masterului si tanti de la resurse umane de pe plantatie) sa arat si eu o bucata de hartie cu poza mea pe ea ca sa vada oamenii aia ca n-am facut facultatea la Spiru. Ohohoo, dragii mei, d-apoi credeti ca-i asa usor sa pui mana pe hartia aia in Bucuresti? (as zice in Romania, dar nu stiu cum merge treaba in alte centre universitare – astept feedback de la Manjusri pe tema asta).

In primul rand, biroul acte de studii al Universitatii. Mari oameni, deosebiti, pupa`i`ar tata in frunce sa-i pupe de fromoshi ce-s ei – au program cu publicul DOUA ore pe zi, de la ora 12 la ora 14 de luni pana joi. Noi, fraierii care muncim NOUA ore pe zi, nu doar doua si restul cafele, tabloide si barfe,  n-avem nici o sansa sa ajungem la timp acolo decat daca printr-o minune patronul se gandeste sa ne dea jumate de zi libera pe care sa ne-o si plateasca. Intamplator, joi fiind Ziua Recunostintei la noi a fost zi scurta, cu plecare la 12. Bucuros nevoie mare, zic ca-mi rezolv problema, si-mi ridic diploma, si o pun frumos intr-o rama si ma uit la ea, ca oricum n-o sa-mi fie dat sa practic sociologia in viata asta. Ma bat cu traficul, trec prin spangi, prin glonti, prin fum, prin mii de baionete, ajung la biroul vietii transpirat, obosit ca un alergator de maraton, imi ridic invingator buletinul in aer si ma asez cuminte la coada de 5 metri (aproximativ 20,3 oameni – adica 20 de oameni si vreo 3 coate). Mai aveau jumatate de ora pana la inchidere. Stau, astept, transpir, astept, imi vine randul la 2 fara 10 minute. Respir usurat, intind buletinul, ii spun cu emotie promotia si facultatea, iar tanti – o fiinta mai acra decat faimoasele lucratoare de la posta, imi taie din scurt elanul: „n-ai fisa de lichidare, nici poze”. Trecand peste faptul ca am pretentia sa fiu „dumneavoastra” cu o tanti cu liceul economic facut, si nu „bai fraiere ia d-aici m„`e ca n-ai toate hartiile in regula”, m-am enervat la culme fiindca tin minte ca ieri ca NU AM PUTUT PREDA LUCRAREA DE LICENTA LA SECRETARIAT FARA DOUA POZE ATASATE SI FISA DE LICHIDARE COMPLETATA!!!!

Tanti, simtindu-mi nervii, binevoieste sa adauge „toti de la sociologie sunt asa” – intr-o incercare disperata de a deturna valul de injuraturi pe care-l simtea apropiindu-se  de la ea catre facultatea de sociologie care, vezi doamne, mi-a pierdut pozele si fisa de lichidare. Ma calmez, respir ca bovina dupa 10 hectare arate cu plugul de lemn, imi inghit dracii si dumnezeii si ii cer o fisa de lichidare. deja stiam ca nu am sanse sa ma intorc in aceeasi zi cu treburile rezolvate, asa ca am iesit de-acolo bodoganind.

Pentru cine stie jocuri RPG…pentru mine incepea acum un quest pentru 500 de puncte de experienta, 1000 gold si 3 artefacte: 3 stampile fermecate, una de la serviciul social, una de la biblioteca facultatii de sociologie, si una, cea mai valoroasa, de la biroul contabilitate, toate aflate in locatii separate, pazite de armate de monstri sub forma de femei frustrate, bulbucate, telenoveliste si semi-docte si armate cu o ghicitoare: „ce program cu publicul avem?” al carei raspuns iti deshidea sau inchidea calea spre una din stampile: 12-14, luni-joi. Alerg eroic, ma invart ca un coi intr-o caldare, gasesc serviciul social…in caminul facultatii de drept, incuiat cu interfon. Ma simteam ca un pervers care bantuie pe langa caminul fetelor asteptand sa se deschida usa de dinauntru. Insa asta am facut…am asteptat. Si timpul se scurgea pretios…pana intr-un final cand usa s-a deschis, am urlat un ALELUUUUUIAAAAAA din toti bojocii si am intrat, gasind-o pe tanti cu stampila pe picior de plecare. Din fericire, cred ca avusese o zi buna, pentru ca a binevoit sa imi dea si pix cu care sa completez fisa de lichidare, si pretioasa stampila. TRIIIINKKK! Quest log updated!New level achieved! (imi cer scuze cititorilor ne-jucatori pentru referintele din jocuri, insa sunt blogger jucator si n-am cum ma abtine 🙂  )

Inainte sa apuc sa ma uit pe harta sa ma lamuresc pe unde vine contabilitatea imi da prin gand sa ma duc la biblioteca facultatii de sociologie pentru stampila 2 – de la Sfanta Biblioteca cu Scrolluri Antice Dimitrie Gusti. Spellurile de acolo le invatasem cand eram doar un pre-sociolog de level 3, deci ma duceam direct la tinta pentru stampila care mi-ar fi asigurat asceza la level 5 SI pastrarea locului de munca. Insa, ghinion – ajung acolo si centrul de imprumut se inchisese de 10 minute. Ati ghicit ghicitoarea magica? Program zilnic pana la ora paishpeeee!!!

Dezamagit, imi aduc aminte ca biroul contabil e undeva la subsolul facultatii de drept, de unde tocmai venisem…si ca se inchide la ora doua. Asa ca am dat „end turn” si am luat-o incetisor spre casa, ca nu se mai putea…hotarat fiind sa ma intorc luni, ca deh, daca tot am liber, macar sa-mi rezolv problema. Insa luni…SURPRIZAAA! Concediu fara plata impus de Zeitatile Lumii de Sus care au baza in palatul Victoria, imposibil de atacat cu niste biete spelluri ca ale mele, sociolog de level 4, cu mana mica si skilluri in calculatoare.

Obosit, transpirat, plin de spume si de draci, am dat save game si-am lasat-o pe alta data. Cand va trebui sa-mi iau jumate de zi libera, pe banii mei, ca sa imi rezolv niste porcarii ce se puteau lejer rezolva daca universitatea bucuresti ar fi intrat in secolul 21 si-ar fi avut o nenorocita de baza de date informatizata, in asa fel incat un calculator sa stie automat ca n-am nici o datorie si sa-mi elibereze naibii licenta aia numai buna de sters la fund cu ea! Dar…traim in Romania si asta e un quest pe care numai palladinii de la level 50 in sus il pot duce la bun sfarsit.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Pourquoi lancez-toi des pierres a la fenetre si l’ATV n’est pas le tienne?

Octombrie 26, 2009

Adica, „De ce dai ma cu piatra-n geam daca nu-i al tau ATV`ul?” . Asta e raspunsul pe care un cetatean, sa-l notam cu X si sa-l numim Pierre, sau orice alt nume stereotipic francez, conteaza prea putin, l-a primit de la autoritatile romane dupa ce un binevoitor a binevoit sa-l usureze de povara ATV`ului cu care venise sa se distreze in tara.

Se da, asadar, urmatoarea ecuatie: o tara oarecare, R, cu proprietatea de a avea peisaje sublime dar de a fi, din pacate, locuita, atrage interesul investitorului X (acelasi din paragraful de mai sus) iar respectivul isi face aici oareshce biznis. Cum omu’ tre’ sa se mai si distreze dupa atata munca (da, stiu, suna ciudat cuvantul asta, „munca”, in tara R el e  echivalat cu o necunoscuta si trecut in cartea marilor mistere ale lumii), X isi cheama din tara lui, s-o notam cu F, niscai prieteni, care nu vin cu mana goala: vin cu o duba de piese de schimb si echipamente, si niscai ATV`uri, pentru ca, asa cum spuneam mai devreme, tara R e binecuvantata cu peisaje sublime numai bune de strabatut cu ATV`ul. Printre masinariile de care vorbeam se afla si cea a lui X, proprietate personala, inmatriculat si asigurat in tara F. Pana aici, nimic mai frumos: concediu, prieteni, catarat pe stanci cu ATV`ul, da’ cum toate lucrurile bune trec mai intai prin stomac, lui X si prietenilor sai li se face foame. Asa ca trag la birtul satesc, singurul loc unde se putea gasi ceva potol. In localul cu pricina, notat BdZ (bar de zi), oamenii mananca, se simt bine, iar cand ies, descopera cu stopoare ca ATV`ul lui X prinsese picioare si plecase la plimbare. De notat e ca ATV`ul lui X era singurul din cele parcate in fata BdZ care NU avea cheile in contact. Ironia soartei, zic, nu?

Eh, dar X al nostru nu isi smulge parul din cap, nu se da cu coatele de pamant urland de durere, ci cheama calm politia, ca sa raporteze furtul, nefacandu-si griji de vehiculul propriuzis – paza buna trece primejdia rea, asa ca era asigurat inclusiv impotriva furtului. Daaar aici intra in scena si implicit in ecuatia noastra, tablagiul Y. Tablagiul Y apare la fata locului, ia declaratii, si refuza sa elibereze lui X un act constatator al furtului, cu ajutorul caruia povestea noastra s-ar fi incheiat aici. Lui Y ii place sa tergiverseze, ii place birocratia si mai ales, ii place sa-si bata joc de om, ca asta e prima lectie pe care o invata in scoala de tablagii satesti din R toti cei care vor sa devina aparatori ai legii. Desigur, exista si politisti in R care merita acest nume, si care isi fac meseria cu onoare. Din pacate, Y nu era unul dintre ei. Prin urmare, Y ia declaratii de la diversi „martori” care se jura pe ce-au ei mai scump ca in parcarea cu pricina nu erau decat 4 ATV`uri si un bus, nicidecum 5 cum sustine, a naibii japita! amicul X, care, in fond, nu dorea sa pagubeasca pe nimeni, ci doar sa-si recupereze propria paguba. Insa in R, corb la corb nu-si scoate ochii, asa ca cine-ar fi depus marturie in favoarea lui X cand in afacere erau, cu siguranta, implicati cunoscuti de-ai lor, care ar fi intrat la bulau pentru un nenorocit de ATV de 12 mii de euro, un ciuruc?

Cu o repeziciune demna de invidiat, justitia din R a inchis cazul si a concluzionat ca cetatenii din urbea montana sunt curati ca lacrima si nu mint, insa, al naibii X, e un mincinos si jumatate care nu vroia decat sa se imbogateasca pe banii firmei de asigurari din tara lui natala, declarand furat un vehicul care nu ajunsese niciodata in R.Semnat, parafat, pupat piatza independentzii, facut o hartie, trimis hartia in tara la X, compania de asigurari a lui X facut spume, X ramas cu buza umflata.

Acum, pus in fata acestor fapte, daca X era ardelean, ar fi spus cu naduf: „NOH! api sa nu`tz bagi poola?!” …insa pentru ca X nu e ardelean, asteapta cuminte sa fie tras la raspundere pe cale penala de catre justitia din tara lui ca urmare a plangerii pentru fals in declaratii depusa de firma de asigurari.

Povestea integrala o puteti citi aici.

De comentat, eu nu comentez. Nu am ce. Mi-e rusine pentru obrazul acelor oameni care se bat cu pumnii in piept ca promoveaza turismul in „land of choice”. Pentru ca daca as fi turist strain, si as auzi asemenea intamplari de domeniul SF-ului, mi-as avertiza toti prietenii sa stea departe de tara in care asa ceva e posibil. Pana una alta, m-am gandit la un nou slogan pentru viitoarele campanii de promovare a turismului in Romania: „Come to Romania, the land where totu’i frumos / Come to Romania, vii cu ce vrei, pleci pe jos”.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Amintiri din tranzitie: muzica anilor `90

August 8, 2009

Ieri seara stateam la un pahar de vorba cu nevasta-mea si m-a lovit o chestie. Nu, nu cazuse nimic de pe dulap si nici n-am enervat-o intr-atat incat sa-mi dea cu facaletul in cap. Insa mi-am dat seama ca n-am mai scris de mult un episod din serialul inceput acum cateva luni – amintiri din tranzitie. Si discutand, mi-am amintit si ce subiect nu am atins inca in acest serial: muzica anilor `90, a primilor ani `90. Acei ani in care maneaua nu se inventase inca, curvistinele stateau pe centura unde le era locul, si nu cantau, si incet-incet, cu intarziere de cativa ani, hiturile sfarsitului de deceniu 8 si inceput de deceniu 9 ajungeau si la noi in tara. Casetofon nu aveam, insa auzeam la radio si, din cand in cand, vedeam la televizor, piese care mi s-au intiparit in memorie atat de bine incat acum, cand mai dau de ele pe youtube, ma incearca valuri-valuri de amintiri din anii aceia.

Cu siguranta ca va amintiti Lambada, sau videoclipul acela de la Enigma – Return to innocence cu unicornul si merele care urcau inapoi in copac. Si cu siguranta stiti videoclipul raposatului Michael Jackson, la piesa Black or White. Sau, mai tarziu, hitul Cotton Eyed Joe de la Rednex (pe care dansam la fiecare onomastica sarbatorita acasa la colegi – fiindca mall nu exista, nici cluburi de fitze, nici mcdonalds unde sa ne facem zilele de nastere). Pe vremea aia toata lumea ii zicea Catnaigio, habar n-aveam noi care e titlul adevarat al piesei, si nici nu ne pasa. Ne simteam bine batzaindu-ne pe ea. Nume ca La Bouche va spun ceva? Dar Nana? Dar de piese ca Gimme Hope Joanna, sau Captain Jack, sau I wanna be with you, sau – hai pe asta SIGUR o stiti – Coco Jambo? Johnny B, Mysterious Girl, si cate si mai cate piese care la vremea lor au tinut topurile internationale si au definit gusturile muzicale ale unei generatii. Era era dance in plina desfasurare, si noi eram copii si ne batzaiam, fredonand cu mare aproximatie ce auzeam la radio.

Fun Factory, sau DJ Bobo sunt nume la care azi pustanii stramba din nas. „Ce-i frate cu vechiturile astea? Un Gutza n-ai? Ultima piesa de la Salam? Nimic…esti fraier, frate, nu stii ce-i muzica”. Intre timp am crescut si eu, si mi s-au schimbat radical gusturile muzicale, insa cu toate astea, nu pot sa nu-mi amintesc cu nostalgie de hiturile copilariei, care rasunau in cofetarii, pe plaje, si cam oriunde era un radio sau un casetofon din acela negru cu joc de lumini la boxe (vi le mai amintiti?). E foarte posibil sa fi omis unele din cele mai populare piese ale acelor ani, si de aceea va rog sa adaugati la amintirile mele amintirile voastre, sa facem impreuna un exercitiu colectiv de memorie si sa dezgropam hiturile anilor `90 de dragul consemnarii istoriei recente.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Si procentu’ doamna? Cat e procentu’? scump domle, scump, dincolo era mai ieftin!

Martie 9, 2009

Inainte sa pornesc moara cu injuraturi, trebuie sa specific niste lucruri: unu, n-am mai fost la felcer (medic, doctor, shpagasin, cum vreti sa-i ziceti), de ani de zile, si in caz de doamne fereste, o sa mor acasa inainte sa ma duc la vreo unitate sanitara de stat; doi: oamenii cu care lucrez au binevoit sa bage in pachet si beneficii medicale de felurite feluri cu un provider particular de astfel de servicii – deci in caz de doamne fereste, pot sa apelez la servicii civilizate la anumite standarde, ca doar d`aia ma trezesc la 5 in fiecare zi si fac naveta.

Buun, acum ca am trecut de introducere, fac si eu o intrebare: pen` ce pizda ma`sii trebuie sa platesc la parazitu’ asta de stat roman nu 9.5% CAS (casa de asigurari de sanatate, cunoscuta si ca firma de pompe funebre de stat) cat plateam pana acuma, ci, incepand cu luna asta, 10.5%? Mizeria asta de stat n-a facut pentru mine NICIODATA nimic. Mi-a omorat visele, m-a inglodat in noroi pan` la genunchi, mi-a umilit IQ`ul fortandu-ma sa traiesc intre grobieni, imi ia cu o placere sadica orice poate lua, dar nu ofera nimic in schimb, si totusi, eu trebuie, dupa o luna de munca, de trezit cu noaptea`n cap, de navetit, de facut nervi si stress, de tras ca cainele, sa le dau contributii peste contributii de-mi vine sa plang cand vad ce scrie pe cartea de munca inainte si dupa impozitarile de tot felul. Pai, futu`va`n gura de retarzi, asa intelegeti voi sa faceti bani la buget, da? pe spatele meu? In loc sa va taiati dracu’ sporurile, SUV`urile, soferii si badea garzii care va pazesc trupshoarele firave de cate o tona metrica bucata ingrasate din munca MEA, voi mai bagati acolo un procent la casa de asigurari de sanatate, ca deh, fraieru` nu-si da seama ca e furat, tace si indura. Dam poporului manele, simona sensual, OTV si Regina si putem sa le luam si pielea de pe ei, ca nu se prind. Buun sistem de gandire. Din pacate functioneaza. Din pacate minoritatea se supune majoritatii. Adica aia care muncesc se supun alora care fura si traiesc pe regim de Dom Perignon si caviar.

Ia sa vedem ce castig eu de procentul ala in plus pe care il dau la CAS: daca ma duc la orice medic cu buzunarele goale, nu plec acasa cum am venit. Primesc bonus un scuipat intre ochi, ca deh, de aia a facut el tzashpe ani de facultate, ca sa poata pretinde shpaga pentru fiecare injectie pe care o presteaza. Ca deh, juramantu` ala al lui Hipocrat e doar o chestie scrisa acu` vreo 2000 de ani si deci nu s-a adaptat la rata inflatiei actuala. Buuun, ia sa mai vedem, ce ne mai da noua CAS`ul? Pai daca prin absurd, ma bate cineva cu leuca in cap si devin total retardat, si imi duc nevasta sa nasca intr-o maternitate de stat (ptiu drace!), risc sa n-o mai vad niciodata. Nici pe ea, nici copilul. Din doua motive: ca ea poate muri acolo fiindca n-au stiut zevzecii ce are, si copilul poate sa ajunga la alt parinte, sau poate sa moara de raceala ca in evul mediu, sau poate sa il scape o grobiana din aia de asistenta in cap. ORICE se poate intampla, cine nu ma crede, n-are decat sa citeasca presa din ultima vreme. Ia, mai avem? DAAA! CAS`ul ne da noua, prin bunavointza statului roman, spitale cu paturi de fier din al doilea razboi mondial, igrasie, gandaci, asternuturi schimbate ultima oara de Carmen Silva cand se`ntorcea de pe front, hoti si boschetari care isi fac veacul prin spitale, si muulte altele. De exemplu o asistenta debila care lasa geamul deschis peste noapte si un pushti moare de complicatii la plamani a doua zi (cine stie, cunoaste).

Deci sa recapitulam: eu, vita, trag in jug, si la sfarsitul lunii bugetul minunatei tzari se intregeste cu procente din banii munciti de mine, cu premisa ca la un moment dat o sa mi se intoarca banii aia sub forma de servicii medicale gratuite. Asta fara sa ia nimeni in considerare ca eu deja beneficiez de asa ceva, via angajator. Ce se intampla de fapt? Bugetul se ingrasa si fraierul moare in spitale. Deci, in concluzie, futu`va`n gura, nu vreau sa platesc!

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Vand stat, an fabricatie 1990, nefunctional, pretabil piese schimb

Februarie 19, 2009

Am shezut, am cugetat, si-am ajuns la concluzia (intarziata, redundanta si trist de evidenta) ca ei nu sunt in stare. Nu sunt in stare sa ne conduca, nu sunt in stare sa ne educe, nu sunt in stare sa ne trateze de boli si nu sunt in stare sa ne hraneasca. Tara asta nu mai e in stare sa-si voteze bugetul, sa intretina o infrastructura sau sa se dezvolte. Pragul lui Brucan a trecut si tot nu ne-am desteptat.

In conditiile in care clasa politica se caca pe ea in sedinte interminabile si nu reuseste sa imparta niste bani, asa, putini cum sunt ei, intre portofolii (sau portofele, cum vreti), in conditiile in care fostii arunca mortul in curtea actualilor, si viceversa, in conditiile in care e mai usor sa te dai victima, sa blamezi predecesorii si sa stai cu cracii`ncrucisati, sa ridici din umeri si sa spui „nu se poate, dom`le” decat sa incerci sa faci ceva cu ce ai, in conditiile in care jafurile armate ca`n vestul salbatic s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie (probabil din cauza ca televiziunile nu-si permit filme noi si redifuzeaza obsesiv de 10-15 ani aceleasi filme cu „batai si`mpuscaturi” din anii 80), in conditiile in care o pustoaica de 15 ani sta 9 luni bortzoasa si apoi cand naste ii spune disperata bunica`sii  „iese ceva din mine” si femeia o pune cu fundu` pe lighean ca`n evul mediu – iar apoi pustoaica in cauza declara ca habar n-avea ca e bortzoasa, in conditiile in care indivizi cu IQ`uri sub 40 blocheaza circulatia cu SUV`uri si intelectualii alearga precum cainii 8-12 ore pe zi pentru niste salarii care ajung fix pentru cele 3 credite, intretinere si mancare, in conditiile in care a ajuns o ocazie de bucurie sa-ti duci masina la reparat si service`ul sa aiba toate piesele in ziua respectiva, si sarbatoresti cand mai reusesti sa scapi de-o rata la una din cele 5 banci care te cauta sa te execute silit, in conditiile in care toata Europa incrunta sprancenele cand aude ca esti roman, eh, in aceste conditii consider ca a venit vremea sa ne calcam pe cacatul de mandrie nationala, si sa vindem dracu’ tara asta, macar pentru piese de schimb, cat mai avem ce vinde si n-au furat-o altii cu totul. Sa primenim clasa politica, sa aducem politicieni din afara si sa devenim provincie a vreunei tari mai dezvoltate. Sa scapam odata de stigmata „sangelui varsat pentru libertate” folosita cu atata fler de nationalisti, sa uitam ce-am scandat la manifestari, si sa scoatem Romania la licitatie. Cine ofera mai mult, poate sa ne ia. Ne platim singuri taxa de prima inmatriculare pentru tzari vechi, poluante si ineficiente. Numai sa ne ia careva. Ca si-asa am ajuns ghena de gunoi a europei.

Sunt dezamagit. Si ninge. Maine drumurile vor fi blocate. Cine cumpara stat second-hand? E super-oferta!

V-am pupat pe portofele si vanzare buna! Dati din stat cate putin, s-ajunga la toata lumea…

Scrisoarea lui Oly catre romani, 1 decembrie 2008

Decembrie 1, 2008

Dragi conationali,

Cu prilejul acestei solemne zile, cand tancuri zboara peste bucuresti si MIG`uri defileaza pe Kiseleff (sau invers), cand mancarea e din belsug si gratis, si mari rapsozi populari canta hora unirii, eu doresc sa va multumesc pentru urmatoarele lucruri, care este: va multumesc ca bagati in voi ca porcii de sarbatori de umpleti spitalele, va multumesc ca adorati kitschul si prostul gust, va multumesc ca salvati planeta folosind cat mai putina apa, va multumesc ca sunteti pe ultimul loc in Europa la consumul de produse de igiena, va multumesc ca ati inventat maneaua, otv’ul, telenoveaua romaneasca si loganul tunat, va multumesc ca va calcati in picioare in mijloacele de transport in comun, va multumesc ca muriti de grija altuia, ce-si mai cumpara, ce-a mai facut, cat castiga, in timp ce voi crapati semninte in fata blocului, va multumesc ca plecati in tari straine pentru casa si masina si va`ntoarceti dupa 2 luni cu 200 de euro in buzunar si nu mai vorbiti romaneste, va multumesc ca ati umplut hi5`ul cu poze in buda, pe buda, cu bani, cu femei, cu masini, va multumesc ca va mandriti ca tontii cu tara voastra si spuneti asta sus si tare la fiecare gratar cu manele in urma caruia ramane dezastru, va multumesc ca aveti mai multe credite la banci decat vor putea plati urmasii urmasilor vostri in veacul veacurilor, va multumesc ca aveti alergie la cultura, va multumesc ca va lasati dusi de nas de aceiasi politruci odata la 4 ani si puneti stampiluta pe ei ca deh, doar „ne-au dat!”, va multumesc ca va snopiti copiii in bataie pentru o nota mai mica si ii fortati apoi sa faca o facultate „banoasa dom`le”, nu ceea ce le place, va multumesc ca nu puteti merge pana la chioscul din spatele blocului pe jos, trebuie sa va puneti curu’n SUV pentru asta, va multumesc ca priviti cu suspiciune orice e nou si reformator, va multumesc ca sunteti credinciosi pana la isterie duminica si de sarbatori, iar in restul timpului injurati, scuipati, barfiti, etc etc, va multumesc ca va calcati in picioare sa puneti mana pe moaste, va multumesc ca sunteti naivi si va mandriti cu trecutul istoric hiperbolizat, va multumesc, dragii mei, ca sunteti romani. Voua, astazi, eu va urez la multi ani, si sa va fie de bine, ca azi sigur mancati ca spartii fasole cu ciolan si alte bucate specifice.

Nu in ultimul rand, as vrea sa va multumesc ca exista printre voi suficiente exceptii de la cele scrise mai sus incat sa pot spera ca, la un moment dat, se va trai mai bine in tarisoara asta. Voua, exceptiilor, va urez viata lunga si rabdare multa s`ndurati ce se`ntampla in jurul vostru.

De ziua nationala, v-am pupat pe portofele si s-auzim de bine!

Vorba lu` Oly se`ntoarce: e campanie electorala. Si ce daca?

Noiembrie 5, 2008

A inceput. Cum ce? Luna aia mirifica in care neshte oameni mananca niste rahat isi expun niste strategii si vor cu tot dinadinsul sa gustam si noi din ce halesc ei sa punem botu` la trebile alea. Eu am scapat de-un lucru: de votat. N-am domitzil in bucuresti, deci carevasazica nu`s in nici un coledzi, asadar nu tre’ sa ies duminica din casa sa pun o stampila pe o bucata de hartie igienica (puii mei, Imprimeria Nationala o fi IN HALU’ ASTA de saraca incat nu poate sa faca buletine de vot pe o hartie care macar sa nu absoarba tus precum caietele alea TIP din clasa`ntaia?).

Boon, pe langa incercarile pulifricilor de a duce fraierimea cu zaharelul, orice campanie care se respecta mai are si o componenta vizuaaalaaa, deci burtosu` care vrea sa ajunga senator, deputat, sef de scara, dracu’, lacu’, se trage fromos in poza belind fasolea zambind frumos, tras in tzipla, si cu ceva texte extrase din platforma program (*nb: niciodata nu ma veti auzi folosind cuvinte gen „platforma program” in viata de zi cu zi; exceptiile se accepta la ocazii speciale). Acuma, eu am doua lucruri de spus. Una la mana, stalpii ca stalpii, da’ cu liftu’ meu ce-ati avut, fratilor? De cateva zile am, frumos pus in rama metalica in cabina liftului, un afis semi-electoral cu Tzopescu si allaltu`, nu retzin cum ii zice, cu un mesaj stupizel si cu cei doi in ipostaza descrisa mai sus (4 ace, zambet larg, moaca plina de incredere). Acu’…asa apolitic cum sunt eu, fac o intrebare: nu mai bine se tinea Tzopescu al` batran de sport? Pen` ce i-a trebuit lui, la pensie, politica? Si tot io raspund: de aia ca intre comentariile lui sportive si activitatea politica exista o asemanare izbitoare: ambele se bazeaza in mod exclusiv pe gargara.

Boon, am lamurit-o si p-asta, trecem mai departe. Stateam eu si cujetam, si cujetand io asa, mi-a venit o idee: de ce s-or fi chinuind oamenii astia sa plateasca niste destepti sa le scrie verzi si`uscate pe afise, sloganutze, sloganele, rahaturi, masline? Eu zic sa-si angajeze un singur om. Si ala cocalar, din ala versat, intunecat, tatuat cu pixul, tot tacamul. O sa iasa niste afise electorale cu muuuult mai multa priza la Sectorul 5 si periferiile capitalei, precum si la populatia din Faurei, Botosani, Vaslui, Adunatii Copaceni, Zimbabwe si Kinshasa. De exemplu:  „Ce faci papushe? Votezi?”  „Votati sau sunteti cu ma-ta?”  „Votati valoarea mea, sa moara mama!”  „Mor dusmanii mei, c’am procente mai multe decat ei” „Arfe, fitze si talent, planu`electoral recent”, „Eu sunt mare barosan. 130 de kile in urcare” s.a.m.d. Pai ziceti si voi, daca politica tot e cloaca de porci, de ce sa nu fie si ei sinceri si sa scrie pe afise exact cum gandesc?

Asa, ca de incheiere: stiu ca a iesit Obama, nu va agitati, nu stau pe`un varf de munte, n-am vrut sa scriu nimic despre asta pentru ca sunt probabil catralioane de bloguri (bashca ziarele) care se agita sa taie firu`american in 4. O fi bine, o fi rau? Nu stiu, el sa fie sanatos si sa-i priasca mandatul.

Service aici sau la pachet?

Octombrie 23, 2008

O stiti p`aia cu „mai bine mai tarziu decat niciodata” ? Eh, eu o stiu, am si simtit-o in actiune. Sa tot fie vreo doua luni si ceva de cand mi-a crapat un hard. In garantie. Booon, zic, nici o problema, ma duc cu el in service, in doua saptamani maxim am hard nou. Acuma…depinde si de notiunea timpului pe care o are fiecare – fizica cuantica, socoteli, masline, atentii. Cert ca e in cuantumul spatio-temporal al baetzilor cu surubelnitza, 2 saptamani inseamna aaaproximativ doua luni. Cand am lasat hardul m-au asigurat ca in 10 zile lucratoare (2 saptamani pentru muritorii de rand) se rezolva. A trecut o luna jumate pana m-au sunat sa-mi spuna ca „e la distribuitor, va sunam noi”. S-au facut doua luni, ii sun eu. Melodii frumoase la robotu’ telefonic, voce suava de hotline la informatii, voce suava de hotline la service, concluzia „e la distribuitor, va sunam noi”. Boon, ca pe ceferticat scrie ca solutionarea problemei poate dura 10% din perioada de garantie (36 luni in cazul unui hard) stiu. Da’ asta inseamna ca FIX 3.6 luni tre’ sa dureze pana imi dau astia hard nou? Hai ca m-am si enervat la nervii capului!

Pe de alta parte, respect service-ul Sony. Au zis 7 zile lucratoare, dupa fix 7 zile au sunat si m-au chemat sa-mi iau produsul; probabil baetzii cu surubelnita de-acolo stiu ca’n Japolanda 7 zile inseamna 7 zile, nu un an.

Deci, dragii mei, service aici sau la pachet?