Posts Tagged ‘suceava’

Mi-e greata…

Februarie 19, 2010

…de orasul din care provin, de grobienii care-l populeaza, de taranii din prelipca ce-au ajuns in primarie, de cultul personalitatii pentru Ghitza Butterfly, Lenutza Udrea si tagma lor, si mai ales de faptul ca Suceava a ajuns (as vrea sa spun ca peste noapte, dar procesul de grobianizare dureaza de ani de zile) dintr-un orasel civilizat in care sunt mandru ca am crescut,  intr-o urbe de provincie plina de gauri si populata cu regateni ascultatori de gutza si privitori la ZeroTV si nora pentru ma`sa`n cur, incat mi-e sila si rusine sa ma duc acasa.

Ce m-a inversunat atat de tare incat sa scriu pe blog? Un genocid care se intampla in ultimele zile in Suceava si despre care presa a relatat cu placere sadica: otravirea in masa a cainilor fara stapan de catre naiba stie cine, probabil o brigada de „vigilenti” parinti de copii muscati de caini pentru ca i-au chinuit sau i-au lovit cu pietre. Primaria spune ca n-a avut nimic de-a face cu asta, insa eu zic ca a avut: macar complice a fost, inchizand ochii si lasand sa se intample lucrurile astea. Politia comunitara amendeaza batraneii care hranesc porumbei, insa nu zice nimic taranilor infecti care ucid caini. Si cand zic tarani infecti, nici macar nu vreau sa-i jignesc pe sateni asociindu-i cu aceste exemplare de tarani de oras: taranii de care vorbesc sunt plini de ura, indoctrinati, nespalati, frustrati de capra vecinului vesnic mai buna, cu un intelect limitat si gandire bolnava spre patologic.

Aceiasi tarani au scapat, din pacate, si pe internet, si comentau deunazi cu ferventa pe marginea articolului despre otravirea cainilor. Se bucurau, nenorocitii. Jubilau ca un destept s-a apucat de otravit caini. Pozau in victime inocente ale cainilor abrutizati si violenti, si propuneau uciderea tuturor cainilor fara stapan. Altii aruncau cu spor cu noroi cu aroma de cacat in putinele ONG`uri care se ocupa de ocrotirea cainilor. Pentru ca, nu-i asa, e usor sa fii roman si sa arunci cu rahat in munca altora, in loc sa faci si tu ceva pozitiv.

Ma uimeste si in acelasi timp ma ingretoseaza atitudinea concitadinilor mei. Nu pot sa cred ca s-a ajuns la un asemenea nivel de grobianism incat niste oameni care se pretind civilizati expun niste idei demne de cel mai intunecat ev mediu. Dar n-avem ce face. Asta e Romania cu locuitorii ei minunati: mereu rau-voitori, mereu pusi pe barfa, mereu porniti sa demoleze ce altii au construit cu greu. Le urez acelor comentatori sa nu ajunga niciodata sa afle de ce eu si altii ca mine consideram ca un caine e mult mai demn de dragostea noastra decat multi dintre semenii nostri bipezi.

Alti comentatori „dashtepti” ii dadeau inainte ca oamenii fara adapost trebuie ajutati, sarmanii, copiii. Ei, stiti ce? Ia scoateti-va o mana din cur, cealalta de pe tastatura, si iesiti in mortii mamicutzei voastre sa ii ajutati pe sarmani, nu mai mancati rahat pe net spunandu-ne NOUA ce ar trebui sa facem. URASC conceptia unora cum ca e de datoria mea sa ajut orice betziv, aurolac si boschetar care si-a pierdut casa la zaruri sau si-a baut-o in crashma, la fel cum urasc conceptia unora ca e de datoria mea sa ajut familiile care toarna 50 de copii intr-o viata si ii abandoneaza pe 48 dintre ei pe strazi.  Dragilor,  daca va place sa va futeti ca iepurii si nu stiti ce-i aia contraceptie, sanatate si virtute, nu e datoria mea sa va scot din foame.

Nu in ultimul rand, nu inteleg cum de un editorialist al unui ziar local (fie el si format din ingineri silvici re-calificati in jurnalisti) poate, cu constiinta impacata, sa promoveze uciderea cainilor. Nu dau nume, insa sucevenii care ma citesc s-ar putea sa stie la cine ma refer.

Toate lucrurile astea…ma fac sa-mi fie sincer greata de ce a ajuns orasul Suceava. Cu tot cu oul colorat si statuia-tirbushon din centru, orasul ala se duce de rapa. Si pentru asta, nu putem gasi un singur vinovat; vinovati sunt toti sucevenii care stau in case si-si varsa naduful pe forumuri in loc sa puna mana sa schimbe ceva, in primul rand in gandirea lor primitiva.

Inchei prin a multumi organizatiei ProAnima pentru tot efortul pe care il fac la adapostul de caini din Lunca Sucevei, precum si pentru actiunea recenta de sterilizare, si multe alte lucruri pe care acesti oameni inimosi le fac pentru cainii din Suceava, din dragoste, si uneori din buzunarul propriu. Pentru ca unii oameni asa inteleg sa ajute: facand ceva, nu postand comentarii injurioase si aruncand cu rahat prin ziare.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Amintiri din tranzitie: zapezile de-alta data

Februarie 9, 2010

Anul de gratie 2010: zapada se asterne peste Romania, asa cum e normal sa se intample iarna. Autoritatile se caca pe ele, drumurile se inchid, trenurile intarzie, femeile nasc acasa asistate de politistul satului. Doctorul-primar inchide scolile, deszapezirea arunca zapada de pe strazi pe trotuare, pensionarii isi rup oasele si ziarele titreaza cu litere de-o schioapa „Apocalipsa zapezii” si alte asemenea.

In 2010 ne sperie zapada si o vedem ca pe inamicul public numarul 1. Zilele astea zapada a depasit in popularitate chiar si mult-hulita gripa porcina si tzatzele lu’ Mantea. Dar lucrurile n-au stat tot timpul asa.

Anul de gratie 1996. Ciorbea e premier si ne serveste reforma pe paine. Eram  in clasa a 4a si ma durea in cot de reforma. Basescu nu scosese inca faimoasa fraza „iarna nu-i ca vara” si Mircea Badea nu-si pusese inca pene pe cur pentru ca facea emisiune la Tele7ABC cu Teo. Zapada a luat si atunci, ca in fiecare an, autoritatile prin surprindere. Dar masini erau mai putine, si n-a sarit nimeni cu microfonul in gura soferilor blocati in trafic pentru ca si moguli cu televiziune erau mai putini. Sau deloc.

In fine, sa revenim la zapada: a nins si in 1996, poate mai mult decat a nins anul asta. Sau poate eram noi mai mici de varsta si inaltime si ni se pareau troienele mai mari. Insa am mers la scoala, fara grija de gripa porcina, febra caineasca, tuse magareasca si troiene. Ne bulgaream in curtea scolii, aveam apa-n cizme, purtam pantaloni de lana si sosete asemenea, si ne durea in cot de frig. Dupa scoala si in weekend construiam de zor la cazemate – adevarate fortarete de zapada la care munceam cate 7, 8 copii odata ruland bulgari mai inalti decat noi si asezandu-i in forma de zid langa gardul curtii lui „nenea Tzicu” , a carui casa pe pamant supravietuise nu se stie cum sistematizarii comuniste si arata ca o farama de sat picata intre doua blocuri.

Nu ne dadeam sms`uri si nici buzzuri, ca n-aveam de pe ce, in schimb mergeam din usa-n usa cu „saru`mana, Cutarica iese afara?”. Si uite-asa ne faceam „echipa” de constructii si in doua zile cazemata era gata. Pentru siguranta, seara turnam si apa pe ea ca sa inghete peste noapte. Iar apoi, ascunsi dupa ziduri si cu provizii de bulgari insirati pe un fel de „rastel” improvizat, ne aparam „cetatuia” de „invadatorii” de la „scranciobele celelalte” – atat de mare era lumea noastra incat locul de joaca de la blocul vecin ne parea un fel de teritoriu strain, iar copiii de acolo, invariabil invadatori care vroiau sa ne distruga cazemata.

Si proiectele „arhitectonice” nu erau singura noastra ocupatie de iarna. Trotuarul de langa bloc, inclinat, drept, si lung de vreo 800 de metri (pana la prima intersectie) ne servea de derdelus de la prima ninsoare si pana dadea primaria cu sare pe el. Si ce daca treceau oameni pe acolo? Ii avertizam, se dadeau din calea noastra si nimeni nu era ranit. Nu tipa nimeni la noi ca incurcam circulatia, cu toate ca ne adunam pe trotuarul ala copii de la toate blocurile din jur. Ba mai mult, faceam „boburi” – siruri de cate 7, 8, 10 sanii – conducatorul primei sanii statea pe burta, se agata cu picioarele de a doua sanie, cel de pe a doua facea la fel, si tot asa pana obtineam un veritabil „trenulet”. Ne distram pana se lasa intunericul si nimeni nu si-a rupt vreodata picioare, maini, si alte oase.

Cert e ca iarna era cu totul altfel cu doar 15 ani in urma – mult mai putina panica, mult mai putine griji, mult mai putina mediatizare. Si ningea. ningea abundent in fiecare an, pentru ca asa e normal sa se intample iarna in climat temperat continental. Nimeni nu se mira ca ninge, cum se mira acum autoritatile si presa, de parca ar fi un miracol dumnezeiesc ca in decembrie, ianuarie, februarie, NINGE. Am auzit chiar voci care spuneau cu naduf ca incalzirea globala (!!!!!) ar fi de vina pentru ca ninge.

Adevarul e, insa, ca vorba aia veche cu zapezile de alta data e acum mai adevarata ca niciodata: nici nu mai ninge ca alta data, nici nu mai suntem noi obisnuiti, si nici copiii de acum nu se mai bucura de zapada cum ne bucuram noi. In fond, de ce s-ar bucura, cand pot sa arunce cu bulgari virtuali pe facebook?

Din troiene pe cale sa se topeasca, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Suceava, capitala kitschului mondial

Iulie 31, 2009

Dragi si drage, zilele astea l-am lasat pe Gica in grija colegului de apartament, si am plecat cu nevasta din dotare intr-o vizita la ai mei, la Suceava. In afara de faptul ca am mancat bine, ca de altfel de fiecare data cand trec pe acasa, pot sa zic ca am ramas profund dezgustat de ce s-a ales de oraselul meu natal. N-a fost el niciodata cine stie ce perla, da’ onor primarele, intaiul tzaran al Sucevei, un nene de calitate indoielnica provenit dintr-un sat de langa Suceava, a reusit, impreuna cu to`arshu Papillon Butterfly cunoscut si ca Ghitza Flutur, sa-l transforme in tarlaua proprie pentru experimente kitschos-rurale.

Mai intai, a fost OUL. Nu, nu ala dogmatic, ci un ou de plastic (ma rog, fibra de sticla) pictat cu banda adeziva, inalt de 7 metri, trantit in centrul orasului, care si-a castigat titlul de cel mai mare ou „incondeiat” de paste din lume. In megalomania lui, Flutur a decis, si barzaunele ala de Lungu a acceptat, ca oul sa ramana PERMANENT in centrul orasului. Abia astept sa vad cum va arata abominatia aia de craciun, in contrast cu beculetele si bradul ce vor aparea in centru de sarbatori.

Booon, am trecut cu greata pe langa minunea de ou, si am ajuns la cea mai recenta abominatie locala, care a costat orasul 100000 (o suta de mii) de euro, numai manopera. Se numeste „Bucovina inaripata” si, teoretic, e un monument inchinat eroilor Bucovinei. Practic, e o ABOMINATIE ESTETICA, arata ca un TIRBUSON, are elemente copiate de la statuia aviatorilor din Bucuresti, la care s-a adaugat o pereche de sani si un corp spiralat. Cu o suta de mii de euro se putea reface tot pavajul din centru, care e vechi de 40 de ani si arata in ultimul hal. Dar nu, intaii tzarani ai municipiului resedinta de judet au hotarat ca merita sa plateasca un sculptor decrepit si lipsit de inspiratie ca sa construiasca aceasta gretosenie si s-o tranteasca in centrul orasului alaturi de oul pictat. N-am facut poze, mi-era prea sila. Cine e interesat poate sa caute pe net ca sa se lamureasca despre ce vorbesc.

In al treilea rand, in mai au inceput lucrarile de inlocuire a retelei de apa calda. Intr-un oras civilizat, asta ar insemna ca apa calda e oprita cam o luna, pe cartiere, alternativ, in asa fel incat nimeni sa nu sufere prea mult. In Suceava, asta inseamna ca tot orasul nu are apa calda pana in OCTOMBRIE. Pentru ca tzaranul nu-i tzaran destul, daca doamne fereste se spala mai des de o data la luna, si atunci la covata. Ca Lungu nu-i prea obisnuit cu apa curenta, si de-aia nu-i lasa nici pe suceveni sa se bucure de ea. Ai mei au trebuit sa bage bani intr-un boiler, ca sa scape de supliciul lipsei apei calde timp de jumatate de an. JUMATATE DE AN, fratilor!!! Asta, ca sa nu mai luam in considerare faptul ca tot orasul e o groapa, plin de sapaturi si utilaje si dracu’ si ta’su. Maine-poimaine o sa avem si turme de oi pascand prin parcuri, ca sa se simta tzaranul de primar mai ca la el acasa. Si partea cea mai tragica stiti care e? E la AL DOILEA MANDAT! ceea ce inseamna ca populatia e cel putin la fel de rurala la creier ca si el, daca il voteaza in continuare. Mai mult nu am de comentat.

Maine plec, si probabil nu ma voi intoarce mai devreme de sarbatorile de iarna, insa orasul in care am crescut imi lasa un gust din ce in ce mai amar de fiecare data cand ma intorc. Lasat pe mana unor tarani semi-analfabeti, populat de indivizi adusi cu forta din mediul rural de ceausescu, orasul meu are sanse sa ajunga capitala kitschului mondial si, in scurt timp, cel mai mare sat urban din lume.

In direct si in exclusivitate din Suceava, v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Fotoblog partea 2: Floricele pe campii si contraste sucevene

Aprilie 27, 2009

In cazul in care v-ati ingretosat, ca si mine, de maretzul ou si alte recoarde, sper sa dreg busuiocul cu urmatoarea tura de fotografii, in care am surprins diversi copaci infloriti si alte floricele de primavara de prin Suceava. Pe langa asta, o sa adaug si trei fotografii pe care le consider relevante pentru contrastele ce se nasc in oraselele de provincie, intre vechi si nou. Ca si data trecuta, click pe pozele mici ca sa le faceti mai maricele.
Urmeaza o postare despre cutremure, gripa porcina, paranoia la romani si cum participa mass-media la propagarea panicii de dragul ratingurilor.
V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

Fotoblog partea 1: Suceava, un oras cu OUA!

Aprilie 25, 2009

Dragi si drage, dupa cum v-am promis, va prezint prima tura de fotografii din Suceava, intitulata „Suceava, un oras cu OUA!”. Pentru cine n-a auzit, cu prilejul manifestarii kitschos-cultural-artistice Pashtele ma`sii in Bucovina, in Suceava traieste incepand de saptamana trecuta cel mai mare ou de pasti incondeiat din lume (vreo 7 metri inaltime) si fratiorii lui mai mici, raspanditi prin carute. Din aceeasi familie fericita mai face parte si cea mai mare pasca din lume (menita probabil ca desert dupa ce termina rumanii de mancat cel mai mare carnat din lume,nascocit iarna trecuta la capitale).
Acestea fiind spuse, si ca sa folosesc un pic limba de lemn a stirilor TV, „va las in compania acestui grupaj foto” , v-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

P.S. : Datzi cu clicku`n poze ca sa le vedeti mai maricele.

Urari de sezon si alte maruntisuri

Aprilie 18, 2009

Dragi si drage, va las cu bine, intrucat de azi incepe operatiunea „hoardele pagane si frigiderul”. Recte, ma duc acasa sa dorm, sa ma`ndop animalic si sa vad care mai e miscarea in urbea X cunoscuta si ca Suceava, de unde subsemnatul provine. Diseara cand popii vor incepe sa spuna povestea cu 3 zile dupa evanghelie, cu moartea pre moarte calcand, alea alea, eu voi cobori din tren. Sper sa gasesc vreun taximetrist mai pagan care sa ma duca acasa, si sper sa aiba pe unde intra cu masina, ca ai mei sunt inconjurati din toate colturile de biserici (deh, vorba ceea, provin din judetul unde, statistic vorbind, exista cate o biserica la cam 10-20 de locuitori, si inca mai strang unii bani sa mai construiasca) si nu stiu zau pe unde scot camasa. Dar, cum zice englezu`, „we`ll cross that bridge when we get to it”. Nu stiu cand si daca mai prind ceva tzava de net prin zona (de obicei fac ca fratii nostri de culoare din ferentari – numai ca eu nu intzep cablurile electrica, ci prind din zbor cate-un punct de acces wireless neparolat si-mi verific mailul din pozitii contorsioniste ca sa nu pierd semnalul) asa ca, una la mana, va urez sa pasteti fericiti, fiecare cum stie, si sa aveti grija la excese, si doua la mana, le multumesc celor 3 comentatori constanti pentru fidelitate si ii rog sa ma scuze daca n-o sa pot raspunde la comentarii saptamana asta.
Promit ca ma’ntorc cu un foto-blog sa impart cu voi experienta suceveana 🙂
Cam asta e, v-am pupat pe portofele, si s-auzim numai de bine, ca eu ma bag la facut bagaje.

Prima postare din 2009 – rezolutii de anul nou si alte nimicuri

Ianuarie 1, 2009

Salutare si bine v-am regasit! M-am intors din taramul-cel-fara-de-net si incep 2009 in forta. Am o gramada de chestii de povestit, si nu stiu cum sa le organizez asa ca nu mai povestesc nimic 🙂

Sarbautorile de iarna au trecut ca de-obicei, cu crapelnitza, kitsch si intalniri cu prietenii din orasul de bastina. Oras unde, mai nou, trece trenu’ prin centru si vinu’ se fierbe la cazan de tuci pe foc de lemne, langa mici si carnati, ca sa aibe melteanu’ ce crapa in el cand se delecteaza cu concertele de muzica populara oferite de primarie fix in buricu’ targului. Mi-e greata asa ca nu intru in detalii. Mi s-a indeplinit totusi o dorinta de Craciun – am avut zapada sa-mi pun si-n cap, si-un cancer de crapau pietrele. Toate chestiunile astea au culminat pe 31 cu alcoolizarea dintre ani, eveniment mai mult decat reusit (multzam Shosho si Dy pentru invitatie) petrecut, din fericire, in Bucuresti.

2008 a fost un an bun, per total – am terminat facultatea, am intrat la un master super misto, am facut rost de un job mai mult decat multumitor, dar mortii cu mortii si vii cu vii asa ca sa-l lasam, ca s-a dus, si sa ne uitam spre mititelul 2009 care abia a inceput. Se obisnuieste ca la fiecare sfarsit de an sa-ti propui chestii de facut pe anul urmator. Eu am muulte de facut anul asta. Tobele Pearl Joey Jordison n-au incaput in sacul mosului, asa ca le astept de la anul asta, ca e lung si are loc de ele; imi propun asadar sa strang fonduri la ciorap ca sa mi le iau 🙂 de asemenea, imi propun sa fac pe dracu’n 4 si sa fac rost de o sala de repetitii numai a mea in care sa pot merge cand am chef. Pe plan emotional (as vrea sa) nu ma mai enervez asa repede din orice ca sa nu mor tanar de inima rea 🙂

Cam atat pentru prima postare din 2009. V-am pupat pe portofele si s-auzim de bine cand va treziti din mahmureala 🙂

28 Noiembrie – zi de doliu personal

Noiembrie 28, 2008

Astazi, 28 noiembrie 2008, se impinesc exact 90 de ani de cand bucovinenii au fost luati din leaganul de civilizatie numit Imparatia Chezaro-Craiasca (Imperiul AustroUngar) si lipit la o tara eminamente rurala, care-si apara „saracia si nevoile si neamul” cand a intrat cu trupele in Bucovina. Vorbim, desigur, despre Regatul Romaniei.

Unii vad asta ca pe o mare realizare si sarbatoresc ziua de 28 noiembrie. Astazi, la Suceava, se vor trage salve de tun in fata Prefecturii si a Garii Burdujeni. Pentru mine, astazi este o zi de doliu personal. O zi in care imi amintesc ca as fi putut sa ma nasc intr-o regiune civilizata, locuita de oameni educati si apartinand, pe drept cuvant, Europei Occidentale. O zi in care scrasnesc din dinti la gandul ca, in virtutea ideii de uniune nationala, Bucovina a fost alipita Regatului Romaniei si astfel eu, si altii ca mine, am fost condamnati, inca dinainte sa ne nastem, la a trai in cea mai saraca regiune a romaniei, printre oameni neanderthalieni pentru care exista doar coasa, toporul si maneaua, care scuipa si injura tot ce nu pot intelege, pentru care violul, incestul, talharia si mai ales legea pumnului sunt cele mai inalte virtuti. Si tot noi am fost condamnati, fara drept de apel, la a fi numiti „moldoveni” pe cel mai peiorativ ton cu putinta oriunde in tara am merge, si la a ni se spune „Bucovina nu exista, sunteti toti moldoveni” si alte asemenea.

Astazi tin doliu. Pentru Bucovina si ce a reprezentat ea si pentru sacrificiile si pierderile iremediabile facute in numele „uniunii nationale”.

stema_bucovinei

Amintiri din tranzitie 3: babele si mosii copilariei mele

Noiembrie 14, 2008

*In loc de introducere, vreau sa-mi exprim sincerele regrete pentru distanta mare intre postari. Sper ca nu va plictisiti prea tare asteptand chestii noi, promit sa incerc pe viitor sa-mi organizez cumva timpul ca sa pot scrie mai des. Multamim fain pentru intelegere, hai sa ne`ntoarcem la tema de azi.*

Probabil ca nu exista individ pe a carui copilarie sa nu-si fi lasat amprenta vreo baba sau vreun mos, mai buni sau mai rai, prietenosi si glumeti sau irascibili si suparaciosi. Blocul A12 si zonele inconjuratoare nu duceau lipsa de exemplare din ambele categorii, insa cu precadere am avut parte de comunisti feroce, neprietenosi, suspiciosi si rai cu tot ce misca tinere vlastare democratice prin zona. Unii mai traiesc, altii s-au mutat la loc cu iarba verde, insa amintirile cu ei o sa le am multa vreme de-acum incolo.

Fara vreun criteriu de ordonare anume, o sa incep cu doi vecini care aveau balcoanele lipite unul de altul si faceau cu randul la spionat si barfit; cand ei erau ocupati sa mestereasca la daciile 1300, nevestele lor stateau atarnate pe balcoane si, cu ochi de vultur antrenat in socialism, scrutau imprejurimile dupa orice miscare suspecta. Culmea, cele doua familii aveau nume predestinate: Iliescu si Constantinescu. Ei, barbatii, urau copiii fiindca traiau cu paranoia constanta ca unul din noi o sa le sparga ceva pe la masina. Ele, femeile, genul de pitzipoanca proletara, cu cocuri mov si haine de blana, nu ne suportau fiindca faceam galagie si dupa capul lor eram vinovati de toate relele din lume. Impreuna, cele doua familii formau un fel de celula informationala bine pusa la punct. Vroiai sa stii cat castiga cutarica de la scara C, Iliescu si Constantinescu sigur stiau. Vroiai sa stii cine ce datorii are la intretinere, pe ei puteai sa-i intrebi. Nu stiu cum stateau lucrurile in alte anotimpuri, dar cel putin vara, cand stateam noi p-afara mai mult, cucoanele se mutau in balcon si meshterii la dacii in parcare, puneau in functiune cooperativa „ochiul si timpanul” si apoi imparteau la zvoneri si raspandaci ultimele noutati. Ele aruncau din cand in cand apa de la balcon spre copiii care se plimbau cu bicicletele pe terasa blocului, apoi faceau mare caz ca nu le mai dadeam saru`mana cand treceau pe langa noi. Ei amenintau din cand in cand cu taierea mingii, chematul politiei, chestii din astea clasice.

Boon, dupa familiile cu nume predestinate, urmeaza o baba acra din A11 care avea geamurile spre parcare, unde erau vreo 4 meri pe care noi aveam grija sa-i chelim de cand dadeau rod si pana`n toamna cand ultimele mere supravietuitoare se coceau. Traia fiinta asta cu fiu`su si un pechinez pricajit. Si de fiecare data cand ne vedea la meri, invariabil iesea la geam si facea scandal; daca vedea ca nu`i merge cu scandalul, ne ameninta cu fiu`su, un boland desirat care plimba aschimodea de pechinez prin fata blocului si din cand in cand facea gura mare la noi. Langa merii cu pricina era (si mai este inca) uitata nu stiu cum de sistematizarea comunista, o casa cu gradina, din care furam ce apucam, din primavara pana`n toamna: crengi de liliac, capsuni, nuci si struguri toamna (aruncam cu bete in copac dupa nuci de crapau Iliescu si Constantinescu de frica sa nu le spargem parbrizele). Ei, familia din casa aia era tare interesanta: nu puteai sa spui nici ca`s mosnegi rautaciosi, si nici prea de treaba nu erau. El, saracu’, e mort acum, si de fiecare data cand ne vedea ca luam nuci, sau orice altceva, avea o fraza universala pe care o repeta: „mai copii mai, va dau eu, da’ cand se coc, mai copii, acuma sunt verzi” (chiar si cand erau coapte)

As putea lungi povestioara cu multe alte exemple de mosi si babe care mi-au marcat copilaria. BoBo poate sa ma completeze oricand cu cei pe care i-am omis 🙂 Acum insa vreau sa aud de la voi povesti cu mosii si babele blocului copilariei voastre. Spor la scris, v-am pupat pe portofele si s`auzim de bine!

Haideti sa haidem: razna prin Bucovina

Octombrie 22, 2008

Aflam din Monitorul de Suceava (http://monitorulsv.ro/Local/2008-10-22/Meniuri-de-post-icoane-si-biblii-obligatorii-pentru-pensiunile-sucevene) ca pensiunile care vor sa se inscrie in programul de turism religios in Bucovina initiat de onor Ghe` a lu` Flutur vor trebui sa indeplineasca niste conditii speciale. Boon, pana aici suna rezonabil. Citim si mai jos, sa vedem despre ce conditii e vorba, si deodata ne dam seama ca programul ar trebui redenumit din turism religios in turism puritan. Camere sobre, carti de rugaciuni, icoane, biblii si crucifixuri in fiecare camera, meniuri manastiresti de post, si multe altele. Repet acum o intrebare pe care o puneam si pe forumul ziarului, sub alt pseudonim: ce alte conditii ar mai trebui sa indeplineasca pensiunile cu pricina? Un rug pentru arderea necredinciosilor? O clopotnita si o toaca pentru ca turistul sa nu cada cumva in pacatul lenei si sa doarma peste ora 6 A.M? Saltele de paie pentru o mai buna desfasurare a rugaciunilor in conditii optime de suferinta trupeasca?

Eu nu cred ca un proprietar baga 100-2 de mii de euro intr-o pensiune ca s-o transforme apoi in chilie. Bun, poate exagerez, poate n-am inteles bine conceptul de turism religios, si iertat sa-mi fie, in cazul asta. Poate o sa curga turistii cu miile spre Bucovina pentru o experienta monahala unica. Dar si mai probabil e ca turistii sa se sperie de starea deplorabila a infrastructurii, de bucatile de munte chelite de copaci si de alte lucruri care umbresc frumusetea locului, si tot programul asta sa esueze lamentabil. Asa ca parerea mea e ca, inainte sa compuna conditii si regulamente, factorii de raspundere (doamne ce`mi place cuvantul asta :)) ) sa puna mana sa faca drumuri ca sa aiba turistii religiosi cum sa se deplaseze pana in zona.