Posts Tagged ‘the sun’

Lupu’si schimba parul…

septembrie 19, 2009

…dar naravul, ba. E o zicala ce se potriveste de minune hartiei igienice tabloidului de mare interes national Cancan. Din cand in cand, din pure accese de masochism, intru pe editia online a sus-amintitului tabloid ca sa vad ce scandaluri si goliciuni trupesti mai incanta ochii navetistilor de pipera cu care impart de voie, de nevoie, metroul dimineata. Astazi am avut unul din acele accese de masochism, si cand sa intru, ce-mi vad ochii? Un layout nou-noutz dar extreeem de familiar…ma uit inca odata in bara de navigare, sa ma conving ca am pus adresa corecta, si o pusesem. Era cancan cu fatza noua, furata cinstit inspirata din Libertatea, care la randul lor au copiat-o avut ca sursa de inspiratie tabloidul britanic The Sun.

Insa, pentru ca, probabil, IT`istii de la Cancan au facut scoala la seral precum colegii lor jurnalisti de la aceeasi publicatie, serverul pica intr-una, nu puteai citi nimic (nu ca in zile normale ai avea ce citi acolo), si cand reuseai, intr-un tarziu, sa incarci un articol, layoutul era asa de busit si de anapoda incat calculatoristii ar trebui sa se duca repede la coltz, sa stea in genunchi pe coji de nuca.

Partea trista e ca, in timp ce tirajul publicatiilor de calitate scade continuu (in acelasi timp cu scaderea calitatii actului jurnalistic, cu renuntarea la deontologie, cu afilierea politica si cu aparitia „trustologiei” – stiinta de a imbina unul sau mai multe posturi tv cu cel putin unul sau mai multe posturi de radio si cel putin unul sau mai multe ziare si a face din aceasta strutzo-camila un trust aservit intereselor unora sau altora) – tirajul scursurilor de barfe gen Cancan, Libertatea, Click, creste incontinuu, invers proportional cu IQ`ul cititorilor. Lucru care inseamna, dupa umila mea parere (si a altora, din cate am citit prin blogosfera) ca asistam la moartea controlata a jurnalismului profesionist din Romania. Adica jurnalistii cu fler sunt facuti sa taca, iar cei servili care se ghideaza dupa principiul „pupa-l in bot si papa-i tot” – cum ar zice Caragiale au liber sa scrie elucubratii si sa participe astfel la decaderea presei scrise si ingroparea unor publicatii cu nume si renume.

Mai ramane blogul – un loc unde se face o forma alternativa de jurnalism, si care ramane, in opinia mea, una din sferele greu de controlat financiar si politic – atata vreme cat mai exista bloggeri independenti care isi expun opiniile (fie ele si subiective) fara sa le pese de afilieri. Insa si aici se strecoara, incet incet, virusul care a ucis presa scrisa. Lucru care ma lasa cu multe intrebari fara raspuns. Ce e de facut? Are vreun viitor jurnalismul adevarat in Romania, sau se va pleca definitiv in fata tabloidizarii? Se mai scrie si din alte puncte de vedere decat cel basescian dus la paroxism si cel obsesiv anti-basescu? Iata cate probleme mi-am pus doar deschizand o editie online a unui tabloid. Va las pe voi sa ma ajutati sa caut raspunsul la intrebarile astea.

V-am pupat pe portofele, si s-auzim de bine!

UPDATE: probabil in urma problemelor tehnice (sau a amenintarilor cu actiuni juridice din partea Libertatii), Cancan a revenit la vechiul layout. Sa le stea-n gat fie de bine!

Reclame